Concurs de poezie - "Toamna 2015 - agonia.ro"
contest [ Poetry ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by Eugenia Reiter [Nia]

2015-11-12  | [This text should be read in romana]  | 

Site-ul Agonia.ro organizează concursul de poezie:

"Toamna 2015 - agonia.ro"

Concursul își propune să evidențieze cea mai bună poezie/cel mai bun poet din concurs. Se va întocmi un clasament general cu toate poeziile participante.

Cerințe/ Condiții/ Regulament:

1. Poate participa oricine are un cont valid pe site, cu nivel minim de acces 0. Nu vor fi admise textele trimise de pe conturile deschise după postarea anunțului.

2. Un concurent va înscrie o singură poezie, în limba română, nepublicată anterior (site, internet, volum, concursuri, revistă etc.). Nu se impun restricții privind tematica. Alte genuri literare, precum și (sub)genurile de poezie: epigramă, haiku și similarele nu se încadrează în scopul concursului. Textele care vor dezvălui, prin conținut, identitatea autorului, nu vor putea participa la concurs.

3. Textele vor fi editate (obligatoriu) cu diacritice. Nu sunt admise efecte vizuale și speciale, cu excepția caracterelor italice. Organizatorul va elimina din concurs textele care nu respectă regulile de postare (textele care conțin cuvinte scrise în întregime cu majuscule, nu au toate semnele diacritice, conțin greșeli gramaticale sau de ortografie, conțin limbaj explicit etc.), textele care nu se încadrează în scopul concursului (vezi pct. 2) sau care fac referire la nume de persoane de pe site.
Aceste texte vor fi descalificate de organizator și nu vor fi supuse votării.

4. Textul va fi postat sub acest anunț, în căsuța de texte înscrise în concurs (NU ÎN CÃSUÞA DE COMENTARII). Această căsuță va fi activată la începutul etapei de postare a textelor (“Aici poți să înscrii un text la acest concurs”).

- Concurentul va înscrie în casetă titlul poeziei și textul


NOTÃ: Orice text trimis în altă parte, la Traducere, în căsuța de comentarii sau oriunde poate fi cunoscut ca aparținând unui anume autor, va fi descalificat, pentru că a devenit vizibil. Nu se admit reveniri-corecții la textul trimis, astfel că rugăm MARE atenție la editarea textului de concurs.


IMPORTANT: Vor coexista, în etapele de postare și de notare, două căsuțe: cea obișnuită, de comentarii, în care se poate comunica, fără a abuza, cu organizatorul, și o a doua - cea în care se vor introduce textele pentru concurs și notele, în ferestrele de timp prevăzute pentru etapele respective. Ceea ce se introduce în căsuța de Comentarii (cea obișnuită) e vizibil pentru toți. Ceea ce se introduce în căsuța de “Texte înscrise în concurs” rămâne ascuns (vizibil doar pentru organizator, în vederea mutării la etaj, atașării numelui în final etc.)


5. Textele (și implicit numele autorilor) nu sunt vizibile după postare. Se va putea observa, totuși, avansul contorului de texte înscrise pentru concurs. Dacă aveți dubii privind completarea acțiunii de postare, puteți întreba în spațiul destinat comentariilor. Încercați să nu abuzați. Dacă aveți dubii privind completarea tranzacției de postare, puteți trimite textul din nou. Dublurile vor fi eliminate și acțiunea nu va fi considerată ca o abatere de la regulament.

În mod excepțional, dacă o poezie este introdusă greșit (la Comentarii sau altundeva) și devine vizibilă cu autor cu tot, ea poate fi înlocuită cu o alta, TOTAL DIFERITÃ (astfel ca să nu permită în nici un fel identificarea autorului ei), respectând fereastra de timp alocată prin acest regulament.
Această prevedere nu va fi abuzată prin trimiterea de modificări la poezia deja postată. Ce s-a trimis unde trebuie, prima dată, rămâne bun trimis.

6. Postarea se va face în perioada 23 noiembrie 2015 – 06 decembrie 2015, încheindu-se la ora 24 a zilei de 06 decembrie 2015 (ora Bucureștiului).

7. După terminarea perioadei de postare, organizatorul va muta textele la etaj, sub acest anunț, fără numele autorilor, expunându-le publicului, spre votare.

Autorul care constată o eroare la transpunerea textului său o poate semnala printr-un mail pe adresa: [email protected]

Atenție: orice eroare privind textele afișate după încheierea perioadei de postare va fi semnalată pe adresa mai sus menționată, nicidecum în spațiul destinat comentariilor (pentru a evita divulgarea identității)

8. Poeziile înscrise în concurs vor fi notate de public cu note între 1 și 10, cu eventuale fracțiuni zecimale (de ex.: 7,5, 7,8, dar nu 7,75).
Poate vota oricine are un cont valid pe site cu nivelul minim de acces 0. Nu vor fi admise voturile trimise de pe conturile deschise după postarea anunțului. Concurenții pot vota, dar nu vor putea vota pentru textele proprii.

Perioada de votare este 10 decembrie 2015 – 22 decembrie 2015.
Votarea se va face în forma : Număr text - Notă. Ordinea textelor va fi cea afișată la etaj.

9. La calcularea punctajului fiecărui concurent, organizatorul va lua în considerație toate notele acordate de public. Notele acordate vor fi făcute publice la încheierea concursului.
Numai după terminarea votării, adică după ora 24 a zilei de 22 decembrie 2015, pot fi postate comentarii privind poeziile înscrise în concurs (în căsuța de comentarii): mi-a plăcut poezia aceea, critică la text etc. Cei care nu vor respecta această prevedere, comentând oricând înainte de terminarea notării, riscă sancțiuni, iar în cazul în care sunt concurenți, eliminarea din concurs.

10. Clasamentul poeziilor/concurenților, în ordinea descrescătoare a punctajului total obținut de fiecare text (de fapt, clasamentul autorilor), va fi afișat în cursul zilei de 25 decembrie 2015, moment în care numele concurenților vor fi atașate textelor din concurs.

