Între numeroasele rezervații naturale din Israel două locuri mă atrag ca un magnet, făcându-mă să revin cel puțin o dată pe an, de cele mai multe ori cu prieteni turiști. Chiar dacă trebuie să parcurg o distanță destul de mare, plăcerea de a ajunge la Tel Dan și Banias mă recompensează pe deplin, căci ce poate fi mai reconfortant decât o plimbare în sânul naturii, într-o rezervație naturală cu o vegetație abundentă, cu izvoare, pârâuri care-și schimbă clipocitul și cursul lor leneș într-o simfonie a îmbinării dintre apă și piatră, apoi într-un crescendo viguros la vărsarea în râul Dan, cel mai de seamă afluent al Iordanului.
Tel Dan se află în nordul Israelului, la granița cu Libanul, accesibil dinspre șoseaua 99, nu departe de Kiryat Shmona, lângă kibutzul Dafna. Râul Dan a constituit până în anul 1967 (războiul de 6 zile), singura sursă de apă, dintre afluenții Iordanului, aflată în posesia statului Israel. Micul deal din vecinătatea izvoarelor acestui râu a slujit ca loc de așezare încă în urmă cu peste 7000 de ani.
Prin topirea zăpezilor muntelui Hermon se formează zeci de mici izvoare în jurul cărora se înalță o vegetație impresionantă. Cutreierând prin parcul natural, ai deseori senzația că te plimbi pe apă. Abia după o bună bucată de timp realizezi că această micuță pânză de ape se transformă într-un râu tumultos, care se ramifică și se reunește la vărsarea în Iordan.

Concert în natură

La intrarea în rezervație, avem de ales între trei trasee: un traseu mai scurt de circa 45 de minute, un altul mai lung de circa o oră și jumătate și un al treilea, care iese din rezervația propriu-zisă, conducându-ne spre relicvele arheologice unde s-a stabilit în trecutul îndepărtat tribul Dan. Un drum alternativ e accesibil invalizilor. Apele au o temperatură constantă de 14,5 grade Celsius și o compoziție minerală de foarte bună calitate. În anul 1966 statul și organismele sale responsabile cu distribuirea apei au planificat să aducă prin forța gravitației sursa de apă spre așezările și câmpiile din valea Hula, dar iubitorii naturii au luptat timp de trei ani reușind, în 1969, să întemeieze rezervația naturală Tel Dan, fără a-i leza sălbăticia și frumusețea.
Fauna și flora acestei rezervații reunesc plante și animale din diferite zone, constituind aproape un paradox al naturii. Astfel, găsim rozătoare ajunse aici din Africa, prin Egipt și Siria, altele originare din stepa asiatică sau din bazinul Mării Mediterane. Salamandra portocalie (sau de foc) este întalnită în mod frecvent în Europa. Arbori impresionanți, frasinul sirian, arborele de fistic de origine atlantică, sălcii, lotusul Jujube, laurul, ferigi, rugi de mure, cânepă, sânziene, duzi, unele lângă altele, crează un verde bizar, deloc tipic Israelului. Crabi minusculi și peștișori de diferite mărimi populează pârâiele și râul Dan. Mai greu e să distingi micile păsărele care se ascund în coroanele stufoase ale arborilor, dar pe care le auzi în permanență ciripind. În mijlocul rezervației întâlnim o moară de apă, veche de peste 150 de ani, părăsită în anul 1948. O parte din rezervație este denumită “ Grădina Paradisului” și, într-adevăr, frumusețea plantelor din jur, razele soarelui străbătând printre ramurile arborilor falnici, muzica apei, de la susurul de izvor la freamătul brațelor principale ale râului Dan îți inspiră o senzație de liniște și pace.

Incursiune în trecut

Plimbarea de-a lungul cărărilor, urmărind indicatoarele, nu este obositoare, fiind accesibilă copiilor și adulților, dar ar fi păcat, odată ajunși la rezervația naturală, să nu vizităm și relicvele arheologice. Pentru aceasta trebuie să urcăm o colină (Tel), scăldată de soare, și ajungem la un zid masiv construit în perioada primului templu, din piatră de bazalt. În 1966 o echipă de arheologi, condusă de profesorul Avraham Biran a început escavările în zonă, descoperind ziduri, porți și ruinele unui loc de sacrificiu. Primele relicve datează încă din perioada neolitică (începutul mileniului V î.e.n.). În perioada timpurie Canaanită a fost întemeiat un așezământ, populat în decursul anilor 2700-2400 î.e.n., considerat a fi orășelul Laish, pe care
l-au reconstruit mai târziu membrii tribului Dan, dându-i denumirea după Dan - fiul lui Israel. Găsim în Biblie câteva referințe legate de tribul Dan și așezarea cu același nume. O descoperire arheologică importantă o constituie o tablă fosilizată din a doua jumătate a secolului IX î.e.n. Inscripția amintește de Azael, regele Damascului, preaslăvind victoria sa asupra regelui “Casei lui David”. Este pentru prima oară când termenul “Casa lui David” (“Beit David”) este amintit în afara Bibliei. Deoarece restul inscripției nu a fost încă scos la lumină, referirea constituie motiv de dispută între arheologi. Populat până în perioada romană, Dan este apoi abandonat, locuitorii stabilindu-se în Banias. Cutreierând printre relicvele arheologice, ne regăsim în atmosfera biblică de pe timpul Regilor. În fața noastră un zid masiv din piatră de bazalt construit în perioada primului templu. Poarta Canaanită, marea descoperire a profesorului Biran, este foarte bine conservată, construită din cărămizi pe 47 de nivele ajungând la înălțimea de 7 metri, dispusă în formă de arc – cel mai vechi arc păstrat în stare originală. În spatele zidurilor descoperim o suprafață pătrată care slujea ca loc de sacrificiu. În perioada Canaanită medie (sec. XVIII î.e.n.) orașul era apărat cu ziduri de piatră și nisip care ajungeau până la 70 metri înălțime, lucru ciudat pentru o populație de numai câteva mii de locuitori. Alături de ruinele din perioada Canaanită găsim un paviment din perioada israelită, deasemenea foarte bine conservat și un canal din perioada romană. Accesul cel mai ușor îl putem avea prin poarta israelită de pe timpul lui Ahab. Desigur, pentru confortul vizitatorilor, s-a pus un nou paviment din pietre mai mici. În aceeași zonă s-au descoperit reminiscențe ale așezărilor populației regatului Israel din secolul XII î.e.n. În Biblie găsim referiri asupra locului de sacrificiu și de rugăciune, dar relicvele arheologice le avem doar din perioada lui Jeroboam (Yerovam), conducătorul revoltei împotriva lui Rehoboam (Rehavam), fiul lui Solomon, care introdusese impozite apăsătoare. Regatul se scindează în anul 930 î.e.n. iar Jeroboam construiește locuri de cult în Bethel (Beit El) și Dan. Nu vreau să insist asupra aspectelor istorice și nici să dezvălui surprize. Broșurile împărțite la intrare, editate de “Israel Nature and Parks Authority” sunt detailate, cu hărți și fotografii elocvente, care m-au ajutat la întocmirea acestei relatări.
Până la războiul de 6 zile pe această movilă se afla o fortificație a armatei israeliene, punct de pază a graniței. Priveliștea este impresionantă, putem vedea muntele Hermon, teritoriul sirian și libanez.
Pentru vizitarea rezervației naturale Tel Dan și a vestigiilor arheologice sunt suficiente circa 3-4 ore. Dacă ajungem destul de devreme, la numai 10 km se afla Banias, căreia, însă, trebuie să-i dedicăm puțin mai mult timp. Despre Banias - cu altă ocazie.
Plecând de la Tel Dan numeroși turiști se opresc la restaurantul “Dag al HaDan” (“Pește la Dan”) - lângă kibutzul Dan - cu crescătorii de păstrăvi, unde s-a înființat un restaurant renumit, chiar pe apa râului, într-o atmosferă pastorală. E adevărat, poți mânca un păstrăv proaspăt, dar, deși m-am dus deja a patra oară în acel loc, în afara atmosferei deosebite, nu am găsit nimic special din punct de vedere culinar. Restaurantul este ușor costisitor, iar în Israel găsim restaurante de pește mult mai bune și cu un meniu mai variat. Cu toate acestea, la sfârșitul săptămânii, poți aștepta și o oră până se eliberează o masă. Deși salatele sunt mediocre, iar peștele nu mai mult decât acceptabil, vizitatorii păreau entuziasmați, probabil fermecați de atmosferă. Părăsind restaurantul, ne îndreptăm spre Kiryat Shmona unde se văd și azi distrugerile rachetelor lansate de Hizballah în timpul celui de al doilea război din Liban. În aproximativ două ore și jumătate, cu norocul de a avea un trafic fluid, putem ajunge la Tel Aviv.