Tabiribum, tabiribam! S-au deschis a doua oară porțile "Împărăției" și am reușit să aflu câteva din "secretele" ei. "Toți suntem un pic nebuni", după cum spunea cineva, deci acest ținut s-ar putea să nu fie chiar o utopie... Este sigur o lume aparte, inedită și plină de umor.

Așadar, al doilea concert de promovare a discului " Împărăția cu trăznăi", semnat Daniel Făt, în Big Mamou.
"În deschidere", un pahar de bere rece și Bob Dylan. Zâmbetul gazdei îi întâmpină pe toți oaspeții, cu aceeași familiaritate nedisimulată. Lumea se așează la mese, sala se umple, văd figuri cunoscute.
Concertul a început la "orele 22:00 trecute fix", vorba lui Caragiale. Așteptarea a meritat din plin. "Un pic trăznit", după cum se autocaracterizează, Daniel ne-a împărtășit câteva din "secretele împărăției", unele în primă audiție.

"Strigătul de luptă", care deschide de obicei "destăinuirea", a aterizat brusc peste cei prezenți: "Măgura". Surpriză! Puteai ghici cine auzea în premieră aceste "zdrăngăneli și zgălâmbăieli", aveau reacții dintre cele mai diverse. Zâmbetele s-au transformat rapid în hohote de râs, iar spre final...

Ridică-te negură
Să mă sui pe măgură
Și de-acolo să strig tare
Să s-audă-n Baia Mare
Și-apoi să mai strig o dată
Să s-audă-n țara toată

Ce?

... Să se audă că am plecat în călătorie prin "Împărăție" și am admirat "Ograda", am trecut prin ținutul lui "Nani-nani" și ne-am ales cu o "Fabulă" și cu foarte condimentata și complicata "Tip-tip". Apoi am ajuns la o "Petiție" și la un "Canzone". Am vizitat rapid și "Usturimea", "Am o mândră", "Nu și nem". Ne-am oprit, din când în când, prin câte o "gară" stranie, mai colorată decât ne aminteam: "Haina", "Vina", "Hohot", "Tango".

Am mâncat aseară ardei iute,
Și-acuma tare rău mă ustură,
Și-am mâncat și usturoi
Ca să fie usturimea-n toi.
Cum mă ustură, unde mă ustură,
De ce mă ustură, de nu mai pot?

Dedicațiile au fost o "destinație" surprinzătoare. Prima, parodie după "Zombie", "pentru trupa Cranberries". A doua a fost pentru noi și s-a rezumat la acordarea dreptului de rezidență în împărăție: "Sunteți nebuni!".
Am "încuviințat" râzând strașnic și am continuat cântarea netulburați.
- Iar acum... am să-mi autodedic o melodie! Și-am s-o cânt cu spatele!

Prostia la unii e grămadă,
Dar proști sunt toți unul și unul.
Contra ei nu există pomadă
Și de ea nu mai scapă nici unul.
Păcat că prostia nu doare,
Că ar fi înghesuială în spitale!

În „viața de toate zilele”, Daniel este actor. În concerte își „interpretează” propriul rol și este foarte natural, în entuziasmele și „jocul” său. Dispune de scenă după cum îi dictează inspirația și surprinde publicul constant. E nevoie doar de un pas și ajungi la teatru, la operă, la un curs de dans (tango!), sau chiar pe plaja de la Vama Veche, întocmind o "Geometrie" abstractă a sentimentelor, pe care s-o povestești, cu mult umor negru, la o "Foaie verde" de vorbă...

Deocamdată ne-am sorit ascultând "Dragoste astrală", "Mă-n cot ", "Buchețelul Niculescu" (știți voi... "Buburuza", "Muza" și "Sonetul") - acesta din urmă "în duet" - featuring Radu Herinean, cel care conduce agonia.ro, acum cu pseudonimul "Stativ". Toate astea, după o repriză de mimă. Doar v-am spus că neobișnuitul este ceva... foarte obișnuit, în concertele lui Daniel. Nu mai cântam, ci mimam cu toții, pe scenă și la mese ("tabiribum, tabiribam", silencium!). S-a aplaudat cu spor, fără sonor, apoi a fost prezentat discul, condimentat și el (că doar suntem în plină "campanie de rețete") cu câteva telefoane, adrese de web și multe, multe zâmbete.

Dureri de gât, dureri de dinți
Dureri de cap, din abundență
Nenumărate suferinți
Ne umplu biata existență
Dar pe deasupra tuturora
Mă supără urât de tot
Și zilnic își respectă ora
Durerea crâncenă... de cot!

Pe lângă cele deja aflate, vă mai dezvălui ceva: în program există și un „moment de improvizație”. Daniel alege „victima” din public și îi compune pe loc „o arie”, inspirându-se din „profilul” acesteia. Iar aseară...

- Ce te tot plimbi? Cum te cheamă?
- ?!?
- Hai, zi cum te cheamă!
- Vl...Vlad...VLAD!

(urmează varianta prescurtată a "ariei", din cauza lipsei de "spațiu tipografic", la locul faptei)

Foaie verde lemn de brad
Se plimba prin față Vlad
Și cerea... ce ceri acolo?
Cere două și pentru mine
Vlad, Vlad, tare ca un brad


... Iar spre final, Corul sticlelor de bere lovite de mese, dar nevătămate în rest, s-a făcut auzit cu promptitudine: "Bis! Bis! Bis!".
- Nu vreți mai bine să vă recit o poezie?!
Nimeni nu a avut nimic împotrivă, am ascultat "poezia cantabilă". Dar nu ne-am săturat și am mai "ocolit", preț de o jumătate de ceas, printre cântece "coborâte" din Maramureș. Călătoria nu ar fi fost completă, dacă nu încheiam așa cum am început: am mai urcat o dată pe "Măgura".

Ridică-te negură
Să mă sui pe măgură
Și de-acolo să strig tare
Să s-audă-n Baia Mare
Și-apoi să mai strig o dată
Să s-audă-n țara toată

Ce?

Continuarea, în episodul următor...