DUPÃ terminarea concursului, deci după anunțarea punctajelor și a clasamanetului, toți membrii Agoniei sunt invitați să comenteze textele din concurs, premiile, etc.
Nu sunt admise comentarii pe site pe durata concursului, care să dezvăluie identitatea concurenților. Se admit numai comentarii privitoare la organizare. Orice comentariu, indiciu privind numele autorului va atrage descalificarea poeziei respective din concurs și posibile sancțiuni (scădere nivel) pentru cel care le face. După terminarea votării, organizatorul poate semnala sau anula voturile pe care le consideră suspicioase - voturile date prietenilor, voturile neîntemeiate etc. și, dacă va fi cazul, organizatorul poate anula aceste voturi.
În timpul concursului nu se admit contestații și comentarii altele decât cele privind organizarea. Chiar dacă vi se pare că recunoașteți autorul unei poezii, nu faceți acest lucru public, pentru a păstra secretul autorilor până la afișarea rezultatelor.

Câștigătorul va primi "Trofeul "Toamna – agonia.ro"

NOTÃ1: În cursa pentru "Marele premiu - Agonia 2015" vor intra doar cei care participă la cel puțin 2 ediții din concurs

DE REÞINUT: Este obligatorie votarea tuturor textelor.

Organizator
Eugenia Reiter









Textele în ordinea rezultatelor obținute


33. Bacoviană - Neculai Lunca - 242,6

Azi plouă tomnatic, azi plouă cu ciudă,
Azi plouă ca-n marele lumii potop;
Și-i gri mahalaua sub gluga cea udă,
Și ud pân-la oase e ultimul plop.

Azi plouă de-a surda, azi plouă frenetic,
Gonește prin urbe mâlosul șuvoi,
Stăpânul naturii și-a dat-o în petic
Turnând cu hârdăul de ploaie pe noi.

Azi plouă nemernic, azi plouă câinește
Și-i leoarcă paltonul uitatului burg,
E-o mâzgă pe străzi ca pe solzii de pește
Și strânse de gâtiți burlanele curg.

Azi plouă aproape, azi plouă departe
Și zuruie streașina umed ecou,
Că plouă bezmetic a viață și-a moarte,
Iar frunzele-n șanțuri au iz de cavou.

23. Silabe orfane - Mihaela Roxana Boboc - 235,4

Pentru toate morțile pe care le-am ținut strâns în mine
și toate iubirile cărora le-am dat drumul
aproape îmi sunt diminețile neîmbrățișate
femeia suspină în așternut
las-o să-ți fie poezie
să-ți răsară în liniile întrerupte
să o privești din virgula cu care desparți
gândurile ca pe niște silabe orfane
cum ar fi să îi strecori în palmă
epilogul
în care singura noapte
și-a întors ridurile
înspre copilărie


cum ar fi să mă găsești
la jumătate de puls
să-ți bată grăbită o inimă
care nu-mi aparține
într-un moment de rătăcire
să-ți iubesc fiecare fragment
în care m-ai descompus

fără să întrebi de ce
de ce
morții se acoperă cu pământ
și cei rămași aud continuu cuiele lovind în sicriu


terapia aceasta
când lovești cu versurile
de toți pereții
și speri că cineva îți răspunde
sunt aici
am trăit și eu în tine
sunt la capătul străzii unde
mi-am construit alt epilog
râd zilnic
adorm haotic
și cel mai adesea (te) iubesc


până aici nimic nou
mi-am luat în cârcă iubirile
le urc în turn ca pe niște fecioare
le leg la gură
ce ochi frumoși au spaimele mele
cum mă privesc ca pe un nebun
ce e cu tine aici
nu ești pasăre
nu ești vis
nimic ne ești


cum să explic
ce frumos cad îngerii
toamna


simt miros de frunze putrede
peste oraș
ațipește ploaia.

11. Curara - Carmen Sorescu - 233

aș putea să spun că te iubesc atât de mult
încât din mine se propagă o rază de lumină

poate trece prin pereți, prin sticlă
intră în pământ, în nisip
te găsește oriunde

vindecă orice boală, arsură, trece viscolind
chiar acum prin poemul meu nescris, beteag
îi dă o formă anume, un luciu aparte

așa cum Luna clipocește noaptea și face ca marea
să se țină legată de ea prin dâra de lumină

e un joc doar al nostru, cu inima, cu limba

și tu când auzi toate astea la fel ca poemul
îți schimbi forma, ai un luciu aparte

corpul tău ca o prismă mă descompune
în culori nepământene undeva foarte departe

dacă mi-aș aduna într-o zi cuvintele care-mi
trec prin cap de câte ori mă gândesc la tine
aș hrăni cu ele toți cerșetorii din București

s-ar putea face și haine din țesătura lor fină
s-ar putea face cearceafuri plutitoare
pentru bolnavii de cancer

dragostea e un extract din pielea mea
la răsărit de soare

deși niciunul din noi nu a vrut
dăm foc, pârjolim fără milă, furăm
unul din altul ce avem mai de preț

ne însușim ba pe față, ba pe ascuns
forțe care aparțin celuilalt

facem schimb de ochi, de inimi

dimineața la răsărit când oamenii
încă dorm construim o cameră albă
pe neașteptate, pe nesimțite
un adăpost unde nicio radiație
nu ne poate ajunge

iar noi ne șlefuim unul de altul visele în voie

22. a murit unchiul Bill... - Enea Gela - 225,3


și ce bărbat cuceritor fusese,
scria autografe direct pe cer;
oarbe la condiționări planetare,
se-aliniau stelele în fața lui.

unchiul Bill tăia stânca în cristale perfecte,
apoi le ținea pe fiecare-n palmă,
până prindeau puls și-ncepeau să zvâcnească
pe gâtul de lebădă al zilei.

avea inimă mare, unchiul Bill,
bătea-n metonimii pentru karma poeților din urbe;
acum, după ce nu mai este,
le-au crescut limbile crestate poeților
și le ies din gură șerpește;
dintr-atâtea pseudonime,
nici nu mai știi pe cine saluți...

