Renunțarea la propoziție

Este notoriu faptul că haiku-ul este recunoscut ca o notație a clipei, ca o decupare a unei scurte secvențe de imagini (cadre cinematografice) din fluxul timpului. Neîndoielnic că propozițiile, prin verbul la indicativ prezent, înregistrează cel mai fidel momentul acțiunii, al faptului chiar atunci întîmplat. De ce există însă atunci această reticență sau chiar ostilitate a autorilor față de exprimarea în propoziții și față de prezența verbului la indicativ prezent?

Tendința spre evitarea verbului este, cred, o consecință a pericolului care amenință mereu pe cel care folosește vorbirea (discursivă) în propoziții: acela de a se pronunța asupra faptului evocat, de a deveni subiectiv comentîndu-l, trădînd astfel atitudinea rezervată, discretă, reticentă recomandată unui autor de haiku. Este greu și aproape imposibil să epurezi propoziția de tendința de a exprima și o părere, o atitudine, de a aviza favorabil sau nu ceea ce ar trebui să fie doar înfățișat. Și cuvintele, și îmbinările lor, chiar dacă sînt nepropoziționale, sînt impregnate mereu de intenționalitatea umană, dar numai propozițiile o exprimă și explicit, fățiș, formal, aprobînd sau dezaprobînd. De aceea, de multe ori, pentru a evoca faptele este preferată o construcție verbală cu verbe la moduri nepredicative, în care nu se mai afirmă sau neagă nimic. Dacă în asemenea construcții mai există vreo intenție, ea nu mai este afirmată declarativ, sentențios și imperativ, ci rămîne în sarcina unor aluzii sau sugestii survenite în timpul contemplării (nonverbale) a imaginilor oferite prin intermediul textului. Ca și în aceea a savurării apropourilor pe care le prilejuiește sensul figurat al unor cuvinte din text.

Preferința pentru gerunziu

Manifestări de durată

Evitarea exprimării în propoziții, o manifestare a ascezei stilistice, o figură reductivă a retoricii negative, nu înseamnă însă că fiecare altă opțiune a formulării nu este valorificată și pentru valențele sale stilistice pozitive. Preferința pentru utilizarea gerunziului atenuează incisivitatea și instantaneitatea manifestărilor evocate și le dă o anume durată și continuitate în timp. Uneori, ca în poemele de mai jos, tocmai pentru a sublinia manifestarea de durată, e precizat doar un moment anterior cînd ele ar fi început, fără să contenească nici în prezent.

(muzica sorții –) / de aseară crivățul / scrâșnindu-mi la geam
de-aseară dormind / lângă sperietoare - / (amândoi singuri)
deodată crescând / în geam umbra bufniței - / (singurătate)[1]

Tocmai lungirea excesivă a celor ce se întîmplă devine o marcă emoțională a unor împrejurări greu de tolerat, stresante.

Alteori, continuitatea, greu de ținut sub observație permanentă, e dovedită doar de o altă întîmplare convergentă cu prima. La figurat, gheața (din poemul de mai jos) s-a rupt (totuși) dacă deja au apărut florile-n coș. Lucrurile s-au petrecut însă pe nebăgate de seamă.

de azi pe mâine / subțiindu-se gheața - / (frezii într­un coș)

Persistența poate deveni condiționare sau cauză

Persistența manifestării poate fi însă percepută și ca o condiție sau o cauză a altceva, mai greu de închipuit, care, iată, acum se-ntîmplă. Continuitatea zilei încinse de vară și a truditorului din cîmp devine intensitate apoteotică. Insistența ploii pare că s-a înverșunat asupra unei biete crizanteme, întunericul se schimbă magic la față reflectat de sticla ferestrei, arșița coace cartofii neculeși încă. În ciuda frigului, mîinile culeg căldura, poate doar sufletească, a faptului că încă ai ce mînca. Înfometați, cîinii nu mai latră la lună, parcă-s dedați și ei la a degusta simbolistica umană.

