Atât cei care au mai avut ocazia să guste din elixirul poetic desfășurat în ambianța Deko-ului, cât și curioșii veniți în premieră s-au convins pe deplin că savoarea inimitabilă a cenaclului agonic, alta, de fiecare dată, e datorată în primul rând evitării rețetelor, prescrierilor șablonarde sau propagandei zornăitoare bătând monedă pe autoreferențialitate; discuțiile, interpelările și schimburile de idei pornesc de la spontaneitate, imprevizibil, deschidere dialogală, opiniile și formulările ținând cont de „statusul” poetic, cel care garantează condiția „inter pares” a participanților.

Circumstanțele recentei ediții au propus lecturării autoare insolit alese, al căror filon comun l-a constituit tocmai activitatea literară în același mediu virtual: Cătălina (Katya) Chelaru, prezență în același timp inedită, dar și mult așteptată, alături de Ela Victoria Luca, carismatica editoare Ela, de pe urma activității căreia beneficiem cu toții.



trimite pe mess



trimite pe mess


Primul dintre comentatorii care au răspuns invitației lansate de moderatorul Raul Huluban a fost Ioan Peia. Acesta, după ce a citit mai întâi 3 texte dintr-un poet american de actualitate, a remarcat, în ce privește poezia Katyei, „cărămizile ciobite” care, la o atentă observație, știrbesc din impresia „ansamblului suprinzător”, văzut ca o casă, al selecției citite: modul imperfect de a gândi realitatea poetică și, în consecință, limitarea „voinței teribile de a scrie” din cauza lipsei bagajului de lecturi, fapt ce duce la o „bagatelizare a lumii”, comparativ cu realizările clasicilor.

La Ela se constată „tendința extrapolării”, față de volumul tipărit „Întâlnire în alb”, tendință izvorâtă din „teama de a dezvălui prea mult”.

Dl Peia a conchis, sentențios, că, indiferent de autor, afectivitatea este inaptă de a scrie poezie fără aportul esențial al intelectului.



trimite pe mess


O primă concluzie a lui Raul vis-a-vis de „diagnosticarea” textelor Katyei indică predominanța „ludicului și narativității”, impunându-se eliminarea detaliilor care lungesc inutil textele.

Felix Nicolau era convins că „preludiul” analizelor, recitarea proprie, au influențat profund percepția sălii, pentru el ar fi fost mai indicată viceversa, ambele autoare să fi citit poeziile celeilalte.




Nu a scăpat neremarcat hieratismul stilistic al Elei, o lirică „voit profundă, severă”, care mizează pe simbol ("am desfăcut prea târziu cordonul ombilical/ am uitat să mă nasc/ atunci cand oamenii erau demni/ și aveau în loc de rânjet piramide în cord") paradoxal „adâncind prin simplificare”, personajul exponențial fiind „soldatul femeie mărșăluind prin durere”, cuvântul-cheie al acestui colaj fiind "suferință".

Despre Katya - „ceva nou pentru toți” - Felix aprecia regimul „culiselor de operă”, unul de rezervă, încărcătura debordantă a autobiografismului nefiind stăpânită „destul de dezinvolt”, însă accentele acestei, pe alocuri, poezii-joc, nu sunt identificabile dantelăriilor „ionel teodoresciene”.

Reiese „autenticismul” autoarelor care nu scriu subsumate registrelor și momentelor actuale.

Pe Mihai Tița l-a deranjat în poezia Katyei „cerebralismul mimat” conexat cu „perceptibilul absurd și clișeistic” (ca într-un cuibar mă învelesc cu paie/ udă de ploaie și nu mai știu/ de ce bunicul a îndurat atâta frig/ și umilințe în urali).

În „dolores plecând”, imaginea-idee, evadarea cu ajutorul mării (un toiag marcă nisipul/ în forma unui pește/ viermii umani intrau în ochiul lui/ iar peștele se ridica intrând în mare) mimează atmosfera unui basm resuscitat prin șocuri, „asocieri aparent profunde și aparent interesante”: „un bărbat/ de dincolo/ își deznodă aripile/ făcându-le targă pentru-amândoi”.

Cu nonșalanța distinctivă a „lupilor tineri”, Mihai a găsit irelavantă poetic inserarea numelor unor autori și compozitori germani: Hoffmann și Offenbach, alături de mai puțin cunoscutul în afara cercurilor de specialitate, Antonio Salieri.


Sorin, Raul și Mihai

trimite pe mess


Sorin Despot a ținut să precizeze că, vorbind despre materia ideatică din care-și trage substanța poezia Elei, atât argumentele, cât și contra-argumentele sale „capătă un profil circular”; în ciuda ”diferențierilor paradigmatice” dintre el și Ela, Sorin afirmă că „elmentele învechite prind viață” în tratarea Elei, un om rațional „care-și asumă scriitura”.

La Katya, rămân în continuare de evitat construcțiile previzibile: „focul din iasca palmei” și metaforele tocite „șarpele de fier”. Numai finalul este cu adevărat revelator: „în samovar s-a aprins o lumină aburind”.

Daniel Stuparu găsea de apreciat structura interioară „filtrată prin simțire”, semn recognoscibil al poeziei eminamente feminine, poetele evitând cu succes capcana „extremele scabroase”, care actualmente face ravagii printre majoritatea vocilor celorlalte autoare.

Astfel, metaforele obsesive la care recurge Ela, oarecum asemănătoare principiilor freudiene ale Erosului și Thanatosului, sunt strict încadrate într-o „grilă de interpretare psihocritică”, regresia în imaturitate presupunând deopotrivă „reintegrarea contrariilor” și „desprinderea de realitatea imediată”: „am rămas cu tata să privim/ fiecare în stânga lui/ așa cum îi e scris/ el încă mai iubește intens viața/ eu aștept ziua/ când nu voi mai iubi moartea”.



trimite pe mess

Nota specifică din textele Katyei este „incoerența ce poate fi fructificată avangardist”; ea n-ar trebui să se desconspire cititorului explicitând ideea jocului, din moment ce și-a construit textele în această manieră: „plictisit s-o mai susțină antoniu îi trage o țeapa olympiei/ fix în plex/ sunt o femeie adevărată. poink. lată/ eu ce fac? panicat, antoniu/ vii altădată...”

O prezență pitorească a fost Livia Ștefan, cea care, învingându-și tracul, a semnalat aspectele deranjante ale contradicțiilor peste care n-a putut trece, nesesizând că, dacă în debutul poeziei „sânii cerului se goliseră de lapte”, finalul vorbește despre sânii grei „din care țâșnea ploaie”, așadar nu este păstrată identitatea substanței, pentru ca rodirea norilor, odată epuizată, să încalce logica elementară. Livia a fost de asemenea înspăimântată și de „aspectul horror” al copilului văzut ca „pui”, fapt care, percepându-l la modul superlativ absolut – „foarte groaznic” - a împiedicat-o să urmărească desfășurarea firului epic.



trimite pe mess

Revenit la microfon, Sorin și-a exprimat nedumerirea referitor la "inconsecvența tonului" Katyei, care în numai două luni de când activează pe site, prezintă deja o ciudată apariție a "manierismelor", explicabilă numai datorită "arderii mai multor etape". Acest aspect a fost însă respins de Raul, în baza diferențierii stricte dintre "sintagmele uzitate" și manierisme, care, într-adevăr, se produc mult mai tarziu.

A urmat Dan Mihuț, care a pus tranșant pe tapet problema criticii, ca exponent al „atitudinii provinciale” polemizând cu „centrul”.



trimite pe mess


Dan Mihuț a identificat 3 modalități de a comenta, verificate de acțiune, la cenaclu: 1) Critica individualistă „după ureche”, cea care „tranșează” autorul după bunul plac, „aici și acum” 2) Critica „de kibutz”, care îi ia în derâdere pe toți ne-membrii unei anumite orientări, expunându-i din start „hlizelilor” și oprobriului gratuit și 3) Critica așa-zis „ciupercalistă”, de natură reducționistă, conform căreia tot ce nu se încadrează în specificul „analizei de liceu” este particularizat aidoma culegerii ciupercilor „asta e bună, asta nu e bună”.

