agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4406 .



Ciubucarilor!
article [ Society ]
Compilation: Rahat cu Apă Rece

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [PaulBogdan ]

2004-03-24  | [This text should be read in romana]    | 



Nu știu dacă la hanul lui Manuc se va fi băut odinioară tutun, dar este posibil. Ridicat în buricul târgului Bucureștilor pe la 1807 de către Beiul Manuc Mirzaian, în pasul negustorilor ce veneau în capitala regatului cu marfă, hanul, o curte închisă de ziduri fortuite, cu crâșmă și orătănii ce ciuguleau libere prin bătătură, ar fi fost și el, ca oricare alt loc de întâlnire negustorească, locul în care românul își va fi băut aldămașul, armeanul ar fi bătut palma iar turcul și-ar fi băut tutunul, fiecare după obiceiul său întărindu-și juruința ce pecetluia înțelegerea negustorească. O amestecătură de neamuri ce n-ar fi fost posibil să fi supraviețuit fiecare de capul lui și care, firesc în asemenea harababură, s-au întretăiat unul pe altul la rădăcina înțelesurilor lăsând ca moștenire graiului și gestului românesc câteva vorbe și obiceiuri străine.
Nu că ar fi fost Hanul lui Manuc chiar buricul întâmplării românești dar s-ar putea socoti a fi un loc dintre multe altele în care românul a învățat ce-i ală ciubuc și bacșiș. L-am ales deoarece acolo s-a băut unul dintre cele mai tragice tutunuri pe care l-a mirosit românul de rând când, la o narghilea, s-a dat Basarabia bacșiș rușilor.
Legătura pare a fi încurcată până acum dar ți-o deslușesc imediat arătându-ți turcul stând pe vine, cu lemnul ciubucului în gură, trăgând tutunul prin apă aromată. Invitația la un tutun dădea prilej de înțelegeri tăinuite, de aranjarea unui favor răsplătit cu bacșiș. Și uite așa, românul, a asociat el în mintea lui bacșișul cu ciubucul. Drept e că nu era un obicei sănătos, dovadă stând faptul că cei doi turci ce au semnat tratatul de pace în curtea acelui han, dând astfel răgaz rusului să-l scuture bine pe franțuz, și-au lăsat capetele la intrarea Înaltei Porți.
Dacă vrei putem bea undeva un tutun. Pe undeva pe Victoria, și nu numai acolo, putem sufla pe nări fumul aromat în vreun bar cu de culoare orientală. N-ai sa vezi turci stând pe vine. O sa fim doar noi și câțiva tinerei care redescoperă lumea. Dar dacă vrei un ciubuc îl găsești mult mai simplu. Trebuie doar să ieși pe stradă și să iei aer în piept. La noi, de când cu orientalii aștia și aerul costă. Și apoi, bacșișul a devenit un tratament cât se poate de sănătos, un fel de sport care-ți întărește șira spinării, dovadă?! Toți ciubucarii stau cu capul sus.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!