(zi fără sfârșit –) / topindu-se în aur / un secerător
singură ploaia / căzând pe-o crizantemă - / (ce-o mai fi mâine)
(noapte în zloată –) / o fereastră-albindu-se / de prea-ntuneric
(direct în pământ –) / fără plită seceta / arzând cartofii
încălzindu-ne / lângă pâine mâinile - / (soare de iarnă)
(foamete în sat –) / câinii sorbind cu ochii / Calea Lactee

Accentul se mută, cum se vede, de pe înțelesul manifestării pe durata ei excesivă, devenită intensitate perceptibilă emoțional.

Condiționarea unei manifestări pare însă, în următoarele poeme, să se confunde sau măcar să cocheteze chiar cu cauza ei:

căzând frunzele – (în salcie numărul / stelelor crește)
murind cantorul - / (țârâitul în orgă / al greierului)
stingând veioza – (numărul țânțarilor / crește-n cameră)
abia țârâind - / (se zimțează-orizontul / în munți și piscuri)
smulgând un morcov - / (deodată mirosul mov / al pământului)
negăsind pâine – (luna-n vitrina goală / a brutăriei)
(într-un ciob străvechi -) / încolțitul grâului / dezghețând geamul

Fundal, background, atmosferă

Ceea ce se întîmplă fără răgaz, necontenit, capătă alura și forța unei permanențe, care poate deveni cadru, atmosferă, pe fundalul cărora se poate reliefa mai bine, mai pregnant, mai contrastant, un alt fapt sau un obiect.

trudind pământul - / (ciocârlia deasupra / fără odihnă)
desăvârșindu-și / cu răbdare lucrarea - / (coji de ou sub cuib)
negăsind nimic - / (doar sprijin în mireasma / stânjeneilor)
(măceșe roșii -) / luna în amurg stingând / lampioanele
(seară de iarnă -) / umbra sperietorii / căzând peste sat
(de ziua muncii -) / la soare uscându-se / pielea unui cal
lângă salcia / înflorind neștiută - / (Calea Lactee)
singur un cântec / zdrențuind golul nopții – (pași pe zăpadă)
păzindu-și umbra / deasupra nămeților - / (sperietoarea)
(moșii de iarnă -) / vântul unduind puful / mâțișorilor
(crivățul nopții –) / răzmeriță predicând / pace în pustiu
mamă alergând / cu povara în spate - / (vânt lung de toamnă)
(furtuni de iarnă -) / lângă vatră țăranul / ascuțind plugul
(amiază goală -) / nămeți ondulându-se / domol pe nimic

Neavînd incisivitatea verbului la indicativ, manifestarea prezentată de un gerunziu este mai degrabă o indicație de coloratură, de nuanță, de tonalitate. Gestul secerătorului de mai jos nu este unul impulsiv, el ia mai degrabă pulsul zăbavnic al coacerii ca să-și plieze ființa pe ceea ce e mai presus de zorul și de păsul său.

(zi fără pâine –) / secerătorul spărgând / un spic în palmă

Omisiunea agentului

Fiind un mod impersonal, gerunziul înlesnește suprimarea explicitării celui care face acțiunea numită de verb. Gestul pios pe care cineva, nu știm cine, îl face în fața florii de colț, capătă o formulare universală. Autorul nu-și revendică fapta, dar tocmai acest lucru, prin anonimatul asumat, o face un fel de pildă vie, valabilă pentru oricine.

la semețul pisc / renunțând și-ngenunchind - / (o floare-de-colț)

Și în următoarele poeme, faptul că nu este precizat cel care face acțiunea dă un fel de obiectivitate actului. În ultimele două poeme, el fiind subînțeles doar ca o stihie, fără trup și fără chip.

citind un roman - / (de fapt nourii serii / trec peste miriști)
ocolind frunza / ori umbra unei săbii - / (noapte în zloată)
(gară în viscol -) / privind îngrijorarea / călătorilor
(cheie pierdută -) / la primul ger încuind / poarta cu nimic
(noapte și viscol -) / prin porțile vraiște / năvălind nimeni

Folosirea rutinieră a gerunziului

În destule cazuri însă, nu se apasă pe valențele speciale ale gerunziului și diferența stilistică față de folosirea verbului la indicativ prezent nu mai este suficient de marcată: durata manifestării evocată de verb nu mai este una cu efecte atît de însemnate și apreciabile, impresia de condiționare sau de atmosferă nu mai apare, agentul nu mai este omis. Diferența față de propoziția constatativă devine minimă și gerunziul poate fi lesne substituit cu indicativul prezent.

(încă o noapte -) / un hoț de iarbă cărând / în spate luna
(soare în apus -)/ (și albinele căzând / la datorie
(vânt dinspre mare -) / ultima frunză de plop / fisurând luna
(muncă de-o noapte -) / pescarii trăgând la mal / bărcile goale
(prima ninsoare -) / toporul despicând-o / cu tăișu-n sus
(luna acestei nopți -) / pe zăpadă umbra mea / devenind albă
(frigul de astăzi -) / cascada luând formă / de catedrală
oraș degerând - / (un ghiocel în palma / cerșetorului)
răsturnându-se / doar sania fetelor - / (de neînțeles)
spărgând poleiul - / (grădinarul vopsește / un ciot cu verde)
țurțure căzând / și-n cer zborul aștrilor – / (aceeași cale)
(zori de Mărțișor -) / bătrânul coborându-și / ochii spre pământ
încă ciripind – (din greu vrabia-n zbor / printre ciocîrlii)
celălalt drumeț / închinându-se în colb - / (floare de bostan)
pe șanț ciulinul / ținând loc de ceasornic - / (amiază albastră)
(printre vechi stampe -) / o molie completând / biblioteca
(după furtună -) / o barcă fără pescar / ajungând la țărm
(soare în apus -) / o umbră ducând altă / umbră pe umăr
(fără niciun scop -) / încă­o ninsoare­așezând / albul peste alb

Atenuînd precizia minuțioasă și cumulardă a prezentului indicativ, care ține să surprindă riguros momentul exact, agentul și persoana implicate într-o manifestare dată, gerunziul relaxează datele înregistrării și universalizează oarecum momentul, îl saltă într-un fel de prezent etern epurat de balastul circumstanțelor parazitare. Textul vorbește astfel mai mult de o prezență emblematică, iar imaginea poate deveni lesne o figură alegorică.

Participiul trecut și supinul

Despre o acțiune și despre rezultatul ei se poate face aluzie, fără a recurge la propoziție, și prin folosirea participiului trecut cu valoare adjectivală. În următoarele poeme nu e constatat decît efectul unui act nenumit (dar subînțeles ca anterior momentul evocat) asupra unor lucruri sau ființe. Faptul este astfel evocat indirect.

uneori noaptea / smuls din meditație - / (baltă cu broaște)
(Orion pe cer –) / deja uzată pânza / păianjenului
oameni și copaci / frânți în aceeași dramă ­ / (zori după viscol)
necules mărul / pe-o creangă fără frunze - / (pendul în amurg)
(cu mult mai singur -) / fără burnița / rarefiată în gol

Uneori însă, participiul trecut poate avea (ca și în cazul gerunziului) și efectul unui instantaneu ad-hoc, a unui gen de prezent etern.

proptit în sapă - / (de dimineață număr / ciocârliile)
reflectat în zori / de geamul muzeului - / (un zbor de lăstun)

Acțiunea poate fi numită și prin verbul la supin, participiul trecut cu prepoziție, avînd deci valoare substantivală. În acest caz, manifestarea nu mai este un act efectuat pe moment ci o îndeletnicire, o preocupare, o treabă convocată cu tot ritualul ei profan și haloul ei simbolic.

la prășit sfeclă - / ( între fete un băiat / cu batic roșu)
după pescuit – / (trei undițe și-un singur / nufăr în plasă)
la cules cartofi - / (de șapte zile și nopți / în alt mileniu)

Sau, ca în cazul greierului (nenumit în poem), un act caracteristic și definitoriu, de unde și posibilitatea elipsei agentului.

la țârâitul / în soba înghețată – / (cum s-aprind focul)

Fără prepoziția de rigoare pentru supin, participiul trecut devine substantiv care evocă o acțiune de durată, căreia îi putem savura întreaga rezonanță.

