Documentarul episodic de televiziune „Conspirații sub lupă“, prezentat în premieră de „Discovery Civilisation“ (versiunea în lb. română „Zone studio“), supune cele mai durabile teorii ale conspirației unei baterii de teste științifice. În acest sens, am ales unul din episoadele care analizează cea mai mare teorie a conspirației, afirmația că istoria ultimilor 2000 de ani are la bază o minciună: „Codul lui da Vinci“.
De la New York la New Delhi, o carte a stârnit discuții pe mapamond: „Codul lui da Vinci“, a scriitorului Dan Brown. A fost vândută în 15 milioane de exemplare, în 30 de limbi, iar numărul este în creștere. Se pare că fenomenul e global, vânzând cea mai mare teorie a conspirației unui public interesat. Afirmația de bază a teoriei: Iisus Hristos, departe de a fi Mântuitorul celibatar și divin, cum spune Biserica Creștină, a fost cât se poate de uman. Și mai șocantă e afirmația că mama copilului a fost femeia atât de disprețuită de apostoli: Maria Magdalena, o prostituată. Dacă teoria s-ar termina aici, ar fi de ajuns pentru a rescrie istoria. Însă acesta e doar începutul. Începând cu acest copil, descendenții lui Hristos au supraviețuit de-a lungul istoriei, creând o stirpe regală care poate fi urmărită de-a lungul secolelor și care continuă până astăzi. Această stirpe e adevărata natură a Sfântului Graal, identificat în mod eronat cu potirul în care s-a păstrat sângele lui Hristos. Desigur, orice dovadă a existenței acestei stirpe ar submina ideea divinității lui Hristos și ar genera o criză în Biserica Creștină.
Când în sec. XI un ordin de călugări războinici, Cavalerii Templieri, a descoperit documente care dovedesc existența Graalului, Biserica Catolică a acționat rapid: i-a strâns pe toți și i-a executat. Descendenții și-au pierdut urma, iar Graalul a fost ascuns. Documentele descoperite de templieri nu au dispărut o dată cu ei. Se afirmă că au fost ascunse în Franța și protejate de o societate secretă, numită Prioria din Sion, printre ai cărei Mari Maeștri se numără mari personalități din istorie: sir Isaac Newton, Claude Debussy și Leonardo da Vinci. Ideile sunt șocante și mulți vor să le creadă. Sunt însă adevărate ? „Conspirații sub lupă“ susține că va răspunde o dată pentru totdeauna la această întrebare. Studii istorice și de istoria artei, exegeze biblice, simbolică, genealogie, chiar criptografie, toate vor fi folosite pentru a verifica principalele premise ale teoriei. A avut Iisus Hristos un copil cu Maria Magdalena ? Leonardo a codificat secretul în picturile sale ? Descendenții lui Iisus trăiesc printre noi ? Există Sfântul Graal ? E timpul să dezvăluim realiatatea din spatele ficțiunii, să descifrăm codul.