De asemenea, Dan Mihuț a pledat pentru necesara „detașare” obiectivă, apostrofând reprezentanții generației „cârcotașe” care, cu gesturile bravadei tipice (vorbirea fără renunțarea la chewing gum – proabil dupa modelul Alex Fergusson :) - și menținerea căștilor MP3 playerului în urechi) se erijează în reprezentanți ai autenticului uitând că, de fapt, dreptul de a dezaproba creația altor generații nu le aparține câtă vreme ei nu urmăresc decât „experiențele de moment ale rogvaivului originalității cu orice preț”, asemenea încercări forțate pierind „la prima zăpadă”, fie dând, cel mult, naștere „unei mode literare".

Deoarece (poate cu exceptia lui Felix) din galeria participanților la cenaclu lipsește figura centrală a "criticului profesionist" care, înveșmântat în armura-i strălucitoare să-și rotească nestingherit și, mai ales, necontestat, spada judecăților de valoare, cât timp acest post va rămane vacant, oricare altă tentativă, inclusiv a dlui Mihuț, va fi privită, fatalmente, cu o inerentă doză de suspiciune.

Acoperind un "diapazon larg al vieții interioare observate cu lupa" - reușit calambur vizând numele de familie al Elei - poezia sa e definită de Dan Mihuț ca "antiexperimentală", acesta așetptându-se în continuare la "un salt", acum că Ela "s-a consacrat în întregime poeziei clasice", sintagmă de largă aplicabilitate, "de la greci la Ianuș".

Relativ la părerile antevorbitorilor despre Katya, Dan Mihuț a susținut că a fost "extrem de prost înțeleasă", aceștia nesesizând evidenta ocupație care răzbate din spatele cuvintelor: scena. De aici construcțiile teatrale, replicile regizorale, mult mai relevante decât identificarea acerbă a micilor scăpări care, ca simple imagini nereușite nu determină, nu dictează valoarea unui text, cel mult îl slăbesc, asemeni viermelui într-un măr îmbietor; nici chiar disonanțele tri- și cvadruplu dimensionale nu fac altceva decât "să existe" într-un text, nu textul ființează prin ele.

Paul Bogdan și-a făcut simțită prezența prezentând o plastică alegorie între dobândirea experienței poetice și apariția cubului Rubik: unii îl construiesc, alții învață formule. Simptomele omului "care nu știe să scrie" se vădesc imediat, într-un text, văzut "ca organism de sine stătător" fie și la nivelul unei virgule sau propoziții prost plasate.
Deocamdată, Katya nu a învățat "jocul compunerii unei poezii", nimic în plus, nimic în minus.

O apariție îmbucurătoare, Andrei Gheorghiu, evidenția că, în angrenajul confruntarilor ideatice, deseori "se pierde scopul întâlnirilor". Și el o atenționa, cu amabilitate, pe Katya asupra "lipsei de grijă în alegerea sintaxei" precum și a cursului logic al înlănțuirii ideilor din cauza "procedeelor facile nejustificate conceptual". De pildă, în versul "cine e aproapele, cine e departele?" nu ține seama că apropierea și depărtarea sunt niște relații, fără a fi nevoie de personalizarea lor.



trimite pe mess

Iată că am ajuns la bulversanta prezență, prin look, a odinioară familiarului Cosmin Dragomir, care a ținut încă o dată să precizeze, în urma atacului hămesit al lupilor tineri (atac taxat atât de Felix, cât și de Dan Mihuț) un citat drag lui: "dacă nu avem haz, măcar să fim penibili", reamintind și butada lui Augustin Buzura "modele trec, demodații rămân", ca reacțiune la nașterea modelor fără de care, conform lui Eco "o cultură se aplatizează".

Aidoma lui Hamlet, cu deosebire că orația funebră nu i-a fost adresată hârcii lui Yorick, ci unei căști de protecție de un roșu aprins ipostaziind marea masă a cititorilor fără chip, destinatarii fanteziei tuturor poeților, Cosmin a semnalat posibilele grimase ale acestuia, în momentul parcurgerii "imaginilor vetuste, prăfuite poetic" întâlnite în unele din textele Katyei.



trimite pe mess

Pe de altă parte, un ingrat minus semnalat Elei a fost acela de a scrie "prea mult", această abundență având și ea un aer destul de "suspect".
La finalul intervenției sale, am aflat și cine-i sunt "studenții": Felix Nicolau și Gelu Diaconu.

Gelu Bogdan Marin a precizat că esențialul atmosferei poetice a Katyei trebuie identificat în sentimentul "aburului de cuvinte" emanat de "larga stepă rusească" în vecinătatea căreia s-a format; în acest context contestatul samovar trebuie privit, concomitent, "ca inimă și lampă a lui Aladin în sufletul rus”.



trimite pe mess

Spre deosebire de imensa marjă a necuprinsului disponibilităților rusești, revenind la natura etnicității noastre, "românul receptează viața prin alți pori", de aici aciditatea și malițiozitatea reacțiilor, predispuse la "beția de cuvinte" semnalată de Maiorescu.

"Starea meditativă" a Elei este în schimb una "citadină" ("în mintea mea acum plină de cruci/traversez încă o punte/ să merg așa prin ape ca printre spectatorii/ unui teatru absurd").
Raul a punctat și el "transpunerea într-o simțire proprie" corespunzatoare unei "mijlociri a sentimentelor" și adevărurilor fundamentale: Iubire, Moarte, Viață, Învățare.

Florin Caragiu, vorbind despre Katya considera că înțelegerea e facilitată de perspectiva "discontinuității asumate a momentelor", asemeni "unui raliu, pe sens invers, printre blocuri" și nu a "despicării logice"; a menționat că se simte nevoia unei "reîmprospătări a atenției" prin respiro-ul cezurilor necesare menținerii echilibrului dintre descriptiv și narativ.


Ra, Florin si Raul

trimite pe mess


Selecția Elei înfățișează un "corp comun" în care se petrece "jocul tensiunilor": uitare-rememorare, control-neputință, întâmplător-esențial. Pe scurt, o poezie "a răscrucilor", ritual al trecerilor care "revelează o identitate".

Andrei Ruse, din nou prezent până la sfârșit, ba chiar așteptându-și răbdător rândul la unicul microfon, a afirmat, desigur spre surprinderea celor (și nu puțini!) care-i cunosc stilul direct și fără menajamente al aprecierilor literare că, în pofida tuturor aspectelor care-și așteaptă ameliorarea, comparativ, cenaclul "boierist" rămâne "cel mai reușit", întrebându-se retoric, chiar dacă se adresa în special lui Dan Mihuț: "Oare de ce vine lumea aici?"

Domnul Manolescu Gorun, asistând pentru prima dată la dezbaterile și luările de poziție de mai sus, și-a mărturisit "avantajul de a nu fi poet", obiectivitatea inginerească ducându-l la concluzia că evoluția Katyei prezintă mari șanse de a scrie cândva poezie "autentică", depășind stadiul tatonărilor, iar Ela practică de pe acum cu succes jocul cosubstanițal profesiunii sale, nu doar o mască bicefală, de a fi și pacient și medic, când se raportează la sine, fie prin poezii în care "se lasă în voie", fie prin poezii în care își pune limite, se cenzurează.

Lungul șir al intervențiilor solitare s-a încheiat cu Gelu Diaconu, "decanul de vârstă" al lupilor tineri, autodefinit ca "om stăpânit de mic de pasiunea literaturii", pentru care și-a înfruntat în dese rânduri emotivitatea.



trimite pe mess

Gelu a subliniat că în urma asumării responsabilității celor ce se prezintă într-un cenaclu recurgând la "cel mai caracteristic limbaj al lor" e imposibil ca aspectele pozitive, oricât de puține, să nu existe, desprinderea sfaturilor și învățămintelor fiind răsplătitoare, invers proporțional cu raritatea lor.




trimite pe mess

Mulțumiri speciale lui Elis Ioan, autoarea pozelor prezentate.