(murind cantorul -) / țârâitul în orgă / al greierului
(în străvechiul pian -) / vuietul primei furtuni / de primăvară

Infinitivul

Infinitivul este numele verbului, forma sub care este prezent în dicționare. Este și el un mod invariabil, inflexibil, fără variații de timp, număr, persoană. Și nepredicativ. În poemul de mai jos, stilistic, mărturisește alb, neutru care este preocuparea cuiva. Nu apreciază în niciun fel ceea ce acel cineva face, sugerează doar că este complet absorbit de trandafirul pe care-l contemplă, că existența lui, clipa de acum, este dedicată în totalitate trandafirului.

(clipa de acum -) / a medita în preajma / trandafirului

Forma lungă a infinitivului este deja un substantiv. Citirea sau așteptarea de mai jos devin doar ipostaze virtuale (aproape stări ale lumii) capabile să absorbă subiectul, persoana, situația obiectivă propusă fiind predominantă.

(Cartea Genezei –) / o citire în brazda / aburind zorii
în așteptarea / găleții din fântână - / (întîi aburii)
(găuri în asfalt -) / sclipirea după-aversă / a Pleiadelor

Chiar și Pleiadele sînt acaparate și înglobate în sclipirile din micile băltoace.

Substantivul nume de manifestări

Chiar fără să fie forme (flexionare) ale unui verb, există suficiente substantive, multe derivate lexicale ale verbelor, care numesc acțiuni, manifestări, fapte, înlesnind astfel înlocuirea verbului printr-un substantiv. Această substituție face ca manifestarea să nu mai fie percepută doar ca un act punctual, căpătînd putința de a sugera atmosfera poemului, ambianța în care sînt integrate și care-și pune amprenta asupra celorlalte elemente de compoziție.

(azi imposibil / de săpat în livadă –) / rutul melcilor
(trei nopți de crivăț –) / același scârțâitul / felinarului
bufniturile / butucilor în sobă - / (pace de iarnă)
muncă de-o noapte – (pescarii trăgând la mal / bărcile goale)
lectură în zori - / (de pe carte cu palma / adun polenul)
odihnă în parc – / (odată cu această / simplă ninsoare)
odihnă-n iarbă - / (încă frige pușca / de vânătoare)

Forța evocării prin substantiv constă în faptul că el devine un fel de nucleu iradiant, capabil să emane și să impună un climat, să facă simțită o lume sau o ipostază a ei doar invocînd-o, fără să vorbească despre ea.

seară cu dansuri / și moarte în lumină - / (efemeride)
(încă ciripind -) / din greu vrabia în zbor / printre ciocârlii
(soare în declin - ) / pe gânduri la mesajul / efemerelor
(streașina spartă -) / reparații în lipsa / rândunelelor
o clipă umbra / în cădere pe clopot - / (și niciun dangăt)
(reflectat în zori / de geamul muzeului - ) / un zbor de lăstun
(întunecare –) / strigătul altei mierle / în același loc
(altfel de viscol –) / drum de noapte cu molii / strivite-n faruri
zborul de noapte - / (fulgeră în alb pieptul / rândunelelor)

Folosirea substantivului pentru a face doar aluzie la manifestări umple spațiul poemului de nuanța unei vibrații aparte. Verbele, nefiind prezente explicit, sînt înglobate în înțelesul substantivelor. Drum de noapte, de pildă, aduce-n fața ochilor nu calea de comunicație ci călătoria cu un vehicul rutier, starea de spirit din timpul deplasării. Cu atît mai mult locuțiunile substantivale în zbor, pe gînduri, în cădere care notează mai degrabă modalități de a fi sau atitudini decît acțiuni sau faceri.

_____________________________
[1]Toate haiku-urile citate în acest studiu, dacă nu se precizează în mod expres alt autor, sînt din volumul Marea tăcere al lui Șerban Codrin. Cuvîntul important pentru exemplificare va fi marcat cu italice, partea poemului mai puțin semnificativă pentru moment va fi izolată în paranteze.