lui unchiu’ Bill îi plăcea aventura,
s-a dus cu intercity pân’ la Paris,
a fost prima și ultima oară,
când a-ncercat să numere copacii, în mare viteză
și să se-ndrăgostească, în gândul lui, de B.B.,
înainte ca B.B. să se fi îndrăgostit de câini.

nu s-a-ntors cu niciun suvenir,
că
avem și noi Arc de Triumf,
nimeni nu trece pe sub el mai bine decât românii,
bătând pasul /pe loc;

nici de Turnul Eiffel nu vorbea,

avem Coloana Infinitului,
încap pe ea și vulturul, și cioara,
doar un gard de aer rece îi desparte.

ființă exotică, unchiul Bill...
până și tristețea a primit-o ca pe o rudă,
întâi în ochiul stîng, apoi în ochiul drept
și, când i s-a așezat pe malul inimii,
s-au aruncat îmbrățișați în gol.

uneori mi se face tare dor de unchiul Bill,
m-aș duce să-i caut vreun urmaș chiar la Paris,
dar dacă nu găsesc, ar trebui
să merg mai departe,
iar eu n-am cu ce.

38. comportament compulsiv - Dan Petruț Camui - 223,2

aparțin civilizației cu sfârșitul hotărât matematic
viața mi se pare o peșteră
mulți te iubesc aplecați pe pereți
așa s-a născut răul scrie în palma mea
lucruri care propriu-zis nu există îmi țin de urât
oamenii au plecat pe steaua cu numele unei litere grecești
există suficiente lichide pentru ciclurile krebs
după cum arată algoritmul destinului
în comportamentul competitiv cineva pierde mereu
am impresia că jocul așteaptă greșeala de-a crede orice
despre iubire

găsesc afișe pe stâlpi cu salivă de melc
îmi lipesc două lacrimi să fiu convingător când voi avea
libertatea de-a dormi lângă tine fericit și confuz
las ușa deschisă
în timpul somnului mi-ar plăcea să nu păstrezi secrete
prin casă lumina străzii marchează fiecare obiect apoi trece
dincolo de căderea nervoasă ar fi drăguț schimbul de vise

probabil nu sună plăcut pentru doctori
cu modul meu de-a trăi mă folosesc de femei compulsiv
în apropierea lor devin somnambul
reflectorul din turn îmi proiectează umbra pe clădirile vechi
îți voi citi scrisorile și voi tăcea atunci când lumea va spune
ce putere are această iubire dacă ne face recunoscători
nu poate fi vorba de droguri în această fericire dureroasă
ca o rană cusută pe viu
acolo unde omida vede sfârșitul concepe un fluture
oficial nu credeam să-mi pierd vreun organ
moartea pretinde 10 %

atât lua și Dumnezeu în timpurile bune

41. închiriez răsăritul pentru că îmi beau cafeaua la miezul nopții – Elena Șerban – 223,2

drumul trece inevitabil și prin fața bodegii
acolo deslușesc în cuvinte atâtea scuipături
câte picături are ploaia
umezeala excesivă mi-a adus o tuse astmatiformă
să explici la cârciumă semnificația afecțiunii
e ca și cum ai cere groparului să respecte
codul manierelor elegante când îți sapă groapa
zăngănitul ironiilor împinge pe cel neinițiat
în mâlul sporovăielilor cu toate că emoțiile fâlfâie
ca o garanție a bunului gust

nu am învățat să urc pe piedestal
cu o himalaye pe umeri și mers de potârniche
am jalonat între flegme distrându-L pe Dumnezeu
cu aroganța naivității omului romantic
ce încă mai urmărește pe alei
proiecția frunzelor în lumina lumina lunii
executând dansul nupțial al singurătății

covorul de frunze chircite de pe gazonul verde al toamnei
nu mai impresionează pe nimeni
când soarele dimineții se întinde molatic peste ele
știu că acesta este darul Lui pentru îndrăzneala mea
de a trece neobservat în această lume obtuză a sclipiciului

ziarele nu vorbesc despre inimi frânte
le ascund sub gazonul proaspăt
servind drept îngrășământ
pentru noi titluri de creații originale
frunzișul atenuează strigătele de dor
și dorul devine un om mutilat

durerea își ascute ghearele și le înfige în lut
s-o devoreze hulpavă la cină
dar El mi-a trimis un pont
m-a învățat să o mângâi pe creștet
când mi se cuibărește la sân
să îi tai ghearele și să o trimit la plimbare


inima mea s-a întins pe gazon între frunze uscate
are burta mare și atinge cerul cu ea
și-a dat piatra într-o parte strivind coloana sonoră a toamnei
picior peste picior cu ochii ațintiți pe cortina de nori
îndeasă în ea și lucruri inutile
funcționează la capacitate peste sută la sută
cu o baterie moartă și generatorul defect
mă tot întrebam de unde vine atâta energie
spre un client falimentar
de curând am primit răspunsul în folie promoțională
am câștigat un set de energii marca de luxe
ca semn de bună și îndelungată răbdare

semna Dumnezeu

apusul a plecat cu tot cu mare

7. cântec tremurat - Nuța Crăciun – 221,2

în fața bisericii un cerșetor orb
covârșit de toate punțile pe care nu le-a putut trece
din cauza infirmității lui
poartă un cerc luminos pe umeri

imaginea lui îți mișcă sufletul până la sfințenie
asemenea unui vers ce crește în tine ca o iarbă
de leac

lumina e plină de oameni triști - gândești
pe unii îi vrea doar pentru ea îi desparte de ei înșiși
îi condamnă la războaie nedrepte
chipuri cu priviri rătăcite ca ale copiilor
abandonați prin gări
singurătatea le-a desenat pe retină un înger
neclintit în veghe

suferința lor mă ajunge din urmă
are sunetul unui pian dezacordat
cântă tremurat cu genunchii la gură

timpul suntem noi sau lumina
care uită să mai răsară?

46. Teniși albaștri - Ronțescu Florin – 221,1

aveam teniși albaștri, prindeam zorii în laț
șiretu-atârnând îmi purta pașii vii,
pe umerii zilei când doream să mă-nalț
îmi creșteau aripi mari, purpurii

viața cânta din răni de copaci,
din măduva ierbii păscute,
în porțile clipei păzite de-un vraci
se izbeau drumuri reci, nenăscute

jocul-copil alerga însetat
pe margini de clopot, tăioase,
din depărtări se-auzeau cadențat
curtoazii de sprintene coase

în orașe fantomă azi m-așez pe asfalt,
timpul poartă teniși albaștri,
încă aflu în mine ascunsul înalt
printre nori de cenușă și aștri

48. Tonalități conflictuale între generații - Liliana Trif - 219,8

Ne înțărcăm copiii prea devreme
Sau poate am uitat de ce-am venit,
Am încercat să-i învățăm că viața
E un coșmar, dar nu ne-au auzit.

Ce bine-a fost că și-au urmat destinul
Și-au construit în suflete fântâni
Adânci s-ajungă lacrimilor noastre...
Noi am rămas cu sângele pe mâini.

Ce bine-a fost că nu ne-au dat crezare
Și-au căutat un rost pentru că ei
Veneau c-o misiune cunoscută
În lumea prea sterilă de idei.

Acum privim rigizi și ce regrete
Străbat dramatic timpul. Ne rămân
Doar câțiva ani dintr-o eternitate
În care-am refuzat același sân

Ce-ar fi putut hrăni cu ușurință
Copiii noștri, înțărcați curând,
Ce bine-ar fi măcar de-am recunoaște
Cât suferim când îi vedem plecând.

39. Vis inodor - Elena Toader - 216,9

Dorm la umbra unui copac.
Tristețea o desprind greu de pe oase,
Golesc zi de zi mintea de viață.

Tu știi mamă? Tu știi tată?
Tu știi draga mea soră, tu știi?
Știi cum e să implori sângele să te trăiască
Atunci când cenușa îmbracă singurătatea trupului?

Doar poezia mi-a interzis dreptul la tăcere,
Mi-a aruncat sufletul în pieptul celuilalt,
Atât de aproape, atât de departe,
Umbră din umbră,
Peste ceruri.

37. Golire de timp - Maria Elena Chindea - 215,2

casa a devenit un sistem metafizic tremură iarna din ea
adevărul întinde limbi de țurțuri
curăță pereții zilei de mucegai nu le confund cu niște brațe
cotrobăind în tomberoane după amintiri voalate
nu-mi amintesc exact
la ce temperatură nu mai proliferează toxinele afectelor
aprind lampa de veghe rece îmi aduc în palme îngenuncherile
știu că nu toate sunt pline de păsări nu mă dezic
de cele rătăcite în pliuri somnambulice fiecare viață învârte spițele sorții
în algoritm unic cât din tine își găsește prelungirea în stele
cât se contractă în sâmbur și se-nvelește în pupă
undeva se pontează cu flăcări
și se scrie pe limbă cu rune brumate
dezghioc bulbul spaimelor un colibri e gata să țâșnească soarele din gușă
tricotează fulare iubirii era glaciară are propriile repere
oamenii manifestă aceeași artă subtilă de-a se ascunde la vedere
fără să lase cheia sub preș
undeva în lume sub travestiuri profesioniste sosia celestă
experimentează grea respirația cărnii
și visează

de-atâtea ori iluzia spațiului care mă sparge în cioburi
pierde în confruntare directă
așii palmați artistic nu sunt formula pentru victorie am stat față în față
cu cel ce nu mă știu și am tăcut până s-a topit în gleznă timpul
și-a inversat polii
distanța dintre friabil și putere ține de incandescență
emergența candorii simțul tactil călit în geruri se rafinează
decojesc metodic pustiurile din epidermă
rana vieții se vindecă fără platoșă durerea e fructul zemos
percepția gurii eliberează novele din adâncuri savoarea lui hrănește zeic
și ucenicul nu doar înțeleptul seismele își deconspiră
natura alchimizatoare dacă nu-și smulge chipul din caninii abisului
emoția e flască precum o primăvară decongelată

nu mai fug lestul prezentului oferă anduranța perfectă cu mine în lesă
prădător și prădat aceeași umbră lasă aroma spațiului locuibil acutizează
sorbirea esențelor în regim de urgență

jungla întinde meridiane în plasă hristică
ochiul înghețat spulberă umbra călduță ce-ncepuse să-mi roadă
candela din suflet

casa se trezește își scutură pilonii vederii și-nghite lumea
într-o foame năprasnică

de lumină

1.Poem pentru niciodată – Ana Urma - 215,1

toamna inundă orașul cu râuri de frunze
și case își schimbă în roșu fațadele vechi
sub ruguri de iederă mai înalte ca noi
în cel mai înalt dintre turnuri un ceas s-a oprit
cei mai mulți doar privim îngroziți către limbile lui
numai ei disperați l-au pornit și a mers în sens invers un timp
de atunci dorul umblă tăcut prin spitale au trecut săptămâna
și luna de gardă ca un abur de pâine fierbinte pe străzi
s-au sfârșit
de atunci albul tinde spre gri sângeriu are tivul de toamnă

mai sensibili developăm filmul
subtitrat pe retină cu fosfor și nerv
ochi telescopici dezgolesc inocenților piatra
un resacul de gânduri sub tâmple șoptesc niciodată adio
în timpane chitare departă capacul cutiilor black
păpuși nefardate privindu-ne fix prin canale de sticlă

și deasupra orașul în centru un dangăt de clopot
claxoane nervoase și frunze de aur îngroapă amiaza
sub fațadele vechi iedera se destramă înalt
mușcăm din ciorchinele toamnei amar boabe vii
cândva între patru pereți frumoșii nebuni striveau între dinți
sămânța tăcerii atenți la spectacolul lumii formaseră cozi
din nimic așteptării mult prea strânsă atunci în rotițele vieții
ca o vulpe-n capcană rozându-și piciorul tăcerea creștea
la sânu-i o mie de pui

în stații cu muzica dată mai tare
decibeli evadează prin ferestrele visului scurt și o mare de inimi
se mută în stradă cum în mare un munte pentru că
și noi am crezut

pulsează lumina în candeli păsări desprinse de aripi își scriu
te-iubesc-uri pe cer frunze oliv preiau din mesajele morții
imagini alb negru se-mpletesc cu amarul din fum
se clatină turnuri se tulbură ape undeva un daesh detonează o bombă
în rafale se-nalță alt rug colectiv lumânări se înfing în memorii
sub asediu din flăcări renasc salamandre în orașul cu cerul albastru
firește pe centru copacii par triști mult prea triști când tinerii pleacă

aș vrea să-l întorc ceasul rău să-l arunc împietrind minutarul la fix

34. pas parol - Ioan Grigoraș - 214,8

de câte ori deschid paranteza sufletului
nebunul de negru mănâncă
din jarul turnului de veghe
caii fug dezlegați spre regele orb
apărat de volanele damei de pică
mirându-se că nu au zar
să-și construiască poartă în casă

am făcut rocadă în fiecare partidă
și-am tocit serenadele
de caldarâmul nopților cu aburi de tocmeală
niciun pion nu s-a transformat în regină
niciun rege nu și-a schimbat coroana pe un cal

meditez ascuns
în foaierul unui portțigaret de import
cele autohtone n-au blazon
în definitiv astăzi toată lumea joacă la cacealma
și poartă ceasuri elevețiene

pas parol mon cher

32. oglinzi paralele - Anghel Geicu - 212,5

și când auzi o voce
că-ți spune

ca să îți iasă o pasăre pe gură
trebuie mai întâi să îți trăiești durerea în picioare
să o plimbi prin visele tale să o hrănești cu sângele tău

noaptea să stai lângă dânsa și să-i asculți
poveștile are multe de spus nu o lăsa să te bântuie

numai tu știi cum e
ai văzut-o în toate formele ei

durerea acută care te sfâșie
până simți în cerul gurii pământ încins
și dintr-o clipă în alta ai senzația că ai s-o mierlești
numai că moartea nu vine așa cu una cu două

durerea cronică este mai suportabilă
o simți cum te frânge bucată cu bucată/ jar mocnit pe care îl ții în mâini
iar tu nu ai puterea să te împotrivești

apoi vine durerea aceea abia sesizabilă precum aerul uscat pe care îl respiri
și observi că ceva nu este în ordine

în dormitor singurătatea e cea care domină stai pe întuneric
cu ochii deschiși până îți crește un șarpe în piept și știi orice ai face nu îl poți birui
trăiești chestia asta ca pe un vis oribil care te macină secundă cu secundă

de asta nu te mai vindeci
alergi noaptea pe străzi cauți răspunsuri pe care tu însuți nu le poți desluși
intri în vorbă cu străinii bei cu străinii faci sex cu orice femeie îți iese în cale
și cu toate astea simți durerea aceea sâcâitoare

oricum ai lua-o nu s-a inventat un antidot pentru tine
scoți mobilul din buzunar ai vrea să vorbești
dar cu cine
cine te poate ajuta
dormitorul tău este sacru cu el conviețuiești fără niciun fel de repulsie
el îți știe toate secretele
și până la urmă în noaptea când îți va fi frig
el este cel care te va înveli

8. oameni de zăpadă - Elena Katamira – 212,4

ce puțină iubire iarna asta
și atât de mulți oameni de zăpadă imitând fericirea
de a fi alb, de a fi rotund, de trei ori rotund
ritualic, vrăjește, vrăjeala care ține doar o vreme
dacă mi-aș desface pieptul un munte ar acoperi tot mallul
și s-ar duce naibii fițele și trendurile și prețurile
din munte aș naște copiii mei și iubirile mele
ca pe niște animale sălbatice, zburătoare, neînfricate
așa cum te-am visat de câteva ori de atunci
tocmai pe tine pe care doar o dată te-am iubit
și nici acum nu înțelegi că o femeie
se iubește pe sine mai mult decât orice
și de aceea poate să-și bate cuie în tâmple fără să îi pese decât
de mugurii care țâșnesc de acolo, de primăvara care o va
împânzi
și de veșmântul fără cusături ce i-l vor țeste-n piele
după ce și-a risipit tot parfumul la sorți


9. Fata Morgana - Urdăreanu Zamfir - 211,8
Ea nu este iubita noastră.
Orașul i-a smuls
rochia pentru parcuri.
Amiaza o frământă
până la subțiori.

Privirile tuturor
au fost nepricepute.
S-au sfărâmat
nuanțe și culori.
Cuvintele nu au fost
în stare decât
de noroi și pulbere.

Ea nu este iubita noastră.
Viteza a accidentat-o
de multe ori.
A fost lovită
de niciodată.

Îmbrățișarea noastră
nu zvâcnește clorofilă.

Zborul s-a zgârcit
cumplit la aripi.
Albastrul
este prea puțin.

Ea nu este iubita noastră.
Pădurea e prea
simplă și pură,
duce lipsă de basme
cu zmei.
Poteca nu tresare
în fior.
Lighioanele sunt prea
adevărate. Se complac
în vânători.

Pulsul nostru se pripește
în căutare de fitil.

Ea nu este iubita noastră.
Bagajele împing sirena
înapoi în trenuri.
Avioanele au alt traseu.
Corăbiile nu au noroc
de valuri. Pânzele lor
sărăcăcioase nu au curaj.

Ea nu este iubita noastră.
chiar dacă logic,
era normal să fie.
Uneori, calendarele
ne reproșează ceva,
se răsucesc și se agață
de pereți de fum.
Azvârlesc aiurea o fereastră.

Încă nu vă bucurați!

Fiind fără de măsură,
și ultra anorexică
ea nu poate fi
nici iubita voastră.

Ea, încă,
nu are coordonate dulci,
nici șiraguri de repere.
Nu se atinge de scântei
și nu răspunde la strigări.
Ecoul ei nu îndrăznește.

Privirea ei deschide peșteri,
surâsul ei destramă noaptea.
Luna se topește
în uleiul ei.
Asudați,
spre dimineață,
doar bănuim.

