agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-11-02 | [This text should be read in romana] |
N-am să-i spun interviu, ci poate o plimbare în timp prin vechea cetate a Sibiului, un remember îndepărtat al studenției anilor 1942-1946.
Periplul a început atunci când am descoperit printre fotografiile îngălbenite de timp, indexul de studentă al bunicii mele. Bineînteles, am reușit să o provoc să-mi povestească despre acea perioadă. Am înregistrat această promenadă în trecut și fără a o dori un interviu numaidecât, o voi reda în cele ce urmează. A. U. : Da, văd că atunci te numeai Negru Radu Viorica. Eu nu pot să-ți spun altfel decât Ita. Spune-mi te rog, despre vechiul Sibiu. Și despre anii studenției. Cum se numea facultatea voastră de la Sibiu? I. U. : Era intitulată Universitatea Regele Ferdinand I, Cluj, "Facultatea de Litere și Filozofie". Pe vremea aceea, era un singur rector, pentru ambele facultăți: Iuliu Hațieganu. Un singur decan, D. D. Roșca, un singur prodecan, etc. Noi eram studenți la secția Filozofie, dar facultatea se chema: "Litere și Filozofie", refugiată din Cluj, în urma Dictatului de la Viena. Despre Sibiu? Bănuiesc că nici acum nu s-a schimbat prea mult. Noi eram în centrul orașului, și acolo erau numai clădiri vechi, sau cele mai noi erau de la începutul secolului XX. Aveau o tentă de sobrietate, pentru că în Sibiu au fost foarte mulți sași care au adus arhitectura și cultura, din Germania. Pe tema asta s-a stabilit între sași și români un fel de bună înțelegere. Românul, pentru că era deștept a știut să cedeze în fața sasului, care deși era venetic, avea mai multă civilizație și cultură decât noi, băștinașii. În consecință, noi n-am avut decât de câștigat datorită sașilor și pe tema asta, tot Sibiul era construit astfel. Îl simțeai în clădiri, ca fiind ceva sobru, ordonat și nu împrăștiat, sau la voia întâmplării. Eram cuprinși în Sibiu ca într-o cetate plină de copaci, care, ne însoțeau pe margine de drum. "Cetatea Sibiului". În momentul în care simțeam că zidul e preponderent, apărea copacul, verdele. Erau paltimi, stejari, ulmi, tei, mulți copaci pe marginea fiecărei străzi, iar lângă Universitate, o mulțime de brazi. Trăiai în același timp în natură și în oraș. Un oraș sobru. Poate din cauza acelor ziduri vechi, impresionante, noi, studenții refugiati din Cluj în Sibiu, uitam că suntem abia trecuți de adolescență. Mergeam la cursuri, străbătând aceste străzi care-ți dădeau senzația de sobrietate, de bine pus la punct și noi ne purtam la fel. Începeam cursurile nu la ora exactă, ci la și un sfert. Profesorul venea la curs și timp de trei sferturi de oră, doar el ne vorbea. Noi tăceam, luam notițe, pe vremea aceea nu aveam cărți. Scriam, și cum aveam profesori care, cu toții erau îndrăgostiți de materia pe care o predau, bineînțeles că ajungeam și noi să o iubim. Dacă cineva îți vorbește nu numai din minte ci și din suflet, nu există să nu faci corp comun cu el. A. U. : Privindu-ți indexul nu pot să nu te întreb cum erau profesorii pe vremea aceea? Pentru că am descoperit o mulțime de celebrități aici. I. U. : Ca profesor de estetică l-am avut pe Liviu Rusu, care se ocupa și de educația noastră culturală. Voia să creeze niște tineri frumoși. A înființat un cerc de muzică, unde îl studiam pe Mozart, de la naștere până la moarte. Studiam viața lui, în general, operele reprezentative, ascultam muzica unor compozitori celebri și Liviu Rusu era cel care ne făcea educația muzicală. Ne atrăgea atenția asupra leit-motivului care se regăsea în fiecare din părțile unei bucăți muzicale, iar la final apărea cu totul îmbogățit. Am studiat cu plăcere muzica clasică. (Mozart, Beethowen, Bach, etc.) Apoi, l-am avut mai avut ca profesor pe Constantin Daicoviciu. El ne preda arhitectura și arta greacă. Era un om puternic. Il ascultam ca în biserică. Avea o voce plină, puternică și tot ceea ce spunea, ne rămânea acolo imprimat în suflet și în minte, în același timp. Ne făcea să înțelegem trecerea anilor prin Evul Mediu. Ne făcea să ne simțim români, pentru că am reușit să ne păstrăm de-a lungul anilor integritatea culturală. Întotdeauna românul cultivând pământul, săpând, cosind, secerând, nu a stat doar cu acea coasă în mână, ci și-a condus munca și cu mintea. Ne explica felul în care, în istorie, năvălitorii au venit să distrugă acești țărani care erau aici încă înaintea romanilor, cum se spune acum. "Romanii și-au tras seva de la noi", ne spunea Daicoviciu. Iar noi n-am reușit să ne ridicăm deasupra romanilor, să creăm o civilizație fantastică (așa cum e cea romană), în schimb am creat acest folclor care ne-a făcut să nu putem fi învinși de năvălitori. Noi nu eram sclavii turcilor, ci aliații lor. Bulgarii în schimb, fiind supușii lor, au fost nevoiți să-și dea tinerii. Au fost făcuți ieniceri, au învățat viața ordonată a militarilor, disciplina, acești năvălitori reușind să scoată sufletul din ei. A. U.: Observând și această rubrică, te intreb dacă "psihologia", ca materie, se studia încă din anii '40? I. U.: Sigur. Nicolae Mărgineanu, ne era profesor de psihologie. Iși făcuse studiile în America și ne preda o psihologie practică (psihologia muncii) dincolo de limitele materiei predate la noi pe vremea aceea. Mărgineanu era un om care ne făcea să înțelegem psihologia de la om, la om. El dorea ca atunci când vom ajunge profesori la facultate, să ne putem împărtăși cunoștințele în mod practic celor care ne vor asculta. Mai aveam la psihologie socială, pe Florian Ștefănescu Goangă, care ne preda cu mult mai multă sobrietate decât Mărgineanu, făcea mai multă teorie, dar cele două maniere de a preda psihologia, se completau. Noi ascultam cu plăcere teoria pe care ne-o preda Fl. Stefanescu Goangă, ca, mergând la Mărgineanu, această teorie să devină practică. Constantin Sudețeanu, ne preda sociologie și etică. Sociologia era o materie practică, studiam relațiile dintre oameni. Avea niște ochi foarte pătrunzători. Întotdeanua când ne preda și când ne luam notițe, privindu-l, aveam impresia că citește scrierile noastre. Ne întrebam dacă am scris bine iar el ne completa gândurile, dându-ne noi detalii și anume, cum să ne purtăm în societate. A. U. : Înainte să-mi răspunzi cum era Lucian Blaga ca profesor, te întreb care era relația profesor-student, pe vremea aceea. I. U. : Era suficient să abordezi un profesor, și nu exista să nu stea de vorbă cu tine. Așa încât, după ce terminam cursurile, el își strângea lucrurile pe care le avea pe catedră și ieșea. Pe coridor, insă, sfertul acela academic pe care îl aveam ca pauză, noi îl petreceam împreună cu profesorul care ieșea de la oră. Fiecare dintre noi îl puteam întreba ce voiam și față de fiecare era la fel de cordial și de cald. Fiecare dintre noi se simțea o entitate. Niciodată nu ni se părea că suntem o masă de studenți anonimi, ci din contră, dacă eram firi comunicative, profesorul nu făcea altceva decât să ne dea putere și dorință de a cuprinde și de a iubi materiile predate de ei. Unii dintre colegii mei erau chiar inspirați să scrie, Stefan Augustin Doinaș, de pilda, ori Radu Stanca. Dar, te rog, închide aparatul acesta de imprimat voci! Despre Blaga am să-ți povestesc mâine. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy