(foto: coperta 1 și coperta 4)


Vă anunțăm că ieri a apărut volumul de poezii semnat Dana Banu: „poezii din țara lui elian”. Lansarea sa în cadrul cenaclului literar „Agonia” va avea loc la Deko, la o dată ce va fi semnalată de către editorii site-ului. Oferim mai jos prezentarea introductivă.

*

Poeziile Danei Banu sunt tot atâtea călătorii „spre marginea lumii” în căutarea unei „țări inocente”. Pe de o parte fluxul „vieții spre moarte” subversionează și pare a supune rând pe rând risipirii punțile de conștiință, memorie, limbaj. Este un flux al lumii ca joc al aparițiilor cu darul inefabil și totodată fulguranța lor dramatică.

Cântul orfeic descoperă odată cu „fructul copt” al iubirii o înstăpânire a absenței și răcelii ce nu pot fi abolite în lumea ca univers închis în propria imanență și bordat de moarte.

O lumină caldă, discretă, răzbate însă mereu în „casa ființei” „cu ușa mereu deschisă a plecare”. Ea trezește sâmburele metanoiei livrat cu o frustețe dezarmantă: „dacă aș număra fiecare cădere a danei banu/ și fiecare grimasă a ei fără de har/ s-ar face tăcere”.

Delicatețea neconstrângătoare a chemării transcendenței din miezul pământului asaltat de absență este răvășitoare: „în inima rece a pământului Dumnezeu picta icoane”.

Pelerinul devine în fragilitatea și vulnerabilitatea sa purtător al vocilor și hainei alterității, al elanului misteric, transcendental.

Elegiile Danei Banu adăpostesc polifonic strigătul lumii în diversitatea sfâșierilor baccantice între dorință și suferință, precum și lumina învăluită a liniștii în care se face simțită chemarea divină și moartea apare „îmblânzită”.

Poeta nu trasează linii definitive ci eliberează cântul existenței în plurivalența indefinitelor sale modulări. Ea descrie parcursul interior și cuceririle de teritorii în concretețea sinuoasă și oglindirea lor reciprocă.

În poezie se întretaie zone de ruptură și discontinuitate cu zone de atingeri și continuumuri de prezență.

„Pierderile” și „aflările” punctează ritmul și respirația largă a trecerii frontierei în care „niciodată nopțile nu au fost mai albe și calea mai aproape”.

Cititorul e adus în pragul de a răspunde provocării pascale cu propria ființă: „cel care va citi mărturisi-va în cele din urmă risipirea, uscăciunea sau roua”.


Florin Caragiu