La respectabila vârstă de 80 de ani (împliniți la 03.07.2017), profesorul Nicolae Tomescu, dovedind o mare putere de muncă, o remarcabilă prospețime intelectuală și un spirit permanent tânăr, a publicat o nouă carte („Străbătând ceața”, Editura ARHIP ART, SIBIU, 2017), continuare a romanului „Spre necunoscut”, apărut în 2012.

Având, ca și precedentul volum, aproape 600 de pagini, „Străbătând ceața” este, în același timp, un roman istoric, de aventuri și autobiografic, în toate aceste calități îmbinându-se fericit rigoarea istoricului cu talentul naratorului.

Este o carte de istorie care, în mod oarecum paradoxal, nu cuprinde înșiruiri de date și evenimente, fotografii, fotocopii după documente, trimiteri la subsol sau alte instrumente specifice unui istoric. Avem de-a face cu istoria trăită de personajul principal (bănuit a fi chiar autorul, de unde și calitatea de roman autobiografic), de alți membri ai familiei acestuia și de numeroase alte persoane care străbat, trăind întâmplări palpitante (ca într-un veritabil și savuros roman de aventuri), perioada „tulbure” din România („ceața” din titlul romanului), de la finalul celui de-al doilea război mondial, până la evenimentele din decembrie 1989 inclusiv.

În aceeași idee, sugestivă mi se pare postfața semnată de editorul (și consilierul editorial) George Arhip, cu subtitlul „încleștarea istoriei mici cu istoria cea mare”, din care citez:

Sintagma „încleștarea istoriei mici cu istoria cea mare” aparține scriitorului Evgheni Vodolazkin, în legătură cu romanul său, „Aviatorul”, una dintre cele mai apreciate cărți la momentul acesta, în lume. Ideea de bază, pe care o găsim ilustrată și în cartea lui Nicolae Tomescu, este că istoria adevărată nu este cea propusă de istorici (adică o seamă de date, evenimente, premise și cauze politico-economice-sociale etc.), ci înseamnă suma istoriilor personale ale „trecătorilor” prin diverse perioade și evenimente. [...]
Pe de altă parte, „încleștarea istoriei mici cu istoria cea mare” poate semnifica și rezistența firească a omului de rând în fața nefirescului impus de dictatură, de un regim totalitar. Iar cartea lui Nicolae Tomescu dă seamă și despre această atitudine, chiar dacă încleștarea nu este întotdeauna sângeroasă. Întâlnim personaje care au reușit să străbată „ceața” prin bunătate, răbdare, omenie sau, cel puțin, ajutându-se de principiul „Dacă nu-ți pot face bine, atunci măcar să nu îți fac rău”. Dar întâlnim (într-o contrapondere firească și necesară) și personaje odioase (sau cel puțin jalnice), de care orice regim totalitar are nevoie pentru a se instaura și întări.

Să mai subliniem că, în plus față de rigoarea istoricului de a încadra unele evenimente și personaje în istoria națională și în contextul internațional, romanul ne relevă calitatea autorului de fin și competent observator al unor aspecte de istorie locală, de limbaj, etnofolclorice și de psihologie socială.

Dar, pentru că volumul „Străbătând ceața” este, în primul rând o operă literară, să punctăm, doar câteva elemente și din măiestria prozatorului:
- remarcabilă este priceperea cu care Nicolae Tomescu reușește să îmbine două scopuri esențiale ale scrierii sale: de a fi o sursă de informație pentru cei ce vor urma și de a constitui, în același timp, o lectură plăcută;
- toate personajele sunt creionate cu talent, dar un plus de valoare literară trebuie să acordăm celor negative, care sunt prezentate, cu un dispreț elegant, superior, chiar cu o oarecare înțelegere;
- strâns legat de alineatul precedent, maturitatea artistică a autorului se dovedește și într-o dialectică interesantă a scrierii sale: detașarea obiectivă în prezentarea faptelor majore, de importanță capitală se îmbină armonios cu implicarea emoțională în conturarea unor personaje, mai ales a celor pozitive, din familia sa, sau din anturajul său;
- reliefarea fără încrâncenare, și fără a căuta senzaționalul cu orice preț, a tarelor orânduirii respective;
- umorul sănătos, curat, mai ales cel de factură „rurală”, atât de situație cât și de limbaj, care se degajă din multe paragrafe ale romanului.

În final, îl cităm din nou pe George Arhip, la spusele căruia subscriem:
Romanul „Spre necunoscut” s-a bucurat și se bucură de succes (două suplimentări de tiraj, până acum). Dorim aceeași recunoaștere a valorii incontestabile a cărții „Străbătând ceața”, precum și a talentului autorului ei.