Iosif al II-lea, impresionat de starea de umilință a poporului român, în urma unei vizite făcute în Transilvania, a emis decrete în favoarea iobagilor români.
Este cunoscut ordinul împărătesc prin care cere episcopului de la Blaj să înființeze 12 școli triviale pentru „națiunea valahică”. Susținerea și întreținerea acestor școli urma să se plătească din visteria statului, episcopul având sarcina să numească acele comune în care se vor deschide școli.1) În această conjunctură la 2o iunie 1787 Ciril Țopa, preot unit al Sibiului și protopop al Armenilor ( Armeni sat în Județul Sibiu), primea de la episcopul Ioan Bob un Circular prin care se transmitea porunca guberniului de a se înființa școli în satele românești. Printre altele în acest document se spune: „ iar mai ales întru aceia vei fi strădalnic de vei așeza școli în toate satele, în care încă nu s-au așezat… bine luând seama că numai în satele acelea trebuie așezate școli, care sunt mai mari și în care vor putea trăi dascăli, iar pe cele mici le vei scrie la cele mari mai vârtos de nu vor fi departe de acestea”. În continuare episcopul își sfătuiește subalternul cum să procedeze în legătură cu alegerea și pregătirea învățătorilor : „Încât despre alegerea dascălilor, te vei înțelege cu sătenii și veți alege dascăl om ca acela care să poată nu numai diac satului a fi, ci și norma a o învăța și pe cei aleși îi vei trimite pe la începutul postului viitor al Crăciunului aici la învățătură, dar așa de gătiți, cât să aibă cu ce trăi pe tot postul.”2)
Tot în timpul împăratului Iosif al II-lea s-a hotărât, în 1786, organizarea de școli pentru naționalități. De hotărâre au beneficiat și românii neuniți. Se preciza și modul cum acestea trebuiau să fie susținute fie din contribuția părinților, fie din Fondul de studii Transilvan.3) Pentru greco- catolici director al școlilor este numit Gheorghe Șincai iar pentru ortodocși D. Eustatievici. Greco- catolicii au înființat peste 350 de școli.4)
Conținutul învățământului în școlile sătești susținute de cele două confesiuni era identic uneori folosindu-se și aceleași manuale. Totuși opoziția, la ortodocși, fașă de folosirea alfabetului latin, diferenția întrucâtva învățământul în școlile românești cel puțin sub aspectul formei.5)
Pentru secolul al XVIII-lea și prima jumătate al celui de al XIX-lea se cuvin a fi amintite și Școlile Grănicerești.
Din interese de ordin militar Maria Therezia, Iosif a II-lea și Francisc I pentru a avea ostași buni și cunoscători ai limbii germane au pus un mare accent pe școală, singurul mijloc pentru a realiza acest scop. Pentru a-și asigura paza frontierelor din Sud estul Transilvaniei stăpânirea austriacă organizează între 1762 și 1768 regimente de graniță la Orlat și Năsăud, Prin ordinul de înființare a celor două regimente se prevedea ca în fiecare localitate unde exista un Stat Major de batalion să se înființeze o școală cu limba de predare germană. Reședințele companiilor trebuiau să aibă o „Școală Națională” în care se învăța în românește scrisul și cititul, atât doar cât să-i ajute pe elevi să-și însușească apoi limba germană pentru a deveni buni soldați. Absolvenții „Școlii Naționale” treceau în „Școala Comunală” unde instrucția se făcea numai în Limba germană. Cei care erau propuși să devină ofițeri treceau în Școlile Normale înființate la Orlat, Năsăud și Caransebeș.
Pentru susținerea școlilor se ofereau avantaje materiale comunelor prin donații de munți, păduri, vămi morărit, pășuni etc.
Pe măsura consolidării regimentelor au fost înființate școli în toate comunele reședință de unități militare, printre cele din părțile Sibiului a fost și Școala din satul Veștem.6)
Învățătorii școlilor comunale trebuiau să aibă cel puțin gradul de sublocotenent. Cel dintâi învățător care a funcționat la Școala din Veștem a fost Ioan Zogran-alias Coman. De la el ne-a rămas o interesantă cronică în care ni se dau date despre trecutul școlar și bisericesc al Comunei Veștem. Cronicarul român, ofițer în armata austriacă scrie limpede și destul de concis: „1809 au venit franțujii la Viana… Se fac în Ardeal două divizioane de jageri… scriitorul acestora la întâiul reghiment oberfurer a fost…la anul 1810 aici la Veștem ca dascăl cu numele Ioan Zogran alias Coman au venit și întru același an școală de lemn s-au făcut și cu toată sârguința pentru binele obștii cu tinerimea întru învățături atât a sporit cât nu numai de la mai marii noștri, ci și de la cei din preajmă laudă, și fără preget de a sa învățătură.7)
Disciplina aspră din această școală a făcut ca mulți părinți să facă tot posibilul pentru a nu-și trimite copii la școală. De altfel militarizarea comunei s-a făcut, așa cum era obiceiul, prin mijloace drastice și convingeri brutale. Cei mai mulți locuitori au migrat, cu această ocazie, în Þara Românească. În legătură cu acestea cronicarul consemnează: „1763. militarii grănicerești se fac fără mare greutate, în care vreme și veștemenilor tot prin acest general comandant ( Bucow n.n.) prin petrecerea multor pușcături cu tunurile li s-au luat hotarul, căci locuitorii satului au luat armele și au ieșit din sat numai ce au rămas (urmează numele a 11 săteni)” Din același izvor mai aflăm că în sat „au venit locuitori din alte sate și armele de bună voie au luat”
Pe o filă a unei cărți de cult (Triod) tipărită în 1731 la Râmnic aflată la biserica satului găsim numele învățătorului din 1828 „După ce a murit tatăl meu Axente am rămas eu în locul dumnealui. An 1828. Moisă Mărginean cantor și dascăl.
Cu toate că școlile grănicerești au fost înființate cu scopul de a forma militari de profesie ele au contribuit la ridicarea culturală și, implicit, economică a satelor unde au funcționat.

Note:
1) I., Lupaș , „Studii și articole”, Sibiu 1912 p. 197
2) N., Albu, Istoria învățământului românesc din Transilvania până la1800, Blaj, 1944, p 209
3) Nicolae, Togan, „Documente istorice privitoare la începutul învățământului popular din Transilvania” în „Transilvania” 1899, nr. 6, p 208-209.
4) Ștefan Pascu și colaboratorii, „Istoria învățământului din România”, București, 1983, p. 379
5) Ibidem, p. 281
6) N., Albu, op. Cit, p. 21
7) R., Moldovan, „Date cu privire la Comuna Veștem," Arhiva Parohiei Veștem, Ms. Nr.870, p.28