Prima afirmație e că Leonardo da Vinci, ca Mare Maestru al Prioriei din Sion, a lăsat mesaje ascunse în picturile sale, care, decodificate, au dezvăluit existența Sfântului Graal, stirpea lui Hristos. Și mai important e faptul că, în pictura murală „Cina cea de taină“ din biserica dominicană Santa Maria delle Grazie (Milano), Da Vinci a înfățișat-o pe Maria Magdalena la dreapta lui Hristos, indicând astfel că Iisus și Maria erau căsătoriți. „Indiciile sunt acolo. E suficient să privești“, spune cartea lui Brown. Figura are trăsături feminine clare și, mai mult, Leonardo a introdus cu ingeniozitate două litere în compoziție, care atestă adevărata identitate a figurii, un M de la Magdalena și un V, un simbol străvechi al feminității. Dar iată că Sora Wendy Beckett, istoric de artă, este sceptică. Ea menționează: „Erau doar 12 ucenici, iar Iisus, la Cina cea de taină, a adus un al treisprezecelea, pe Maria Magdalena. Unde a dispărut Sf. Ioan ? Evident că nu lipsește. Iată-l aici. În frumusețea lui tinerească. Ioan a fost mereu înfățișat ca un tânăr cu părul lung. Mai e ideea fantezistă că acest V și, posibil, un M au legătură cu Maria Magdalena. Firește că nu e așa. V-ul apare când oamenii stau înclinați. Priviți în partea cealaltă. Aici sunt Filip și Matei și mai apare un V micuț între Matei și Levi.“ Fresca „Cina cea de taină“ e veche de 500 de ani și foarte deteriorată. E greu de spus acum dacă această figură e un bărbat sau o femeie. Totuși, când pictura a fost dezvelită pentru prima oară, identiatea personajelor ar fi fost clară pentru toți. Dacă Leonardo ar fi inclus-o pe Maria Magdalena, ar fi fost excomunicat, o pedeapsă pe care nu a primit-o. Afirmțiile nu se referă doar la „Cina cea de taină“. În „Mona Lisa“, Leonardo a creat o fuziune a masculinului și femininului, trimițând la uniunea dintre Iisus și Maria Magdalena. Se afirmă că nivelurile diferite ale peisajului care încadrează personajul sugerează cele două sexe, că fața Giocondei e un amestec de elemente masculine și feminine, și că Leonardo a intitulat pictura cu o anagramă ingenioasă a zeului masulin Amon și al zeiței Isis. Iată ce spune în continuare sora Wendy: „Picturile nu aveau titlu în Renaștere. Prima referință la această pictură sună așa: «O doamnă florentină». Deși s-a stabilit de mult că e vorba de Lisa del Gioconda, a durat mult timp până când numele a fost simplificat la Mona Lisa. Nu e vorba de Amon și Isis. Așa ceva nu există. Cred că Brown are dreptate în afirmația că masculinul și femininul sunt perfect echilibrate aici, motivul fiind simplu: Lisa e foarte echilibrată. Elementul masculin existent în orice femeie fuzionează complet cu elementul feminin existent în orice femeie. Știm tot ce a pictat Leonardo: câteva picturi și foarte multe desene. Nu e nici o blasfemie printre ele. Leonardo era un gânditor serios, un intelectual, nu o minte rătăcită.“ Sora Wendy, un expert reputat în arta Renașterii, nu crede că există indicii codificate în picturile lui Leonardo. Dar neajunsul studiilor de artă e că trag concluzii subiective. Din acest motiv, prima afirmație rămâne nedovedită.
A doua afirmație a teoriei conspirației este mult mai controversată: Iisus a fost căsătorit, iar Biserica timpurie a ascuns acest lucru pentru a promova caracterul divin al Mântuitorului, negându-i latura umană. În cadrul acestei mușamalizări, Biserica a alcătuit evangeliile, relatările din sec. I ale vieții lui Hristos, eliminând orice referire la căsătoria și urmașul lui. Teoria afirmă că, în ciuda eforturilor Bisericii, dacă examinezi atent evangheliile, există încă suficiente detalii care relevă adevărul. În Evanghelia după Luca, e un fragment în care o femeie, uneori identificată drept Maria Magdalena, îi unge picioarele lui Hristos cu ulei și le șterge cu părul ei. Teoria susține că acesta e un act sexual, gestul unei soții. Astfel, s-a conceput un test, pentru a se vedea dacă afirmațiile din teoria conspirașiei sunt corecte. A fost invitat exegetul biblic Edward Adams și rabinul Jonathan Romain, expert în istoria socială a evreilor, la o biserică din centrul Londrei. Nu li s-a spus la ce să se aștepte. Ei au fost puși să asiste la ungerea cu ulei a picioarelor unui tânăr de către o tânără. Rabinul Jonathan Romain a spus: „Spălarea picioarelor era ceva obișnuit în vremurile acelea. E vorba de sec. I, în ținutul Izraelului. Era foarte cald, mult praf. Oamenii purtau cel mai adesea sandale. Era un gest obișnuit de ospitalitate să întâmpini un călător spălându-i picioarele. Este un act public, așa că e puțin probabil să fie un gest erotic, care ar fi limitat la un cadru mai intim, la dormitor. În fața unor martori, e mai probabil să fie un gest de respect sau de penitență.