5. Vă rog să-mi spuneți – Irina Lazăr - 211,7

Sunt lipsită de instinct de conservare
Mașini cu roți vernil mi-au zdrelit genunchii
nici eu nu mai știu
S-a făcut toamnă, apoi iarnă
Anumiți bărbați voiau să coacă pâini în interiorul meu
Pâinile s-au ars
Nu am timing, focul e dat prea tare
Rezultă că nu am instinct de conservare

Mecanismul e uns de cerșetori veseli
Îl așteaptă toți pe Mesia în tramvaie
Cobor atent, fără umbră e mai ușor
Mă îndrept spre locul unde trebuie să fim toți ca oile
Tunși, la pătrat
Cu sufletul meu pudrat de depresii și sentimente bipolare
Cerșetorii veseli îmi fac semn cu mâna din parcare.

13. despre… - Macovei Costel - 211

arta vorbitului asultând tăcerile celorlalți
și ligamentele cuvintelor moarte
atunci când nimic nu se mai leagă
și totul pare să se ducă pe pustii

cine se crede fără de pată
să ridice primul cuvântul și să arunce,
căci nu putem să așteptăm limpezirea cerurilor
și despărțirea apelor în deșert

dacă cineva crede că l-am supărat
să se ridice să vorbească acum
pentru că mâine nu mai există
după cum nici ieri nu mai are loc într-un azi

44. război și pace - Vasile Pin – 210,7


așa cum o frunză de culoarea fierului
deschide o grenadă
nesemnalizată sub tălpile goale
ale versului
toamna
cu sabia de vagabond
deschide sângele ferestrei peste ochii goliți
ai copacului zgribulit
și biciuit
de ultima lacrimă

o pasăre verde așezându-se-n brațele goale
să ierneze

49. Materializarea - Toader Ionuț Daniel – 210,5

Voi săpa cu primele trei degete
De la mâna dreaptă
O gaură-n carne și voi planta
Acolo un măr.
Într-unul din merele sale
Voi săpa cu dinții o groapă,
Iar Adam se va ridica de acolo scuturându-se
De lepra amintirii mele.
Din spatele mărului va ieși o evă contorsionată
Și se vor dormi pe ei în somnul meu, când eu,
Fără coastă și cuget, mă
Voi târî la rădăcina mărului cărnii mele.

10. Maioul - Valeriu D.G. Barbu - 210,4

știi doar că îți vreau binele
te scot din rândul celor care sunt
orgolioși ipohondri

iubirea
este o depresie
când nu e o halucinație
religia la fel
jobul, nu mai spun, e pur și simplu
o discriminare
leapădă-te de viciul să ții minte totul
memoria este un șarpe alb care te sugrumă
uită-ți strada unde bănuiești că ai locui
aruncă șireturile
sau îndoapă cu ele
pantoful dinăuntrul tălpilor
acum
poate să le și taie trenul
în care nimeni nu a putut urca vreodată
e fără uși, fără ferestre
renunță la orice încotro
oriunde ai lua-o este o razna, orizontul minte
e o fată morgana desenată de un fir de fum
nu știai că timpul fumează
nu-i așa?

ești al naibii de sănătos
niciun medic nu te mai poate vindeca de asta
poți mânca și bea orice
dar n-ar avea rost
toate meniurile sunt doar droguri

aruncă toate obiectele
cărți mai ales
rame, prosoape, scule
nu opri nici măcar un mosor de ață și
lasă cerul în pace
nu-l mai privi
îți irosești vederea
nu de acolo vin ploile sau lumina
chiar și pământul, materia, sunt prezumtive –
doar sinele tău este certitudine
nu simți cum umpli cu el atâta nimic?

ia, hai ia, ia odată, nu te codi
îți dau textul ăsta
ia-l ca pe un maiou și umblă așa
e sută la sută un fel de bumbac și
conține în fibrele sale o tinctură secretă
țesute de un păianjen sifilitic – sodomizase
broasca de la singura ușă spre
edenul ajuns de multă vreme o ruină

tot ce te-au învățat de mic
de mare
e total eronat
nu ești o vietate socială
lider nici atât
ești cumplit de singur
ești așa de singur încât
dacă te-ai afla într-o odaie
ți s-ar părea prea mulți acolo și
te-ai da afară ca pe un altul

vestea bună e că
doar în maieul acesta
cu singurătatea ta
moartea nu mai există –
a fost un cuvânt scos din uz
în urma unei implozii
iar virtuțile tale sunt anulate, menirea
o capcană

te simți mai bine acum –
nici măcar nu îți poți defini acest bine
fiindcă răul nu mai există
să știi, poți ignora, că textul ăsta
întâi m-a devorat
ca să-ți fie ție maiou
vrei să-mi mulțumești
nu e cazul
toate cuvintele au fost absorbite
tinctura
și-a făcut efectul

altfel
n-ai fi avut cum să simți că ești eu
și că am salvat împreună lumea

26. Spiritul urcă fără nichel - Silviu Someșanu – 208,6

Mă împlinesc în tot ce scriu,
pun sufletu’-n cuvinte cum grâul în pâine.

Căldura-nflorește seva ce se coace-n fructe,
verdele respiră-n frunze aerul proaspăt,
se rotunjește coroana răcoroasă a cucului.

Nopțile se vor trezi singure.

Se resorb gândurile din fântânile memoriei,
nervii se prelungesc în ramuri subțiri,
simt cum ninge-n mine cu fluturi
spre noduroasele taine ale iubirii.

Voi gândi rotundul să-nchidă femeia
concentric într-o lume ce tot crește
până se va însera la fel de suplă către noapte
și păstrează pe buze roua ce s-a strâns
rotind pe deasupra răbdare,
așteptarea inimii în care mă scald.

Spiritul urcă fără nichel
grăbit pe scara cifrelor ireale,
unghiuri de timp se deschid fără brațe
în ochii tăi de chihlimbar.

Îmi eliberez trupul de întâmplări,
umbra nu mai face pași spre copaci,
nu se mai nasc idei ce sar peste bariere.

Se vor trezi pădurile tăiate și se vor bucura ierburile,
câmpiile se vor înstrăina și ele la liber.

Acțiunea se va sfârși asemenea vieții,
munții își vor recuceri vechii stăpâni,
pietrele vor rămâne pe loc
și totul va fi dodoloț
cum a mai fost.

