"Imi doresc ca prin ceea ce fac să aduc cât mai multe clipe de răgaz, să declansez la cât mai mulți oameni acea stare care îi apropie de ei însiși".



Aurel POP: “Am plecat în lume” afirmați într-un poem inclus în volumul “Inventarul unei seri”. Ați putea să-mi faceți “inventarul” principalelor momente ale biografiei dvs.?
Silvia MILER: „Într-o zi cu soare / Două dimineți / Au plecat în lume / La trăit de vieți / Nouă a câte șapte / Iubite în trei / Timpul nu te schimbă / De-nțelegi ce vrei” ... Primele ore ale dimineților mele le-am petrecut în Bucovina, la Gura Humorului, unde m-am și molipsit, iremediabil, de poezie - gând, litera și imagine. Am fost dăruită cu dascali buni care au știut să pornească în sufletul meu de copil acele jocuri care îmi aduceau bucurii mari deși, la vârsta aia, nici măcar nu mă puteam gândi că va deveni ceva atat de serios pentru mine. Am scris în liceu, mi-am luat “vacanța” la facultate și, când le-a venit timpul, mi-am scos poeziile în lume debutand cu volumul “Lacrima Meduzei” în 2005. Au urmat volumele “Incantațiile Meduzei” în 2006 și “Inventarul unei seri” în 2007.


A. P.: În alt poem din același volum afirmați: “îi sunt datoare”. La cine ați rămas îndatorată ? să fie vorba despre cei cărora v-au format pentru lume și viață?
S. M.: “Clipe de ieri lui azi/ Îi sunt datoare / Iar ce va fi se ascunde”. Obisnuiți să privim în oglindă, pierdem de mici dreptul la autoformare și când conștientizăm asta – daca suntem binecuvantați cu ceas deșteptator – cheltuim apoi multa energie să ne regăsim pe noi, să regăsim copilul din noi pe care, inconștient sau voit, mult prea mulți “formatori” s-au străduit să-l încadreze în tipare. Bunului Dumnezeu îi sunt datoare și mai am câteva datorii la mine însami... în rest, pot face o lista uriașă cu cei cărora le sunt recunoscătoare.

A. P.: “Dau să fug...” și “mereu îmi fuge lumea”. Care sunt “fugile de sine” ?
S. M.: Acum le-aș spune regăsiri, în ceea ce mă privește... Daca e vorba însa despre ceilalți, atunci prefer să-i ascult...

A. P.: “N-am cum să schimb ce este”.Ce credeți că ar trebui schimbat ?
S. M.: Tot ceea ce, în general, nu ma reprezintă. E important să înveți cine și ce ești și, mai ales, ce nu ești. Abia atunci poți vorbi de schimbare și doar la timpul prezent pentru că, doar atat depinde de tine. Formularea acestui gând nu-mi aparține în întregime, mi-a fost inspirată de vorba unui mare om de teatru românesc – regretatul Stefan Iordache .

A. P.: “Aș vrea și eu”. Ce îți dorește Silvia Miler ?
S. M.: „Un lucru bun / Să mi se întâmple”. Pentru ca, “Sălbatică e vrerea smerită-n putirință / Și de nu știu să merit pe cât visez că dau”... Imi doresc să-mi merit binele și, să învăț să ingăduiesc binele altora chiar dacă nu e neaparat și binele meu. Imi doresc ca prin ceea ce fac să aduc cât mai multe clipe de răgaz, să declansez la cât mai mulți oameni acea stare care îi apropie de ei însiși. Imi doresc mai mult timp pentru scris, mai mult timp pentru poezia din gând, litera și imagine.

A. P.: “Scriu la întâmplare”. Să fie oare apariția volumelor dvs. chiar o “întâmplare ?
S. M.: Mă bucur să scriu „ca din întamplare”... firesc, proaspăt, cu respect pentru cuvânt, să am pentru fiecare ... versuri în dar.

A. P.: "Din amintire în amintire" iată-ne la următoarea întrebare: Care dintre cărțile scrise până în prezent vă sunt la suflet ? sau încă n-ați scris cartea preferată
S. M.: Intrebați un părinte care copil este preferatul sau. Ce credeți că va răspunde? Mai reușit sau mai puțin reușit, fiecare volum este o parte din mine și le iubesc deopotrivă. Fiecare vers mă reprezintă, fiecare poezie, chiar dacă, după o vreme, o văd puțin, sau mai mult, diferită și îmi vine să rescriu. Nu este semn de instabilitate ci un semn de viață iar tot ce e viu, în timp, suferă transformări.

A.P.: Credeți că în România zilelor noastre se poate trăi din scris?
S.M.: Da, și numai în România... Cat timp beneficiezi de o publicitate adecvată, poți trăi și din scris. Eu una am vândut mai multa poezie „la bucată” decât carte și am avut bucuria „feedback-ului” de la cititori la care nici nu m-am așteptat: „tanti asta foloseste cuvinte și imagini atat de frumoase... pacat că sunt cam triste” a fost replica unui baiat de noua ani. Cu toate acestea sunt însa departe de „a trăi” din scris pentru că, nici editurile noastre nu sunt dispuse să investească în scris, nu au posibilitatea și în mare parte nici știinta marketingului și/sau a advertising-ului fără de care un produs nu are șanse să răzbată în hățișul economiei moderne. Atât timp cât literatura nu se aliniaza cerințelor pieței - aici nu mă refer la conținut ci la forma – celor care fac literatură le va fi aproape imposibil să traiască din scris.