“ Iar Edward Adams menționează: „Femeia care săvârșește acest act sărută picioarele lui Iisus și acest lucru poate fi interpretat ca un gest erotic. Trabuie să ținem cont că sărutul, ca și alte culturi, nu avea neapărat conotații sexuale. În contextul respectiv, este acțiunea unei femei penitente. E un semn că ea a simțit că a primit iertarea din prtea lui Iisus pentru un păcat nenumit.“ Lăsând acest episod deoparte, sunt șanse mari ca Iisus să fi fost căsătorit ? Rabinul: „Majoritatea oamenilor obișnuiți erau căsătoriți, pentru că era tendința principală în iudaism și datorită impulsurilor noastre biologice… Dar, ca și acum, nu toți erau căsătoriți. Sunt mulți profeți despre care nu știm că ar fi fost căsătoriți. Nu trebie să fii căsătorit ca să fii profet. Nu era un păcat să fii celibatar.“ Adams crede că ascunderea deliberată a acestui fapt ar fi imposibilă: „Evangheliile au fost scrise, conform părerii majorității experților, spre finalul sec. I. Pe atunci, Biserica nu era sistemul birocratic centralizat creat ulterior. Biserica nu era în poziția de a ascunde aceste informații. Nu avea mecanismele necesare pentru a tăinui aceste informații. E puțin probabil că acest aspect al vieții lui Iisus a fost omis în mod deliberat de cei care au scris evangheliile.“ Afirmația conform căreia căsătoria lui Iisus a fost eliminată din evanghelii nu are nici o bază. În această lumină, pare puțin probabil ca Iisus să fi fost căsătorit. Însă acest rezultat nu infirmă teoria conspirației.
În partea a doua a documentarului se examinează dovezi șocante care par să confirme tot ce e scris în cartea lui Dan Brown, „Codul lui da Vinci“: arbori genealogici despre care unii susțin că urmăresc descendența lui Hristos până în zilele noastre și, cel mai uluitor indiciu, documente ce conduc la Sfântul Graal. Iată că mai sunt dovezi, care, dacă sunt veridice, pot demonstra că Brown spune adevărul în cartea sa.
În anii ’60 la Biblioteca Națională a Franței, din Paris, cercetătorii au descoperit o genealogie extraordinară. Aceasta urmărea o decendență de la primii regi francezi, merovingienii, până în sec. XX. În plus, ca și când acest lucru n-ar fi suficient de uimitor, s-a descoperit apoi o legătură între merovingieni și cea mai importantă linie de sânge dintre toate, cea a lui Iisus Hristos. Dacă afirmațiile sunt corecte și genealogia nu conține erori, descendenții lui Hristos pot fi urmăriți până în zilele noastre și trăiesc printre noi. Profesorul Paul Fouracre, o autoritate în domeniul istoriei merovingienilor, a acceptat să verifice această genealogie: „Am în fața mea un arbore genealogic pe cinci pagini. Dacă este autentic, ar fi ceva absolut extraordinar. Ar fi pentru prima oară când am putea urmări o descendență din sec. VII până în sec. XX. Genealogia începe cu un rege pe nume Dagobert, despre care știm multe. E un fapt corect. El a existat. Pe linia a doua apare un fiu pe nume Sigebert. E în regulă. A avut un fiu pe nume Sigebert. La următoarea generație, avem un fiu pe nume Dagobert II. Știm că Dagobert II a existat. Însă diferența între această genealogie și tot ce am văzut eu până acum sunt numele a două soții ale acestui Dagobert. Nu știm nimic despre căsătoria lui, despre eventualii urmași. În acest document apar mai multe fiice ale lui Dagobert II, dintre care nici una nu a existat. Una are chiar un nume irlandez. Restul descendenților, începând de la mijlocul sec. XVIII, îmi sunt total necunoscuți, deși studiez această perioadă de 30 de ani. N-am întâlnit nici o referire la aceste persoane. De fapt, nu se cunoaște nimic din sursele timpului despre destinul merovingienilor după dispariția lor în 751. Genealogia apare ca fiind în mod evident inventată și nu dovedește existența stirpei lui Hristos. Un singur indiciu rămâne, cel mai important dintre toate: Sfântul Graal. Unii spun că el a fost deja descoperit.
În 1892, într-un orășel numit Rennes-Le-Château, un preot paroh a găsit două documente conținând un text indescifrabil. Intrigat, le-a dus la Paris și, cu ajutorul unui teolog, le-a descifrat. În doar câțiva ani, preotul a strâns o avere uriașă. Teoria conspirației susține că el a descoperit Sfântul Graal, stirpea lui Hristos, și a fost plătit de Biserică, disperată să ascundă orice dovadă a caracterului uman al lui Iisus. În mod uimitor, documentele au fost publicate în anii ’60, împreună cu soluțiile lor decodificate, dar, după preotul din Rennes-Le-Château, nimeni n-a reușit să le folosească pentru a descoperi Graalul. Sunt oare autentice ? Expertul criptograf John Gordon a fost chemat să decidă. Primul sul conține așa-numitul Pergament Dagobert, o colecție de texte evanghelice care, decodificate, dezvăluie un mesaj secret despre regele Dagobert II. „Pare o scriere medievală, în alfabet latin, presărată cu simboluri stranii.“, spune Gordon. Al doilea sul conține Pergamentul Păstoriței. Se afirmă că acestea au fost descifrate în sec. XIX în trei săptămâni. Gordon e sceptic: „Problema e că sunt prea multe posibilități. Unul ar putea fi cheia altuia. Interpretăm primul document ca o serie de numere în loc de litere și le folosim, ca indiciu, ca să selectăm anumite litere din al doilea document. Sau poate că e un alfabet scris în altă ordine, poate că e scris în ordine inversă, pornind de la finalul alfabetului. Sunt atât de multe variante posibile pe tema aceasta, încât poți continua la nesfârșit, fără să descoperi nimic.“ Soluția îi confirmă bănuielile. Trebuie descoperite 128 de litere aleatoare și transcrise prin 5 cifruri succesive, două dintre care folosesc chei, fragmente de inscripții de pe pietre obscure de mormânt. Mesajul a fost codificat de 6 ori. „Nimeni nu poate descoperi această cheie. Pentru mine, e destul de clar.“, adugă John, și scrie repede un program de computer care să facă transcrierile pentru decodificarea pergamentului, demonstrând de ce nimeni nu a putut descifra codul. „Începi cu un nonsens total și în fiecare etapă obții alt nonsens. Până în ultima etapă, nu ai nici o dovdă că vei obține un mesaj verosimil.“ Cei care ar încerca să spargă codul ar trebui să caute orbește. Când obții un nonsens, nu te gândești că ai făcut ce trebuia și nu încerci din nou să transcrii nonsensul pe care l-ai desoperit. Presupui că ai greșit codul și o iei de la capăt. Asta conduce la o singură concluzie după Gordon: „E prea simplu să spunem că e o farsă. E dezamăgitor. Nu e romantic, nu e palpitant. Ar fi mai frumos să credem că există un mesaj de mare însemnătate. Dacă găsiți pe cineva care are de câștigat din decodificarea mesajului, sugestia mea e că această persoană a făcut o farsă.“ S-a dovedit că pergamentele sunt o farsă. A patra și ultima premisă din „Codul lui da Vinci“ a căzut. Nimic din teorie nu stă în picioare. Oare asta înseamnă că întreaga teorie e fictivă ? Nu e nimic adevărat în ceva cu atât de mulți adepți în cercurile științifice, ca să nu menționăm cei 50 de milioane de cititori din toată lumea ? Dacă nu există stirpea lui Hristos, care e funcția Prioriei din Sion ?
