agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ Escapism
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-25 | [This text should be read in romana] |
Discreția mi-a fost întotdeauna edict interior. Și dezvălui un om sau o întâmplare atunci când primesc acordul. Acordul între inimi.
În urmă cu aproape un an am întâlnit un tânăr, care, dintr-o cumpănă în alta, mi-a conturat o pasiune. De câțiva ani, împreună cu buni prieteni, a ales să se dedice unui proiect de re-amintire. Împreună au format o asociație culturală și au pornit pe urmele Călătorului profund, cel care la numai 9 ani a debutat cu prima sa poezie în „Cronica”. Mălin Alexandru Tacu. Mălin s-a născut pe un pământ al cuvintelor și provine dintr-un arbore artistic, genograma sa psihică cuprinzând spiritualitate netăgăduită: Costică Filipescu, George Emil Palade, C. D. Zeletin, Radu Postăvaru, Pictorii Gheorghe Spiridon și Nicolae Ciochină, Sergiu Adam, Alexandru Brăescu, Nicolae Brăescu. "A locuit în natura luxuriantă a Copoului, în preajma Grădinii Botanice cu anotimpuri elevate și de vis." Citea, copil fiind, Ion Barbu, Tudor Arghezi, Urmuz, Eminescu, Constant Tonegaru, Nicolae Labiș, Edgar Allan Poe, Rimbaud, Baudelaire, Goethe, Dostoievski, Rainer Maria Rilke etc. A murit misterios la numai 17 ani. Sâmbătă, 19 noiembrie 2005, la Collector’s Pub, s-a dedicat o seară de poezie și muzică pe versurile lui Alexandru Mălin Tacu, în memoria sa și închinată familiei. Alina, sora lui Mălin, nu a avut liniște decât în momentul când scena s-a închis în lumină. Grupul Vira și evenimentul „misterios” ne-a fost semnalat pe poezie.ro de colegul nostru, Dan Gest. Pe scenă a recitat, cu talentul despre care pot vorbi admirativ, sensibil și grav, Sorin Staicu. Melodiile, compuse în atmosfera fiecărei poeme mălinene, au fost interpretate (chitară și voce) de: Răzvan Goga, Ștefan Isac, Matei Budeș. (Melodii/poezii: Stație facultativă, Poesis, Legenda Umbrei de Fildes, Poezie, Cattleya, Florile Sângelui, Ciudatele lucruri, Hard Rock, În Noaptea aceea, Lacrima Ironică, Cristal, Iron Maiden, Oglinzi Nevăzute, Trandafirul de câmp, Magul trist, Doina, Poesis, Cântecul ochilor, Iluminare, Tremurul nopții, Călătorul Profund, Suflet de primăvara, Stație facultativă) În memoria acelei seri inedite și întru a vi-l aminti pe Mălin, să citim aici împreună aceste trei poezii, scrise, cred, între 15 și 17 ani: Poesis Tu și eu la marginea nopții Rătăcind pe cărări somnoroase Semănătorii din adâncuri aruncau Asupra lumii liniștea pietrelor din râuri. Umbrele pluteau asemenea Ploilor din vârful norilor nimbus Ochii noștri vorbeau despre Mâinile ce respirau ca două crengi de mălin. De la marginea nopții îți arătam Un ocean imaginar - uriaș îmbrăcat Pe umeri cu haina albastră a cerului În curând îl voi ruga să-mi arate Drumul spre marile amintiri despre tine. Aș fi vrut să plângi cu fruntea pe umărul meu Să aud cum ecoul străbate Pădurea albastră a lunii Să-ți culeg lacrima cu buzele Încă nedesfăcute la dulcele păcat al iubirii Frumoasa mea fată, cu zborul învățat de la îngeri Mi-ai cuprins mijlocul și sufletul Cu flacăra brațelor tale tremurătoare Legenda umbrei de fildeș Legenda umbrei de fildeș stă uitată în ecoul înfricoșat Al privirii, la tribordul marin al cuvântului. Izvoarele poartă laurii îmbolnăviți de asfințit Și murmurul timid legănat peste raze. Făptura orizontului încărcată de făpturi mișcătoare Stăpânește parola sufletului de stepă, Adică herghelia răsărită din mumia de iarbă. Picături îngenunchiate spre ninsoare Nădejdea uitării în arpegiu Ca năvodul părăsit de clopotele sentimentale Bolta monotonă amăgită în albastru Se dechide spre tăcerea cu melodii Șoptește nemărginirea trepiedului Și tremură candelabrul cu teama defectă. În rapsodia cuțitului din pleoapa necugetării Ea sincronizează țărmul pe promonitoriul încremenirii Simfonia îndepărtării de simboluri - Crabul sonor al risipei Ciocnește amfora spadei unui blestem de oglinzi Se întrevăd marginile Infinitul navighează spre case Insula corăbiei alungată de nicăieri Acostează în golful perfidului rând de titani. Fântâna neadormită Refuză întoarcerea nopții din Carul Mare. Drumul de noapte Niște bătrâni cronologi pășesc alături de noi Papucii lor cântă biblice sonuri de grele popasuri Voci din timpul uitat Vin să acopere partea noastră de suflet Dintre arbori, tăcută, răsare - Umbra lui don Quijote Toate minunile iau înfățișarea așteptării Acolo, în locul dureros de exact Numit de toți rătăcitorii Steaua Polară Pulsează doar inima zeului dispărut. *** Aurel Ștefanachi, în primele pagini de prezentare din volumul Călătorul profund, scria: „Pagina singură și nouă îmi vorbește. Era tânăr. Era frumos. Era superb. Iubea muzica (Vivaldi, muzica hard-rock) și poezia – poezia lui Homer, Shakespeare, E. A. Poe, Eminescu, Bacovia, Stănescu, Cezar Ivănescu, Romanescu… Era o vâltoare de naștere de stea. Era un amestec ciudat de inteligență și ironie, de seninătate și durere… Uneori cădea în patima “gladiatorului” – îi plăcea să-și “terorizeze” operele cu măreția bicepșilor săi : practica sportul de aleasă speță – culturismul și acel fascinant florilegiu de mișcări, Karate. Era sfâșietor cântec din dimineața începutului lumii. Era o natură dăruită. Sunt împreună cu trandafirii / În somnul fantastic / Îi simt cum vibrează pentru mine…”. “Deschid cartea, cartea geme. Deschid cartea, cartea geme”. De sub teascurile infinitei cărți, o poezie rămâne acest fiu (parcă anume stigmatizat cu semne labișiene), ne trimite o garoafă însângerată.” Gheorghe Paiu, profesor de literatură și coordonator de cenaclu, cu o tristețe abia mărturisibilă, rostește: „Mălin nu a știut decât să privească în sus și să coboare aștri printre noi. Îi erau prea apropiați pentru a nu-i mângâia și a nu-i strânge la piept, în timp ce umbrele le îndepărta cât mai sus, cât mai departe de noi... Dar stelele nu au rămas lângă noi și umbrele nu s-au înălțat. Așa a vrut soarta ca visele noastre să se prăbușească o dată cu noi în neant. Rămân însă umbrele lor. În cazul lui Mălin, poeziile.” Eu am și azi doar acea tresărire a paginii unei vieți scrisă cu nemurire. Și sentimentul că muzica poeziei și poezia muzicii sunt inseparabile atunci când artistul este atins de har. Seară de noiembrie, când Poetul cel tânăr își amintea cât de înalt este pământul în Creație. Mulțumesc lui Dan Gest și grupului Vira pentru momente de respirație a frumosului artistic. Gândul meu de liniște Alinei și familiei dinspre mălini. Mulțumesc acum și colegilor de pe poezie.ro care au particpat la acea seară, precum și editorilor pentru susținerea oferită acestui eveniment. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy