Polul Cultural Clujean
Librăria Universității DIVERTA Cluj-Napoca

Avem deosebita plăcere de a vă invita la lansarea cărții „33. Jurnal de inițiere spirituală”, de Daniela Gifu, precedată de un recital de chitară clasică.

Invitați:
Constantin Cubleșan,
Ion Vartic,
Zeno Fodor,
Dan Brudașcu,
Mircea Petean
Adina Ungur.

Manifestarea, moderată de Mariana Enache, va avea loc
marți, 29 ianuarie 2008, ora 17.00.


Detalii tehnice:
"33. Jurnal de inițiere spirituală", Daniela Gifu
Editura Limes, 2008, 266 pagini

Prefața: Zeno Fodor
Colecția: Paraliteraria
Coordonator: Ilie Rad
Editor: Mircea Petean
Coperta: Adina Ungur





Daniela Gifu, născută în 10 ianuarie, 1973 la Bârlad este doctorand în filozofie la „Al. I. Cuza” din Iași și coordonator de programe cultural-educaționale la Casa Municipală de Cultură din Cluj-Napoca. Este licențiată a Facultății de de Fizică, Universitatea „Al. I. Cuza”, 1997 din Iași și absolventă de master în Comunicare, 2004. A fost reporter la Televiziunea Europa Nova, Iași. Din 2006 face parte din colectivul redacțional al Revistei „Cetatea Culturală”. A scris nenumărate articole ce abordează mai multe domenii de cunoaștere: biofizică, ecologie, socio-politic, filozofie politică, beletristică.






Inițiere spirituală la vârsta 33.

“33. Jurnal de inițiere spirituală”, Daniela Gifu, editura Limes, Cluj-Napoca, 2008.
Poate observând dimensiunile acestei cărți, cititorul ar fi tentat să creadă că este vorba despre un roman, însă subtitlul ne avertizează încă din copertă că avem de-a face cu un „jurnal de inițiere spirituală”, așa cum i-a spus și Daniela Gifu. 33, vârsta christică, cea a maturității a fost anul în care ea-însăși și-a oferit drept cadou, notele zilnice din volumul de față. „Dacă nu ai împlinit această vârstă ar fi înțelept pentru liniștea eternă a sufletului tău să te pregătești și să renunți la micile necurății în care te complaci. Dacă ai trecut bine de Sfânta Vârstă, analizează în ce măsură ți-a fost marcată existența. Ar trebui să fie, pentru fiecare dintre noi vârsta duhovniceascăi cotituri a vieții.”, notează autoarea în dreptul zilei de 10 ianuarie. Așadar, atenție la simbolica vârstă 33! ar spune autoarea în mesajul cărții. Un tip de jurnal față de care poziția autoarei nu se dorește a fi una extrem de implicată, la o privire superficială. Daniela Gifu scrie mici scenarii sau episoade care datorită stilului narativ par adeseori virtuale. De pildă, nu se va adresa niciodată direct, fățiș jurnalului, ca unui psihoterapeut menit să-i asculte ofurile între paginile lui. Asumarea există, prin însăși condiția de jurnal pe care o întrunește. Tonul adresativ nu este cel al unui alter ego, așa cum ne-am putea imagina, ci cel al unui “tu” sau un “voi”. Jurnalul nu va îndeplini nici rolul de prieten intim, ci printre paginile amintite autoarea va decanta emoția, bucuria, supărarea iar epicul vieții rămâne mai mult cuprins între faptele zilnice decât în jurnal. Scrisul efectiv al notelor se întâmplă având conștiința că înainte de a fi așternut pe hârtie ar exista un filtru. Așadar, se va da drumul doar luminii meditative să acopere faptele și cuvintele. Și așa ne și imaginăm în cuprinsul lecturii, că Daniela Gifu, înainte de a-și scrie fila de jurnal ce aparține zilei în cauză, s-a hrănit dintr-o rugăciune și o lectură spirituală. Așa se explică faptul că există o forță extraordinară care îi anulează prin decantare energia negativă cotidiană, din amintirea zilei în curs. Stilul narativ este simplu, adeseori și descrie anumite angoase, învățăminte sau dimpotrivă, bucurii ale zilelor în curs. În acest sens Daniela Gifu va folosi sintagme precum „imaginează-ți următorul scenariu…”, „Poate vei spune”...”Te-ai întrebat vreodată…”. Neobișnuit este faptul că într-adevăr „33” este un jurnal, însă trimiterile sunt exclusiv spirituale și însăși atitudinea desprinsă dintre filele cărții are ca punct de pornire un pozitivism dezarmant. Ca și cum cartea ar fi oglinda în care autoarea îl caută pe Dumnezeul din ea, oprindu-se zilnic la meditație celestă, ce induce implicit o îndepărtate a energiei negative. Jurnalul pornește de la experiența proprie de zi cu zi. Alegerea autoarei în fața greutăților sau a descumpănirii a fost refugiul în credința că omniprezența divină este însăși o luptă împotriva singurătății sau a deznădejdii. Gândurile înalte s-au îndreptat spre Dumnezeu, prezența care niciodată nu va dezamăgi. Iată cum, ceea ce iese dintre gândurile autoarei și este pus pe hârtie în acest jurnal este partea spirituală, cea lipsită de diateza activă, de dialog narativ, de cronologie a faptelor concrete. Doar o voalată amintire a faptelor cotidiene se va abate peste meditațiile acestui jurnal. Între a-i fi marcată viața de energii mai mult sau mai puțin negative și a le da curs, cel puțin prin confesiune Daniela Gifu alege calea spirituală și scrie un jurnal înțesat probabil de lectura și gândul mai degrabă în spirit decât în lume. În finele zilei ea oferă ca soluție meditația corespunzătoare de pildă „Complacerea nu este o dovadă de îmbunătățire, ci una de slăbiciune, criteriu ce nu apare pe lista celestă”. Autoarea pune o balanță între fapte sau chiar îndeamnă spre a lua o cale dreaptă, „Lasă îngereasca voință să lucreze în numele tău sortit!”, „Mai bine savurează din delicioasele bucate spirituale și continuă să explorezi ta interioară”., p. 34. „Negreșit va primi sufletul tău întristat tămăduirea, oricât de stângace s-ar ruga.” Există și o intimitate a gândurilor celeste, nu doar a celor lumești. Daniela Gifu se oprește la ele cu toată convingerea: „Istovit de tracasările cotidiene, se trezește în tine setea de lectură duhovnicească. Asemenea momente merită consemnate în jurnalul fiecăruia, fiindcă ulterior începe schimbarea în bine.” Volumul dezbate aproape zilnic câte o temă, o tentație, o slăbiciune umană, căreia autoarea îi găsește leac prin îndreptarea ei, pe cale creștinească. Despre nefericire va spune: „Dacă nu ești fericit, asta se datorează lipsei de consecvență în acele scurte și trecătoare clipe de deșteptare.” Despre credința care întărărește: „Nu uita că reprezinți o structură trinitară, fiecare parte având propriile ei nevoi. Neglijarea unei părți își va cere, mai devreme sau mai târziu, birul...” p. 51 sau „Singurul ajutor dezinteresat va veni din partea spiritelor luminoase, care doar așteaptă chemarea ta, petnru a face front comun împotriva adversarilor”. p. 75. Pur și simplu de-a lungul a 365 de zile cartea dezvăluie tematici precum familia, clevetirea, cuplul, orgoliul, vorbește despre confesiune, amărăciune, iubire, oportunism, prietenie, pericol, postul religios, emoții, invidie, decizii, iertare, nebunie, moralitate, slăbiciune, esența relațiilor interumane. Vorbește, de asemenea și despre exigență, despre puterea banilor, stressul cotidian, glumele proaste, părinți, regrete, conștiință, ambiții, obsesii, moarte și multe altele. De aceea poate că ar fi fost mai interesant ca în locul titlului fiecărei notițe, care nu este altceva decât data scrierii ei, să fi stat ca titlu una dintre tematicile dezbătute sau acest lucru să se întâmple într-un subtitlu, ca o trimitere la meditațiile, tentațiile sau problemele ce aparțin zilei în cauză. Pătrunzând mai adânc în lectură vom înțelege că suntem aduși în fața unui îndreptar al moralității creștinești, înclinând spre meditativ și spiritual. La finele fiecărei zi, autoarea a găsit soluția luptei împotriva păcatelor, îndreptându-se spre credință și locul înalt pe care în orice moment al vieții sau al zilei va fi accesat, va oferi consolare, răspunsuri, liniște sau mângâiere. Și avem convingerea că dacă Daniela Gifu a trecut cu bine prin vârsta 33, aceasta s-a datorat luminii pe care a lăsat-o să curgă în propriu-i spirit și care a radiat în notele zilnice ale jurnalului ei.

Adina Ungur