E greu de spus dacă Andrei Ujică este obsedat de fenomenul Ceaușescu sau dacă realizarea sa cinematografică cu titlul Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu este doar o idee regizorală obișnuită sau chiar una din multele încercări neobișnuite de a atrage atenția criticii și al publicului. În teatrul german s-a statornicit de mult noțiunea de Regietheater, teatru de regie, un aspect al artei dramaturgice actuale, cu care de exemplu Ioan Holender (74), de 20 de ani directorul Operei de Stat din Viena, nu prea are ce face. „Eu nu știu exact ce să fie acest teatru de regie”, a spus unui jurnalist de la FRANKFURTER RUNDSCHAU (7 iulie 2010).

Filmul lui Andrei Ujică în schimb nici nu are nevoie de o regie în sensul adevărat al cuvântului. Într-un interviu cu ziarul german FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG (24 iunie 2010) regizorul român care trăiește din 1981 în Germania vorbește despre un „film de montaj”. Pentru el „obiectivitatea curată este un criteriu științific”. Asta este de fapt perspectiva din care a fost realizat acest film, prezentat anul acesta deja la Cannes și acum la festivalul cinematografic din München.

Andrei Ujică are o concepție de-a dreptul șocantă despre indivizii cu înclinații dictatoriale: „La urma urmei nu este un dictator altceva decât un artist, care are posibilitatea să-și pună egoismul integral în practică. Există doar o deosebire în nivelul estetic, dacă se numește Baudelaire sau Ceaușescu.” Uff, parcă simți cum ți se face mai cald.

Interesante sunt detaliile, privind viața lui Ceaușescu, pe care Ujică le relatează. În medie, dictatorul a fost filmat cam o oră pe zi. Un calcul sumar, bazat pe această afirmație, ar da un material documentar de zece mii de ore, ipotetic bineînțeles. Dar filme de o mie de ore chiar că există. Din aceste benzi Andrei Ujică a văzut personal un material de 250 de ore. Restul a fost triat de mai mulți colabortori.

Întrebat care a fost secretul impresiei pe care dictatorul a reușit s-o producă, regizorul a răspuns: „ În vestmântul său corect, în puținele sale gesturi pe care și le-a însușit, în discursurile obsesive pe care le-a ținut întotdeauna cu același vocabular – aici a urmat intuitiv reguli generale ale publicității.” Ujică pledează pentru o privire neideologică a fenomenului, fiindcă numai așa se poate recunoaște că vorbim de fapt despre o „nemaipomenită și în același timp uimitoare sinteză de estetică nazistă à la Leni Riefenstahl, proletcultism sovietic în dimensiuni monumentale și tradiții de Hollywood-muzicaluri din anii patruzeci”. Ceaușescu ar fi înțeles „dimensiunea estetică, de care ideologia totalitară are nevoie”, ghinionul său constând doar în faptul că „în statul său dezordonat latin-balcanic n-a găsit metodele necesare pentru a le transfera în Europa”, susține realizatorul peliculei care a „zguduit Cannes-ul”, cum scrie același ziar la 20 mai într-un articol intitulat Adevărul în secvențele minciunii.

Andrei Ujică s-a născut în anul 1951 la Timișoara și este profesor la Facultatea de Stat pentru Creație din Karlsruhe. Din 2002 este director fandator al institutului de cinematografie ZKM (Centrul pentru Artă și Tehnologie de Medii din Karlsruhe). Filmele sale se deosebesc de peliculele pur narative, cu toate că biografia sa l-a dus prin facultățile de literatură din Timișoara, București și Heidelberg. Peliculele lui Ujică sunt făcute pentru un public de un anumit nivel intelectual, interesat de fenomene sociale, istorice și filozofice.

Din păcate cinematografele din Germania arată cu precădere filme de acțiune din Statele Unite, în timp ce opere cinematografice ca cele ale lui Ujică își găsesc drumul spre publicul larg abia după câțiva ani, prin canale de televiziune ca 3sat sau ARTE. Sper totuși să-l pot vedea într-o bună zi într-unul din nenumăratele cinematografe din Ingolstadt.


The Autobiography Of Nicolae Ceausescu Trailer OV