agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 7393 .



McDonald\'s, why change perfection?
article [ Dialogue ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Petre_Andrei ]

2007-12-05  | [This text should be read in romana]    | 



“Nu ne omoară ceea ce mâncăm, ci faptul că ne gândim prea mult la ceea ce mâncăm!”
Osho

Unul dintre subiectele care stârnește astăzi controverse este alimentația sănătoasă. Oamenii se gândesc în fiecare moment la ceea ce mănâncă și la impactul alimentelor asupra sănătății lor. Societatea modernă este caracterizată de numeroase astfel de obsesii. Ne gândim prea mult la ceea ce mâncăm, ne gândim la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, fără să ne întrebăm de ce…
Omul este preocupat atât de mult de prelungirea existenței, încât uită să trăiască. Ne gândim la fiecare clipă din viața noastră, disecăm fiecare moment, încercând să găsim sensuri ascunse, motive. Ființa umană este preocupată de justificare mai mult decât de acțiune, oamenii gândesc în loc să facă.
McDonald’s reprezintă un simbol al capitalismului, al societății de consum. Lanțul de magazine a atras de-a lungul timpului numeroase critici, fiind învinuit pentru degradarea stării de sănătate a celor care preferă mâncarea de tip fast food. Campaniile anti fast food au ajuns de multe ori la limita legii cu protestele lor, iar magazinele au fost nevoite să insiste pe atenuarea efectelor acestora. Încercând să le explice cumpărătorilor că produsele lor respectă toate regulile, marile magazine au fost nevoite să realizeze campanii costisitoare, investind zeci de milioane de dolari pentru a îi contracara pe alarmiști. Poate că ar trebui, așa cum scrie Michael Crichton în volumul “Frica”, să organizăm un proces ”un al doilea proces Nurnberg – de data aceasta pentru irosirea continuă a bogățiilor Vestului pe futilități – completat de imaginile copiilor morți din Africa și Asia, cauzate de aceasta.” Banii aruncați pe capriciile inutile ale omului modern ar putea fi folosiți pentru a ne îmbunătăți viața, pentru a deveni mai fericiți. Fără să ne gândim în permanență la consecințe, ci învățând să trăim cu adevărat.
Societatea a evoluat însă din păcate filosofia a stagnat. Fără să încerce să aplice teoriile lor, gânditorii trag semnale de alarmă, folosind aleatoriu părerile oamenilor de știință, fără să realizeze efectele acestor afirmații. Vorbim pentru a vorbi, construim teorii din simpla dorință de a construi, fără să testăm și fără să înțelegem că o lamentare nesusținută de fapte concrete nu este decât un moft.
Se spune că oamenii se îngrașă, sunt numeroși specialiști care afirmă că asistăm la o explozie a obezității datorată răspândirii mâncării de tip junk food. Este foarte ușor să condamnăm lanțuri de magazine, este ușor să pretindem că McDonald’s, KFC sau Burger King sunt vinovate pentru dezechilibrele noastre. Haideți însă să ne gândim puțin la viața unui om modern: astăzi, nu mai facem mișcare aproape deloc, astăzi mâncăm la altă oră în fiecare zi, astăzi existența noastră înseamnă în fiecare secundă stres, situații limită, agitație... De ce nu am considera acestea ca fiind problemele principale, de ce trebuie mâncarea să conteze atât de mult? Și mai ales, de să învinuim un magazin pentru o alegere personală, care ar trebui să țină exclusiv de noi?
Se spune că mâncăm nenatural. Aceeași doctori care se trezesc la șapte dimineața, muncesc până la ora 8 seara și nu coboară din mașină decât în fața propriei case, pretind că un hamburger ne va distruge sănătatea și mai ales că asta ar trebui să conteze. De ce oare, în loc să ne gândim la trupul nostru, la ceea ce facem cu el, medităm aproape de fiecare dată la mâncare și la ceea ce ar trebui să nu facem. Haideți să alergăm în fiecare zi 5 kilometri și vom descoperi că 1000 de calori nu mai contează, haideți să umblăm pe jos mai mult, haideți să ne trezim la ora 10:00, haideți să iubim din toată inima, fără să ne gândim la consecințe. Atunci nici nu se va mai pune problema mâncării, pentru că un om care trăiește cu adevărat poate să mănânce orice.
Mileniul III aparține micilor obsesii, iar problemele omului modern par să se multiplice pe măsură ce societatea se dezvoltă. Deși astăzi suntem mult mai sănătoși decât în urmă cu 50 de ani, bolile ne preocupă infinit mai mult, deși astăzi opțiunile sunt practic nelimitate, nouă ni se pare că suntem constrânși. Paradoxul intitulat om de știință modern nu reușește să înțeleagă realitatea, pentru că pleacă de la prejudecăți, încearcă să perceapă lumea prin intermediul corolarelor apriorice. Și, oricât a încercat Kant să dovedească contrariul, “a priori” înseamnă ghiceală și de foarte multe ori malițiozitate!
Este normal să mâncăm astăzi altfel, pentru că avem deja în spate câteva mii de ani de dezvoltare. Ideea nu e să revenim la mâncarea naturală, pentru că aceasta nu mai e de mult rentabilă. E-urile sunt esențiale pentru cultura gastronomică modernă, pentru că ele ajută la păstrarea mâncării și oferă multe dintre gusturile indispensabile fiecăruia dintre noi. Vrem natural, natural, dar ne-am îngrozi dacă am primi asta!
E foarte ușor să acuzăm, este foarte ușor să aruncăm cu noroi. Se spune că marile magazine exploatează forța de muncă tânără, dar câți dintre tinerii care lucrează acolo ar prefera să fie șomeri? Se spune că marile magazine îi obligă pe oameni să mănânce nesănătos, dar câți dintre noi ar vrea să depindă de o ploaie sau de câteva bucăți de balegă pentru a avea mâncare? Să întoarcem oglinda, măcar pentru câteva secunde!
E ușor să acuzi, mai greu este însă să cauți soluții… Cei care se lamentează trebuie să învețe să trăiască. Haideți să căutăm metode pentru a arde grăsimile în loc să restricționăm ceea ce mâncăm, haideți să vedem avantajele oferite de o franciză în loc să o condamnăm. Ne convine că oriunde în lume am intra într-un McDonald’s, mâncarea are același gust și aceeași calitate, dar protestăm când orele de sedentarism cronic ne distrug sănătatea. Le vrem pe toate, fără să înțelegem că perfecțiunea nu trebuie să existe.
Cultura scuzei trebuie să dispară. Nu suntem obligați să mâncăm în stil fast food, publicitatea nu va înseamna niciodată manipulare. Trebuie să renunțăm la ipocrizie și să învățăm să trăim în mileniul III ca oameni ai mileniului III. Până la urmă, ceea ce mâncăm ține exclusiv de opțiunea personală... Iar opțiunile unora sunt pur și simplu mai naturale:

”Nu știu de ce, dar cred că divina doamnă a bucătăriei californiene mânca și după ora 6 seara!”

Dan-Silviu Boerescu (în Poftele)

Este timpul să descoperim frumusețea vieții, este timpul să trăim cu adevărat, fără teamă, fără prejudecăți. Universul ne așteaptă. Să ne bucurăm de o legumă la fel cum ne bucurăm de un produs exclusiv sintetic. Frumusețea mileniului III este diversitatea. Putem citi Coranul în timp ce savurăm un dublu hamburger, nu este nicio problemă. Și dacă adăugăm un pahar de Tokaj, sau, după gust, o Coca Cola rece, vom descoperi că viața este atât de simplă și de frumoasă. Până la urmă, why change perfection?

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!