Îmi iau la revedere de la domnul Adrian Erbiceanu și iată-mă din nou în autobuz, plecând din stația Montreal-Kirkland spre Ottawa. Avansez spre splina ogarului cenușiu. Mulți tineri. Unii dorm întinși pe două locuri. Încerc să hotărăsc pe cine să deranjez. Un bărbat între două vârste, îmi face semn să mă așez lângă el, dacă doresc.


     Peste 10 minute vecinul meu de loc este deja adormit. Scot din geantă ochelarii, caietul și un creion. Scriu rapid: Sâmbătă 23 august 2008, a avut loc prima adunare generală a proaspăt înființatei Asociații a Scriitorilor de Limbă Română din provincia Quebec și zona Ottawa-Gatineau, pe scurt ASLRQ, adresă de website www.aslrq.ro. Întrunirea a avut loc la restaurantul La Casa Grecque. Au fost prezenți: Adrian Erbiceanu, membru fondator și președinte, Ionuț Caragea, membru fondator și vicepreședinte, doamna Vicky Tarcău, secretar-trezorier, Valentin Florin Luca, redactor șef la revista și editura ASLRQ, Traian Gărduș, George Tăutan-Cermeianu, Carmen Țuculescu-Poenaru și doamna Adela Erbiceanu.


     Mă întind spre sticla de apă. Azi dimineață, când am plecat din Ottawa, am stat lângă o tânără. De câte ori scoteam sticla cu apă din geantă, ea mă privea speriată. Se temea că am vreo armă? Încă nu s-au stins ecourile crimei îngrozitoare din ogarul cenușiu de acum o săptămână. „Trăim într-o lume de minuni banale în care răul devine credința cea mai de preț” („Dicționarul suferinței”, Ionuț Caragea)


     Arunc o privire pe geam și zâmbesc: sfârșit de august torid, neobișnuit după temperaturile scăzute din ultima săptămână. Șoseaua își desfășoară aripa de asfalt sub noi. În urmă se destramă Montrealul de unde mă întorc cu o sacoșă de cărți, fotografii și multe impresii frumoase. Oameni deosebiți, unul și unul. Iată o fotografie de grup:

     Prima carte primită aparține poetului Decebal Armașu, absent de la această întâlnire, prezent totuși cu volumul de poezii „Un alt anotimp” Deschid și citesc. Una din poezii îmi pare potrivită contextului acestei seri.

Erau două lumi adiacente

Una mă dorea în verde,

cealaltă în albastru mă păstra

(„Două lumi adiacente”, Decebal Armașu)


     Înainte, provincia Ontario, de un verde întunecat. În spate, Quebec sub cer albastru senin... Două lumi adiacente și un ogar alergând sub rana suculentă despicată de soare în cerul lui miazănoapte.

Era frumos ca-ntr-un adânc de vară

Ce-și lasă vălul de întunecime

Crepuscular, premergător de-o seară

Scăldată-n unduiri de prospețime.

(„De ce nu vii acum”, Adrian Erbiceanu)


     Cartea poetei Carmen Țuculescu-Poenaru are un titlu seducător, ”Vernisajul iubirii”. Citesc pe nerăsuflate. Ah, poeziile de dragoste vor fi întotdeauna cele mai frumoase și profunde, chiar dacă „Iubirea dăunează grav sănătății” („Dicționarul suferinței”, Ionuț Caragea)


     Pădurea din Goose Creek se descolăcește precum un șarpe negru din jurul soarelui sufocat. Întuneric brusc. Aprind lumina ca să pot citi mai departe.

Pe sub poarta himerei

singurătatea calcă cu grijă -

lacomă gură de foc.

(„Singurătate”, Carmen Țuculescu-Poenaru)


     Ce frumos vorbea Traian Gărduș despre vernisajul iubirii și ce minunății adusese cu dânsul în servietă: cărți, rondeluri, articole, fragmente de ziar. Un palmares publicistic. O panoplie de epigrame. Citesc dedicația de pe cartea „Caleidoscop Epigramatic”, o epigramă compusă ad-hoc pentru mine de maestrul Traian Gărduș:

Luminița?... Lumânare;

Dar cu harul care-l are,

În curând are să fie

O făclie-n... poezie...


     Drept semne de carte folosesc cărțile de vizită primite astăzi și ceea ce a constituit una din marile surprize frumoase ale zilei: Valentin Florin Luca a pregătit, pentru fiecare din noi, o cartelă-legitimsție de membru ASLRQ, laminată, cu fotografie și nume! Plus, calendare cu însemnele asociației!


     Termin de citit dicționarul arderilor filozofice, semnat de poetul Ionuț Caragea, când oprim la Ottawa University și se golește autobuzul de studenți. În 10 minute voi coborî și eu la Bus Terminal, până atunci las ochii să se bucure de străzile familiare și luminile orașului Ottawa, unde nu am visat niciodată că mă va aduce viața. Închid ochii și îmi spun în gând ultima reflecție din cartea lui Ionuț Caragea: „Viața este o cămașă murdară prin care trec necontenit gloanțele visării.”