agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 6551 .



Echim Vancea - Șarpele,când îl doare capul
article [ Books ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Pelerinu ]

2009-05-02  | [This text should be read in romana]    | 







După un debut întârziat, care a făcut vâlvă în mediile literare la începuturile anilor '90 - “Fotografie după un original pierdut”, editura “Litera”, București - Echim Vancea a trecut la fapte mari, recuperându-și timpul pierdut, astfel că, după șapte ani, care n-au fost de secetă, a recidivat, cu volumul “Doctor fără arginți”, editura “Dacia”, Cluj-Napoca, 1997, urmat de “Abatere de la dialog”, apărut la editura păstorită de el, la Sighetu Marmației, în anul 1998, an în care a fost primit în breasla scriitoricească din România. Au urmat alte volume: “Mâța pe spini”, editura “Limes” Cluj-Napoca 2001, “Cititorul de drept comun”, editura “Timpul” din Iași 2002, “Ningă-l-ai” editat la editura “Limes” Cluj-Napoca 2004, “eu, celălalt” editura Fundației Orient-Occident, București 2005, “Defăimarea liniști” 2006, și “Domeniul public” 2007, ambele apărute la prestigioasa editură “Limes”, din orașul de pe Someș (Cluj-Napoca), păstorită de poetul Mircea Petean și alte volume apărute, care au confirmat, prin valoarea lor, că primirea lui Echim Vancea în Uniunea Scriitorilor nu a fost o întâmplare.
Antologia supusă analizei,“Șarpele, când îl doare capul”, editura “Axa” Botoșani 2007 - un titlu de carte cu o mare încărcătură simbolică, și cu toate că vrășmășia pusă la facerea lumii de Creator între femeie și șarpe: “acesta îți va zdrobi capul și tu îi vei zdrobi călcâiul” (Geneza 3, 15) blestemul și imaginea negativă asupra șarpelui, consfințite în Biblie, sunt recunoscute de-a lungul vremurilor, de omenire. Versurile lui Echim Vancea sunt o rostogolire a cotidianului, întreținute prin redresarea utopicului, filtrate printr-o certă sensibilitate.
Întreaga antologie stă sub semnul arhaicității - stilistic vorbind, unele versuri ale prozopoemelor lui Echim Vancea se susțin derulându-se ca un tăvălug: “jocul a fost oprit violent / de o mână rănită / ce noapte inaccesibilă / și ce sărut rece pe brațul unei seri inevitabile” (Nimic noaptea) - prin duritatea limbajului avangardist poetul transmite, cu o ironie aparte, neliniștile de un dramatism (însoțit de starea autorului), pe care reușește să-l transmită cititorului. Zbuciumurile sufletești descătușate “în octombrie iarba are parfum / de fecioară pe când din pământuri apa se retrage / discret stârnind dureroase aduceri-aminte. / ochi obosiți de atâta privit și fără / a ne mai da lumină se hrănesc cu // plăcerea de-ați aminti numele morții / și de a putea nimici prietenul cu mâinile murdare de sânge / o simți cum urcă din apă în stânci / și decorul așezat în umbră / trăiește în imaginația durerii” (Eu, celălalt)
Cititorul avizat poate remarca faptul că “proba singurătății” pune în valoare puritatea graiului: “amu o mai trece și noaptea asta. // că s-o fo lăsat iubită și că pământul o să rodească din greu” (Te bucură și te lasă iubită) și stilul inconfudabil a poetului. Întregul volum antologic este “un blestem fără umbră / ademeniți de îndoiala luminii / stăpânesc iarăși iarba și zorii / în nănești / buletinul de știri / cade greu în tăcerea hotarelor” (Braconaj), o expresie a trecerii timpului, “până va obosi cerul.” Și, cu toate acestea, poetul caută modul de a-și duce traiul “un pas înainte. / unul / și încă unul” - pentru a se bucura de plăcerile lumești “înainte de a se răspândi pe întreg Pământul” tot felul de nelegiuiri. (În spatele lemnului de cruce).
Pentru poetul Echim Vancea, “octombrie” a devenit “obișnuință” și, cu toate acestea, reprezintă capacitatea stăpânirii de sine, obsesiile: “m-au judecat pentru o altă femeie” (Oseară cu o doamnă), tot pentru poet “octombrie adăpostește dorul și lacrima drumului”(Noaptea adesea lasă afară umbra după-amiezii) și tot “într-o zi de octombrie târându-se sub ceasornice / părăsite de zăpezi în inima nopții pentru o noapte / de dragoste cu măcelarul trandafirilor” (Așa cum lumina), “naufragiază după-amiaza unei zile de octombrie” ca apoi “Vântul de octombrie spulberă steagurile roșii /înghenunchind moartea pe unde nimeni nu vine / să numere rugăciunile // octombrie se manifestă oarecum episodic / de o vreme este acoperit de zăpadă și ploaie / deși nimeni / nu s-a supărat vreodată / pe el // în octombrie iarba are parfum de fecioară ” (Eu celălalt) convins că “în primele noroaie de octombrie visul învinge” (Frica de poem) “întind brațele înspre rătăcita / dimensiune a nopții de octombrie...” (Noapte de octombrie).
Echim Vancea creionează imagini simbolice, știe să se folosească de puterea de convingere asupra cititorului, patriarhul poeziei maramureșene trage un semnal de alarmă: “nimeni nu își mai poate permite o liniște în care să rătăcească printre morminte mai mult decât zorii / acesta îi prețul sărbătorii / e dansul împotriva căruia nu se poate face nimic.”(O noapte dată uitării).
Originalitatea îl impune pe Echim Vancea, atât prin tehnica scriiturii versurilor, cât și prin diversitatea tematicii, încadrându-l, perfect, în canoanele postmodernismului.




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!