40. Undone – Gabriel Nicolae Mihăilă – 208,5

cel mai scurt
drum dintre două persoane
trece prin inimă
e ca o gaură de vierme
pe care o poate demonstra
orice om de rând

purta multe haine negre
de parcă moartea și-ar fi făcut
un obicei din a ascuți coasa de oasele sale
ca de o piatră vânătă

o femeie cu un suflet amputat
o platformă petrolieră în mijlocul uscatului
de unde se extrag membre fantomă

speranța este aurul prostului
lupta este doar pentru cele
care nu au pierdut nimic
iar dacă au pierdut
atunci nu au fost
mame

17. Reflux - Cristian Stancu – 208,3

citeam

că așa începe toamna
precum o odă a marilor așteptări
când e târziu

o numărătoare inversă
cu fusta purtată pe dos
în învălmășală
a sfidat tot
tot

și apoi a dat foc

acum se aplică pedepse
pentru deranj
și pentru sevraj
au loc mari descoperiri
fără căutări
există acces
din alt sens

cât vii până acasă pe jos
ai să înțelegi
pe îndelete

vei vedea
pe frunze
portrete

20. mai mult de rușine - Ioan Postolache Doljești - 206,9

"case în toamnă". prins de coada ochiului
în lungul pasului pe creier lipit anunțul
îi trezi interesul de parcă ar fi văzut
un trup de femeie desăvârșit ascuns de-o rochie sobră.
se-ntoarce citește locul și data. intrarea liberă.
azi... de ce nu.

se aștepta... dar nu. în loc de tablouri în cui
pe pereți de jur împrejur pe suporturi în sala
luminată discret cuburi de diferite mărimi translucide și goale.
dezamăgit voi să plece dar doamna micuță cu ochelari și
privirile vii de-o vârstă cu luna lui august
îl îndemnă să aibă curaj.

stânjenit mai mult de rușine merge în fața primului cub.
un senzor declanșează un mecanism nevăzut și cubul
se umple de imaginile tridimensionale a unei case
plutind în ambiantul tomnatic. aaasta era... doamna zâmbește...

trece de la cub la cub. case rotitoare spre soare
case monumentale din sticlă fier și betoane
case fistichii mai mult sau mai puțin futuriste
cu piscine holuri și camere spațioase fastuos
mobilate sau simplu ergonomic toate cu utilități
și aparatură de ultimă oră.

de modă veche se minunează doar cruce nu-și face
ca bunică-sa văzând prima oară televizorul.
se schimbă lumea amețitor de repede domnule
își zice cu părere de rău că nu-i tânăr și
ca furat de mașina timpului privind trăiește
un viitor ajuns prea târziu.

ultimul cub cel mai mic sfios parcă începe
să-și depene imaginile. o casă din chirpici
cu prispa dată cu humă cerdac cu mușcate și-aleea
spre poarta fără zăvor mărginită de dumitrițe
sărutate de brumă. își duce mâna la inimă.
în nări cu mirosul puternic de crizanteme
privește cum leneș suie din hornul acoperișului
de tablă pe fundalul coroanei nucului uriaș dâra de fum.

vă pot ajuta cu ceva? nu a tresărit doar.
vedeți fumul e singura casă cu suflet...
sunt iarăși copil doamnă sunt iarăși copil îi zice zâmbind
și pleacă aproape fluierând sărind în gând
șotronul închipuit pe gresia pardoselii...

47. O rază de soare - Valentin Busuioc – 206,9

o rază de soare
îți încălzește piciorul

mișcate de vânt
când și când florile teiului
te răcoresc
și zâmbești

abia mai respir
te privesc pe furiș a nu știu câta oară
cum îmi calci cămașa
atentă la orice detaliu
mângâind-o și privind-o
cu drag

de parcă a-i călca-o pe mine

36. david și batșeba - Costin Tănăsescu Ștefănești – 205,7

nu ți-a plăcut niciodată
colecția mea de păpuși fără cap
nici trupurile lor de plastic îmbrăcate în rochii colorate
cu picioare și mâini amestecate prin toată lumea
și până adormeam unul în brațele celuilalt
le ascultam cuvintele nedeslușite
prin visele noastre alergau ele
atât de complete
atât de calde
atât de prietenoase
incertitudinea dimineților ne aducea aminte
de regele David
care nu a mai vrut să audă
plânsul Batșebei
într-o zi când tu nu erai acasă
le-am aruncat pe toate la gunoi
nimic din această lume nu îți seamănă
nimic din acest areal
nu mai e al nostru
nici măcar jumătate din aerul acestei camere
sau puțin din ploaia ce o strecoară vântul
pe sub fereastră

nimic și cam atât

21. așteptarea și siluetele ce începi să le cunoști – Mihai Brezeanu – 203,6

o strâng la piept pentru că-i a mea. ei cred că mi-e frig.
sunt un pește în butoi ce se întreabă daca rostogolirea înseamnă eliberare.
da, e și frig, dar îmi frec mâinile cum își frecau strămoșii noștrii înainte
de inventarea focului.
pauza dintre vorbe începe să cântărească a metal de când gândim ce spunem,
de când noaptea e doar un alt efect secundar al invenției becului.
sugerezi să folosești acum racheta de semnalizare,
cine o va vedea, va presupune greșit că nu suntem acolo sus.
trupurile astea au fost la reduceri, îngheață din piept.
cel mai bun medicament rămâne părăsirea locului suferinței.
acum e rândul tău să îmi explici cum paharul e întodeauna plin
de molecule sau alte sorbiri calculate.

ai putea să nu mai faci conexiuni între aici și la noi, să folosești sârma.
contează enorm să i te prezinți celor ce te vor în cătușe
cu ceva ce seamănă cât de cât a cătușe.
când nimic din ce văd nu mai e al meu, mă afund.
scopul e să te lași afundat în nisipul mișcător până nisipul dă de o clepsidră spartă,
apoi fără griji te poți întoarce la mers.
și poți scoate fricțiunea din ecuația lui.
ajung la acele magazine ce fac orice să te întorci,
caut acel produs ce le va dărâma pe toate.
ști că e conservă, întrebi doar ce conține.
cei ce leagă bancnote cu fir se așteaptă să am reflexe bune.
dar eu am rămas fără conexiuni, nu vreau decât acel fir, așa concret.
când prezentul scoate armele albe,
verific dacă nostalgia s-a prefăcut în praf de pușcă.
nu învinuiesc prezentul, căci și mișcările mele au fost de ascuțire.

odată în labirint renunți din start la ieșire.
și începi să folosești zidurile ca materie primă.
ei nu suflă corect în ceafă, că să cred că e doar vântul.
dacă nu am scăpat din butoi atunci am învățat să respir sub apă.
se lasă ceva straniu, nu avem încă simț compatibil. de nevoie
spui că urechile țiuie, miroase a ceva urât, un corp străin a intrat în ochi.
vreau să știu sub ce motiv m-a chemat aici și nu mai încolo,
ca să îl numesc necunoscut.
învățăm câte ceva despre misterul ce trebuie rezolvat cu câteva secunde
înainte de final.
(unul din ele)
altfel ducem ancore de călcâi, apoi eventual ancorele reușesc.
din tine îmi aparține femurul, dar uite-mă cum țopăi.

nu o să ști niciodată cum mă simt înăuntru, las doar perechi de fire roșii la vedere.
nu ai, cromatic, cu ce altceva să le îmbini.
doar cromatic.
scopul e să demonstrăm că înainte de mișcare a fost o natură cu adevărat vie.
așteptăm vremea aceea când ochii nu vor mai fi mișcați de un set de mușchi.
și atunci doar cuvintele mai rămân de înghițit în sus.

27. Margaretele, toamna - Daniel Dobrică – 203,4

Margaretele, toamna, mângâiate de vânt,
Frunze cad, ruginite, peste albele straie,
Margaretele, toamna, lasă capu-n pământ,
Părăsite de soare, 'mbrățișate de ploaie.

Rochia lor de mireasă pare fadă și gri,
Pete brun-roșioare trena lungă-i ornează,
Poze reci, muze triste ale toamnei târzii,
Policandre de stele, din văzduh le veghează.

Margaretele, toamna, ca prin vis risipesc
Primăveri de smaralde negăsite vreodată
Și când toți le cred moarte, dintr-odată-nfloresc
Albe, tinere, zvelte, într-un suflet de fată.

Un apus acuarelă, niciodată de-ajuns,
Nu ascunde vederii prăbușiri de petale...
Ochii lor verzi și limpezi lăcrimează pe-ascuns,
Margaretele, toamna, plâng iubiri abisale.

19. Fix cu ambii odată - Angelina Popovici - 203,3

privesc pe noul meu geam:
spre stânga – din ferestrele unui spital,
ca niște sperietori,
siluetele hipostenice ale bolnavilor de ftizie
tușind aplecați peste balustrade
pe fundal de cearșafuri surii
atârnând
doar uneori monotonia aceasta
fiind întreruptă de apariția vreunuia în halat alb
ieșit la balcon să fumeze

spre dreapta –
castelele unor bogați
cu acoperișuri țuguiate roșii
înconjurate de rânduri drepte
de pomi roditori
de ghiveciuri mari cu flori exotice

nu pot privi închizând un ochi sau altul
ci fix cu ambii odată
până aburii de la ceapa prăjită
parcă desprinși din aforismele bătrânilor filosofi
mă întorc spre poezia
din singurătatea veche a bucătăriei proprii

24. Rogvaivo - Paul Alex - 202,3

7 limbi
ferecate într-un cifru
simplu, atât de simplu
dar omul a căutat
să-i fie indescifrabil

chiar dacă scria pe fiecare frunză
peste care trecea
chiar dacă se-auzea din limba
oricărei păsări
care pe limba ei se renăștea

7 limbi
prin care i-ai vorbit
de la începutul lumii
despre ziua a 8 – a, nesfârșita zi
dar omul n-avea ochi
decât pentru moartea sa

6. Plimbându-mă pe faleză - Nicolae Diaconescu – 200,9

Eram umbra fratelui meu
admiram tot ceea ce făcea el
picta, cânta la chitară, juca tenis
vorbea fluent cinci limbi străine
și mai ales concepea programe pentru calculator
Eu n-aveam niciuna din aceste calități
doar o inimă mare, mare

Într-o zi m-a rugat să-l reprezint, la o nuntă,
lipsea mai multe luni din țară
Am consimțit printr-o strîngere de mână
iar el mi-a zâmbit misterios

În duminica mult așteptată
m-am apropiat cu precauție
de prietena fratelui meu
o plăcusem întotdeauna
dar cum puteam să-i spun asta?

După un schimb amabil de replici
am invitat-o la dans
S-a încolăcit în jurul meu
căldura pământului, a soarelui, a mamei
m-a străbătut
Eram fericit, eram nefericit!

În mintea mea îi compuneam simfonii
poezii de dragoste
îi dedicam ode
În realitate
n-am fost în stare
să-i spun
cuvintele magice

Cum puteam să fac asta
fără să trădez?
Ne plimbam ținându-ne de mână
și uneori ne opream
privindu-ne în ochi

Când tensiunea a atins o cotă paroxistă
neștiind cum să despart
iubirea de trădare
am luat o decizie neașteptată
Am emigrat

Azi mă plimb
pe faleza Atlanticului
și privesc nostalgic în urmă
Mă întreb
de ce am gândit așa
Atunci?

31. GIF poem - Valentin Ionuț - 200,9

„Tot să ai podagră și un șemineu!
Și dacă acela, trist și gras, sunt eu,
Dânsa să-mi citească „infernul” lui Dante,
Goală, îmbrăcată doar în diamante...” Emil Brumaru


Electrizate de paharele de vin de deasupra tejghelii,
De sticla ieftină, de-a hohoteli-
lor fum gros ca o salivă,
Măritele coate de nerăbdarea unui abur de beție
Se bălăngăne de sub paltoane, cum și fruntea de sub pălărie.

Coate, oiști verticale!
Drumul, Dumnezeu, sau Partidul o dăduse(ră) în bare.
Nu înaintea mea, sculptez cu degetul în lemn.
...de la „corlata”. [CPT. