|
Biography Dimitrie Petrino
Dimitrie Petrino (n. 1838, Rujnița, Soroca, azi Republica Moldova - d. 30 aprilie 1878, București) a fost un poet, membru corespondent al Academiei Române. A publicat patru volume de versuri: ”Flori de mormânt” (Cernăuți, 1867); ”Lumine și umbre” (Cernăuți, 1870); ”Raul” (Cernăuți, 1875); ”La gura sobei” (Iași, 1876). A apărut un volum postum de ”Poeme” la editura ”Frații Șaraga” din Iași.
Contemporan cu Eminescu, a fost comentat de Titu Maiorescu cu destule rezerve, criticat datorită conținutului morbid, aidoma viitorilor simboliști-decadenți.
În timpul vieții a creat un scandal printr-o broșură cu atacuri la adresa lui Aron Pumnul, cel care i-a fost profesor lui Eminescu. La moartea lui Petrino, Eminescu îi va dedica totuși un necrolog candid în care îi apreciază activitatea de poet și îl critică pe d. N. Ionescu, care în memoria lui Petrino a făcut un discurs care însă nu menționează nimic despre activitatea sa poetică.
Necrolog - Dimitrie Petrino
Dimitrie Petrino, cunoscut ºi sub epitetul de bard al Bucovinei, a încetat din viaþã sîmbãtã 29 aprilie la 1 orã dupã amiazãzi în spitalul Brîncovenesc. Luni la 4 ore i s-a fãcut înmormîntarea la cimitirul ªerban-Vodã, dupã un serviciu funebru oficiat în biserica Doamna Bãlaºa.
Familia sa e originarã din Moldova, de unde trecu în Basarabia ruseascã ºi de aci în Bucovina, unde a fost nãscut Dimitrie. Însurat foarte de tînãr cu frumoasa fiicã a baronului de Buchenthal ― boier român din Bucovina — fu adînc lovit de moartea soþiei sale, în amintirea cãreia a scris cele dintîi ºi cele mai bune poezii: Florile de mormînt. Micei broºuri îi urmã în curînd un volum mai mare, Lumine ºi umbre, apoi un poem epic, scris sub impresia lui Rolla al lui Alfred de Musset, intitulat Raul. Puþin dupã aceasta trecu din Bucovina în Moldova. Un defect, rezultat din tifos, adecã surzirea deplinã de amîndouã urechile, îl fãcea impropriu pentru însãrcinãri publice de o activitate mai întinsã. Încã ministrul Maiorescu îl numise director al bibliotecei din Iaºi. Precum merg lucrurile la noi, unde orice talent, fie poetic, fie artistic în genere, e atras în vîrtejul jucãriilor politice, tot astfel s-a întîmplat cã si Petrino a fost ademenit prin fãgãduinþe, tîrît în vîrtejul vieþii politice ºi tot prin instigaþiile coteriei politice care îl captivase, a fost împins la publicarea mai multor lucruri ce erau mai prejos de demnitatea unui adevãrat talent. În aceastã vreme a publicat douã poeme din care una, La gura sobei, e bunã, cealaltã, Legenda nurului, e slabã. Cea din urmã poezie a sa a fost publicatã în „România liberã" ºi cuprinde o persiflare a unei poezii a lui Vasile Alecsandri, încît se vede cã înrîurirea noilor sãi amici îl dusese din rãu în mai rãu. Dar, în sfîrºit, de mortuis nil nisi bene. Talent a avut, poet era ! Cît despre celelalte calitãþi ale caracterului, nu a inteligenþei, ele astãzi nu mai sînt. E bine chiar cã de la cei mai mulþi oameni cari se deosibesc întrucîtva de turma cea mare ºi neagrã, de turma celor rãi ºi mãrginiþi totodatã, nu rãmîn în urmã decît faptele inteligenþei.
Înmormîntarea poetului Dimitrie Petrino a fost simplã ºi tristã. Cîþiva amici politici ºi cîþiva stimatori ai talentelor lui, cu totul vreo douãzeci de persoane, erau adunate împrejurul cosciugului. D. N. Ionescu a rostit un discurs funebru plin de vervã declamatorie; a vorbit despre drepturile României asupra Bucovinei, despre regimentul al treisprezecelea de dorobanþi, despre hotãrîrea românilor de a nu ceda Basarabia; ne-a spus cã raposatul, fost milionar de mai multe ori ºi nãscut baron, a risipit avere, a lepãdat titlu ºi rang, ºi-a pãrãsit þara, fiindcã era democrat ºi voia sã trãiascã ca democrat, fiindcã despreþuia deºertãciunea lumeascã ºi îºi iubea naþiunea.
Cît de trist e a vedea un poet mort ºi a-i asculta panegiricul, în care numai despre poet nu se vorbeºte!?
În o viaþã atît de bogatã si atît de zbuciumatã, d. N. Ionescu nu a gãsit decît un hîrb democratic !
[4 mai 1878]
|
Recommended Reading
