Îmi pare că noul cerșetor își conștientizează locul în viață noastră cu mult mai multă luciditate decît precedesorul său, adică, în general tot el dar neinițiat, netrecut prin vremuri de tranziție. Își cere dreptul. Face parte din decor, însă nu reușește să se integreze la periferia conștiinței de sine a fiecăruia, de aceea apelează la scuze, le repetă, devine redundant. Își fardează speeciul (sic!) cu scuze, își îmbălsămează tragica poveste cu divagații retorice, o ornează cu jumătăți de rugăciuni. Mută centrul de greutate de la greutățile lui la problemele tale. Alibiul creșitului nu mai contează, istoria o știi, o cunoști, este leit-motivizată, și oricum nu o vei asculta. Este insistent. Fără a fi exploziv reușește să te facă să îți exteriorizezi instictual filantropia. Dacă nu reușea nu l-am mai vedea, nu s-ar mai perinda cîte cinci în șapte stații. Niciodată cîte doi într-un același loc, muncind solitar. Gata să cîștige o pîine însă fără a te face să crezi c-ar înpărți-o. Fiecare pe burta lui, fiecare după vechime, fler și de ce nu pile(spate)!
Intră pe prima ușă a vagonului și, intransingent, își face loc pînă în mijlocul lui. Un simplu „pardon” ferm, fără umbră de umilință. Nu își mai cere dreptul la mila noastră ci și-l asumă premeditat. Acolo e locul lui, și tu, neintenționat, nu-i vei sta în cale. Ajuns într-un punct strategic al vagonului de metrou, se va lăsa în genunchi, automatism, și-și va ține pledoaria impasibil. Glasul, chiar autoritar, de dinainte se transformă într-o tînguire dezlînată. Vocea se naște undeva la baza nasului, ocolind gîlgîitoare omulețul, vibrîndu-i nemuzical sub cerul palatin. Totul este regizat, totul devine un ritual exersat, o empirică strategie a captării atenției maxime.
Cerșetorul de azi își cere scuze. Apelează neostoit la răbdarea de care nu dispunem. Își cerșește bucățica de atenție, pășind pe cea mai simplă cale, cea uzuală. Ne roagă să îl iertăm pentru deranj și știe că are dreptate. La o adică nu intră încălțat în sufragerie, ci ne răpește cîteva secunde necesare relatării necazului său. Își permite. De ce nu i-am ști povestea?, doar zilnic ne compromitem să fim, măcar sufletește, generoși. Suntem expuși mesajelor umanitare mai mult decît ne-am dori. Nu îl vom adăuga unei liste, nu îl vom trece în agendă, și nici pe un post-it agățat pe frigider. Nu este decît o efemeritate scurtă în viața noastră, însă acea pasageră atenție îi aparține. Urmărești știrile de la ora 5 atunci trebuie să-l asculți și pe EL. EL este cazul zilnic la care nu te uiți. El încă nu s-a sinucis și încă nu a omorît pe nimeni. EL este aici pentru a nu deschide o ediție din Infractorul, EL este cel căruia îi dai bani pentru a salva vieți, a evita crime, a ajuta, a face fapte bune ca să te ierte „bunul Dumnezeu”, El este cel care spune Tatăl Nostru și pentru tine, cel care ține la sănătatea ta rugîndu-se pentru tine și tot alaiul familiei tale. EL le face pe toate acestea ți tu nu îți dai seama. La o adică, printr-o simplă depersonalizare de funcții, EL te ajută. Îți întinde o mînă și, capitalist, apelează la un troc insignifiant. Nu așteaptă ci îți cere remunerarea muncii sale
Dați bani la cerșetori?

Va urma

Titlul acestui articol nu este inspirat de numele volumului „Omul Recent” semnat H.R:Patapievici

Foto: cerșetor, ulei, nu am găsit autorul!!!