Mi-a venit așa, pe chelie, să rezolv o problemă: problema alternativei. Păi, dacă există alternative, ele nu-s decât două: alternativa rea, ca să punem răul înainte, și alternativa bună, ca să avem și noi o speranță, nu?
Cum procedăm?
Simplu, altoim alternativ alternativele-ntre ele. Tragem o alternativă rea, de să nu se vadă om cu om. Pe urmă altoim alternativa rea cu alternativa bună, ca să simtă și ea cum e bine. O facem pe rând, până ne piere cheful și nouă și lor. Pe urmă... mai vorbim noi.
Și ce-i cu asta? Păi nu-i nimic, doar ne aflăm în treabă, că aici avem o productivitate fulminantă. Important e să nu degenerăm, adică să nu transformăm altoiala asta alternativă într-o chestiune personală. Trebuie să o păstrăm într-un cadru cât de cât social-național-general.
Nu spun nu, dar există și o alternativă analitică a alternativei altoielilor reciproc avantajoase, anume: alternativa “statului”, adică Guvernul să “stea” la guvernare, iar sindicatele și tot nemul lor să “stea” în grevă. Numai în felul ăsta se ajunge la starea apostatică generalizată.

Eu sunt pregătit: luni voi avea un periplu intervievistic – nu voi ierta nici-un post de televiziune, radio sau publicație cotidiană, săptămânală, lunară, sau periodică de mai lungă durată; concomitent cu depunerea unei sesizări la Curtea Constituțională a României (C. C. R.).

Sper că am fost pe înțelesul dumneavoastră!