Arătam într-un alt articol, apărut pe acest sait, preocuparea celor doi cercetători sibieni, Liliana Maria Popa și Ioan-Nicolae Popa, pentru viața și activitatea lui Vasile Aaron cel care hrănit cu învățătură și cu idealuri în școlile  Blajului și ale Clujului, a rămas în istoria noastră culturală ca o personalitate peste măsură de vrednică a-și avea locul între fruntașii  Școlii  Ardelene.
Și prin această nouă carte, intitulată Povestea primei traduceri a Eneidei în limba română autorii ne întăresc convingerea că Vasile Aaron a fost un deschizător de drumuri. El deschide seria lungului șir de încercări menite să aducă în fața românilor epopeea antică a lui Vergiliu, încercări pornite din imbolduri intelectuale cu substrat fie pur cultural, fie emoțional istoric.
Este amintită, în Studiul introductiv semnat de cei doi autori, lucrarea lui Nicolae Lascu Traduceri românești din Vergiliu IV Eneis, apărută în Anuarul de studii clasice Universitatea Regele Ferdinand  din Cluj- vol. II (1933-1935). Sunt nominalizați aici toți cei care s-au aplecat asupra Eneidei traducând-o parțial sau în totalitate. Printre aceștia îi amintim pe preotul cărturar Moisă Soră Novac, cărturarul arădean Atanase Șandor,  bucovineanul Vasile Bumbac-fost elev a lui Aron Pumnul și tovarăș de găzduire cu Mihai Eminescu. Se oprește mai mult asupra traducerii lui George Coșbuc superioară artistic tuturor încercărilor anterioare. Traducerea a fost, inițial, respinsă  la premiul Academiei, datorită opiniilor lui Hașdeu,  dar, apoi, contracarate cu succes de Al. Tocilescu, a primit Marele Premiu "Năsturel."
Incursiunea bio-bibliografică a profesorului Lascu în tema receptării Eneidei, în spațiul românesc,  arată autorii, se încheie cu analiza câtorva fragmente traduse între cele două războaie mondiale de nume cunoscute în domeniu și publicate în volume antologice sau în revistele vremii. Unul din ei este cel a lui George Murnu, marele plăsmuitor în românește al poemelor homerice... Stăpânind ca nimeni altul limba vorbită în regiunile locuite de români, însuși creator de cuvinte, înzestrat cu un remarcabil talent poetic, mare maestru și dăltuitor desăvârșit al hexametrului...
Tot în studiul introductiv este urmărită și odiseea  manuscrisului lucrării lui Vasile Aaron.
După moartea autorului, manuscrisul ajunge în posesia nepotului său Dimitrie, funcționar de cancelarie la Sibiu. Acesta îl va da vărului său, după mamă, Timotei Cipariu  care avea o valoroasă bibliotecă. În timpul refugiului din 1848, din fața armatei maghiare conduse de generalul Bem, Cipariu ia cu el, la Sibiu, o parte a bibliotecii, grosul rămânând la Blaj. Apoi, în ianuarie 1849, împreună cu o parte a cărților luate cu el, se ascunde de frica oștii maghiare la Câineni. Revine la Sibiu în februarie, dar în martie este nevoit din nou să se ascundă de trupele revoluționare maghiare care reveniseră.
Cărțile lăsate în casa brutarului sas Böbel au fost jefuite de militarii maghiari. Printre ei se afla și un român, preotul militar, Ion Munteanu. Acesta a donat, mai târziu, gimnaziului din Beiuș peste o mie de cărți, caiete și hărți. Aici manuscrisul traducerii Eneidei de către Vasile Aaron a fost găsit, după 70 de ani, de profesorul Teodor Roșu care l-a publicat într-un anuar școlar. Avea primele pagini roase, pe alocuri, de șoareci.
Din același studiul introductiv  se desprinde cu pregnanță ideea că autorul traducerii a lucrat spre folosul neamului său, pe deoparte ca apărător al obștiilor românești aflate în conflict cu uzurpatorii unor drepturi istorice, iar pe de alta în calitate de om al cărții, convins că, prin accesul la drepturile fundamentale și prin beneficiile culturii, conaționalii săi se vor putea „procopsi” și vor reuși să se ridice la statutul binemeritat și cuvenit lor între neamurile trăitoare pe întinsul Marelui Principat al Transilvaniei.
Dându-și seama că cei ce-i vor citi traducerea nu sunt cei mai „procopsiți” în cunoașterea limbii și literaturii latine, V. Aaron le oferă acestora câte un rezumat la începutul fiecărei „cărți” a traducerii sale. Tot în același scop a alcătuit numeroasele note de subsol.
Lucrarea soților Popa beneficiază de un substanțial Cuvânt înainte întocmit de †Virgil Bercea, episcop unit de Oradea.
Autorii atașează textului propriu-zis și un GLOSAR alcătuit în ordine alfabetică în care  explică unele cuvinte mai puțin uzuale, o BIBLIOGRAFIE precum și un INDICE DE NUME.

Pentru a putea stabili cu o oarecare exactitate tirajul, autorii au folosit sistemul „prenumeranților” adică al instituțiilor și al  persoanelor care le-au fost alături la editarea acestei cărți și a căror listă se află la începutul lucrării. Printre prenumeranți se află înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe și Greco Catolice, biblioteci universitare și județene, parohii ortodoxe și greco catolice, prenumeranți în nume personal din afara Sibiului și din municipiul Sibiu.

Cu lucrarea de față se finalizează editarea scrierilor iluministului Vasile Aaron întreprinsă de cei doi cercetători sibieni.