A. P.: Există Bacăul, un punct distinct în geografia literară a momentului ?
S. M.: Bacaul, în toate timpurile, a avut personalitatea și personalitățile sale literare. Mai puternice sau mai discrete, ele au existat dând fiecare forța momentului său. In momentul de față Bacaul este un punct luminos pe harta litarară a țării atât prin personalitățile sale literare actuale, cât și prin formele de asociere ale acestora – cenaclurile și nu în ultimul rând prin „cărțile sale de vizită”: cărțile lansate, presa literară.

A. P.: Suferă Silvia MIler de complexul provincialismului ?
S. M.: Deși într-un fals raport cu „capitala” sunt unii care tind să facă separatisme, rezumându-mă strict la definiția provincialului dată de dex, fie și în sens figurativ, nu mă vad nici stangace, nici necioplită, nici lipsită de rafinament și nici chiar naivă... Iar dacă mă gândesc bine că, mulți dintre cei care se grăbesc să pună o astfel de etichetă pe mai tot ce vine din regiuni, sunt ei însiși plecați nu de mult timp de la „vatră”... nu-mi rămâne decât să zâmbesc, amar, dar totuși să zâmbesc.

A. P.: În sfera creației feminine se poate vorbi de prietenii fie ele și literare ?
S. M.: „Complexul provincialismului”, „sfera creației feminine”... de ce trebuie să divizăm, să ne situam de o parte sau de alta? Am observat aceasta tendință în multe situații și chiar m-am amuzat în sinea mea când cineva, adept al șcindării literaturii în „masculină” și feminină”, vorbind despre versurile mele admitea că scriu destul de bine pentru... o femeie. Cred în prietenie indiferent de profesii, de interese, de vârstă și sex și asta nu este o utopie ci o realitate care, la noi la Bacău, în Cenaclul „Octavian Voicu” se trăieste din plin. Cine nu crede este invitat să ne cunoască.

A. P.: Care-i "rețeta fericirii primită-n dar de la ... prieteni" ?
S.M.: Viața cu toate ingredientele ei.

A. P.: "De viață nu te-atinge ! Are Silvia Miler dușmani ?
S.M.: Nu empatizez cu toata lumea la fel dar asta nu înseamna că am dușmani. Iubesc oamenii iar daca nu reusesc sa-i iubesc, păstrez distanța menită să mă ajute să rămân obiectivă.

A.P.: Credeți în fenomenul de generație ?
S.M.: Da, cred în fenomene fie ele de generație, de modă dar prefer să mă individualizez firesc.

A. P.: Tot mai mulți tineri cochetează cu poezia în spațul virtual.Să fie oare mai multă libertate de exprimare în acel spațiu sau teama tinerilor de a se înfrunta cu "mai greii" breslei scriitoricești ?
S.M.: Tinerii nu au teama, pe ei îi conduce avântul specific tinereții. Experiențele diferă, canalele de comunicare pe care le preferă, subiectele pe care le abordează. Cred că mai curând multor exponenți ai „greilor” le este teama de internet. Internetul dă libertate în general iar acest instrument trebuie folosit, nu ocolit sau ignorat.

A. P.: Trăind în atmosfera revistelor editate în provincie respectiv a celor ce apar la Bacău; credeți că se poate vorbi de un avantaj al revistelor de la Centru (a se citi Capitală) față de revistele provinciale ?
S.M.:Singurul avantaj este cel al reclamei care se face. Dacă aceasta reclamă, popularizare, s-ar face în mod egal tuturor revistelor din tara, atunci diferențele care ar apărea între ele s-ar face pe criteriul calitații, al răspunsului oferit de cititor. Atât timp cât nu sunt cunoscute la nivel national, nu putem spune despre revistele din regiuni că sunt slabe sau provinciale.

A. P.: Care-i cea mai mare nenorocire prin care a trecut literatura românească de-a lungul vremurilor ?
S.M.: Scindarea în toate formele ei, autoetichetarea. La nici un nivel, domeniu sau vârstă nu putem renunța la autoflagelarea de tip : „ Ei, ce să-i faci așa-s românii”. Mi-e greu să înteleg de ce preferam să trăim mereu cu ochii în curtea vecinului...

A.P.: Răspunzându-mi la întrebările puse sper că v-ați "găsit uitările" ?
S.M.: Ce-i de uitat e bine să rămână uitat, ce-i de învățat este ideal să se învețe. Credința ne învață dar nu ne și obligă să ținem cont.

A.P.: Și totuși ce întrebare ați fi dorit-o să v-o pun și nu v-am pus-o ?
S.M.: Mi-ar fi făcut plăcere să vorbim și despre posibilități de colaborare, de apropiere, despre idei care să ducă la întrajutorare literară, la cunoaștere, la constructiv.

A.P.:Vă mulțumesc,
S.M.: Și eu vă mulțumesc cu sufletu’n cuvinte.