În peisajul cultural al Sibiului se fac tot mai simțite două voci, cea a  Lilianei Maria Popa și a soțului său Ioan Nicolae Popa. Dovadă sunt aparițiile editoriale semnate de ei în ultimii ani. Amintim:
- Liliana Maria Popa, Oameni și cărți în Sibiul de altădată, prefață Martin Botesch, dr. C-tin Itu, editura Schiller, Sibiu, 2010;
- Liliana Popa, Ioan Nicolae Popa Vasile Aaron (1780-1821) Studiu monografic. Prefață: prof. dr. Iacob Mârza, Editura InfoArt Media, Sibiu, 2011;
- Vasile Aaron Patimile și Moartea Domnului. Ediție îngrijită și studiu introductiv Liliana Maria Popa și Ioan-Nicolae Popa, Prefață prof. dr. Ioan Chindriș, Editura InfoArt Media, Sibiu, 2012;
- Vasile Aaron Scrieri antume (1806-1821). Ediție îngrijită și studiu introductiv Liliana Maria Popa, Ioan Nicolae Popa, Editura Curs, Cluj-Napoca, 2013;
- Liliana Maria Popa, Ioan-Nicolae Popa Vasile Aaron Scrieri juridice inedite, Editura Curs, Cluj-Napoca, 2014;
- Liliana Maria Popa, Ioan-Nicolae Popa Istoria primului text dramatic tipărit în limba română, Sibiu, 1797, Editura Curs, Cluj-Napoca, 2015;
- Ediția a II-a Patima și Moartea Domnului, Editura Curs, Cluj-Napoca, 2015;
-Liliana Maria Popa, Ioan-Nicolae Popa Vasile Aaron-Miracole mitologice și învățături moral creștine, Editura Curs, Cluj-Napoca, 2015;
- Liliana Maria Popa-coeditor, traducător și autor al studiului introductiv Sibiul în anul 1790/Hermannstadt im Iahre 1790, Editura Honterus
și, în sfârșit, dar, sigur, nu ultima, cea semnată de cei doi autori:
- "Viața omului ca floarea Câmpului"... Vasile Aaron Reporta din vis, Editura Curs, Cluj-Napoca, 2016.
Lansarea acestui volum a avut loc joi, 20 octombrie, la Biblioteca Astra din Sibiu. Autorii au vrut ca în felul acesta să-l omagieze pe foarte puțin cunoscutul și uitatul cărturar iluminist. De aceea, pe prima pagină au scris sub formă de dedicație: prin editarea acestui volum, îl omagiem pe cărturarul luminător Vasile Aaron (născut în modestul Glogoveț, crescut la școlile Blajului și Clujului, așezat în cetatea Sibiului), la împlinirea a 195 de ani de la plecarea lui din această lume.
Din luările de cuvânt ale celor doi autori, precum și din studiul introductiv, semnat de ei,  intitulat Un surprinzător și incitant poem inițiatic: Reporta din vis  de Vasile Aaron. - Istoric, filiații, sugestii de lectură - aflăm despre importanța acestei scrieri care poate fi pusă alături de Țiganiada lui Budai Deleanu. De fapt, cele  două lucrări, (se arată în Studiu la pag. 14), au parcurs o întreagă odisee până a fi cunoscute de publicul larg, dar, după apariția în volum, Țiganiada a intrat încet-încet în atenția cercetătorilor-istorici literari, critici, lingviști și filologi- în timp ce scrierea lui Aaron a rămas într-un nemeritat con de umbră, din care nu a ieșit niciodată pe de-a-ntregul. Afirmația face trimitere la o notă de subsol în care Eugen Negrici compară  Reporta cu situația romanului de geniu (foarte puțin cunoscut) Manuscrisul de la Saragosa al polonezului Jan Potoki (1761-1815)...o aventură începută în 1804 la Petersburg, și, după câte știm, încă neîncheiată.
"Aventura" Reportei din Vis trece târziu, pe la sfârșit de secol XIX, la 47 de ani de la moartea autorului, pe la Timotei Cipariu care amintește de ea într-un articol al unei reviste din Blaj, pe la scriitorul George Sion care a transcris-o, a analizat-o și a conferențiat despre ea, în 1868 la Ateneul Român, conferință tipărită în 1870 în ziarul Informațiunile bucureștene, iar, mai târziu, în broșură, apoi pe la Andrei Mureșanu care a fost un timp proprietarul manuscrisului.
Așa cum arată G. Sion în Reporta din vissu, Conferentia literara , București, 1870, Vasile Aaron a trecut în uitare nu pentru că scrierile lui nu ar mai fi avut căutare, ci pentru că ele se exploatează de orice editori, fără a se indica nici măcar numele autorului. Mi s-a întâmplat, scrie el, a vedea într-o librărie din Timișoara venind niște ciobani și cumpărând cărticele de acestea în număr mare. Îi întrebai ce fac cu aceste cărticele și-mi răspunseră că lectura acestor cărți este singura distracțiune a păstorilor de la munte; că cumpără mai multe, fiindcă au mulți tovarăși care doresc să aibă această resursă de petrecere.  Cărțile de acest gen, implicit Reporta din vis a lui Aaron, spune Sion, nu excelează din punct de vedere literar, dar trebuie apreciate pentru alte merite, și anume pentru rolul lor pe planul formării gustului pentru literatură și al trezirii conștiinței naționale...au meritul că deprind urechile poporului cu rima, cadența și cu armonia care contribuie la ameliorațiunea sau perfecționarea minței și animei; au, în fine meritul acela că au întreținut românismul sau mândria aceea că este ceva, că știe ceva, că are o limbă care poate spune lucruri frumoase.
Poate, zicem noi, că G. Sion n-a fost chiar un bun cunoscător al istoriei literare românești de la începutul secolului în care el s-a născut, în 1822. Iată, însă, ce spun autorii studiului despre care vorbim: Sentimentul pe care îl ai după întâlnirea cu poemul gigantesc a lui Vasile Aaron este unul de uimire, de surprindere că în acea vreme de cumplită secetă literară a putut să țâșnească, parcă din neant, o astfel de alcătuire. Ai impresia că te-ai trezit pe neașteptate în fața unei construcții baroce, total derutante, imposibil de plasat în formulele consacrate; în fața unui edificiu clădit empiric, cu un proiect modificat din mers, lipsit de riguroasele repere tehnice. Ridicat cu unelte puțin performante, de meșteri puțin cunoscători ai regulilor de configurare, de organizare și de modelare a părților componente, ansamblu impresionează totuși atât prin grandoarea abordării, cât și prin acele străfulgerări de virtuozitate care îți poartă gândul spre strălucirea unor lucrări pe care doar viitorul le-a putut face posibile. Văzându-l, nu poți decât să fii de acord cu cele atât de frumos spuse cândva de un comentator inspirat, că un adevărat artist creează atins de aripa unui înger. În cazul lui Vasile Aaron, îți vine să crezi că a simțit măcar adierea, dacă nu chiar mângăioasa atingere a unui fulg celest.