Când dovezile sunt reexaminate. Iese la lumină un fapt remarcabil. Toate documentele provin din același loc, o arhivă de la Biblioteca Națională din Paris numită Dosarele Secrete. O colecție de documente, articole și genealogii, dosarele conțin o listă a Marilor Maeștri ai Prioriei din Sion, arborele genealogic al merovingienilor, care conține descendenții lui Hristos și descrieri ale pergamentelor cifrate ce conduc la Sfântul Graal. Documentele false erau toate adunate într-un singur dosar, creând o minciună de proporții. Se pare că lumea a căzut în capcana unei farse deliberate. În privința autorului ei, există un indiciu descoperit în analogia analizată de prof. Paul Fouracre. „Remarcăm apariția numelui Plantard începând cu a 12-a generație. Numele apare tot mai des în ultima parte a documentului. Ultima pagină e un arbore genealogic pe care l-ar putea concepe oricine, cu multe persoane obscure, presupuse a fi imposibil de localizat, care n-ar trezi interesul cuiva din afara familiei. Mi se pare logic să ne gândim că autorul e cineva din această familie.“
Pe ultima pagină a genealogiei apare un nume, Pierre Plantard, un bărbat care afirmă că a fost Mare Maestru al Prioriei din Sion. De ce a creat o farsă atât de elaborată ? Cineva crede că știe. Jean-Luc Chaumeil, un ziarist francez, care și-a dedicat ultimii 25 de ani creării unui dosar voluminos despre viața și activitatea lui Plantard, Mare Maestru al Prioriei din Sion. Născut în 1920, Plantard a fost un visător care și-a petrecut viața urmărind o fantezie: că descindea din primii regi adevărați ai Franței, merovingienii. Când a aflat legenda de la Renne-Le-Château, despre pergamentele cifrate și averea fabuloasă a preotului, i-a venit o idee strălucită. Dacă secretul descoperit de preot era supraviețuirea dinastiei merovingiene ? Și-a propus să transpună această idee în realitate. În 1956, a creat asociația Prioria din Sion, fără legătură cu ordinul medieval. A numit-o după un deal din apropiere. Prioria din Sion avea să fie păzitoarea secretelor. Apoi, Plantard a produs documente, a inventat o istorie a Prioriei și-a legat numele de merovingieni și, cu ajutorul unui anume Philippe de Cherisey, a falsificat pergamente cifrate care să trimită la o comoară ascunsă. De Cherisey i-a mărturisit aceste fraude lui Chaumeil. „Iată documentele, pentru a treia și ultima oară, cu cheia interpretării lor, pentru a dezvălui mecanismele acestei farse destul de reușite.“ Însă farsa a fost prea reușită. A captivat imaginația tuturor celor care au întâlnit-o. Autorii bestseller-ului din anii ’80 „Sângele sfânt și Sfântul Graal“ au reinterpretat dosarele în lumina propriilor obsesii biblice. Secretul ascuns în documente a încetat a fi stirpea merovingienilor și a devenit stirpea lui Hristos: genealogiile conduceau la descendenții lui Iisus. „Sângele sfânt și Sfântul Graal“ a fost sursa de inspirație a cărții „Codul lui da Vinci“, prin intermediul căreia farsa, la început redusă ca amploare, a cucerit lumea. Acum, însă, totul a fost dezvăluit. Stirpea lui Hristos, adevărul din spatele Codului lui da Vinci, sunt toate niște invenții.
Cel care a consemnat pe marginea documentarului, crede că autorul cărții de mai sus nu este partizanul lui Moș Gerilă, ci al lui Moș Crăciun, întrucât scriitura sa, încadrată în evenimentele-șoc ale curiozității umane, îi va aduce mântuire când cei 50 de milioane de cititori vor înțelege că Banul poate fi gelos și răzbunător, ca și Dumnezeu de altfel, pe omenire.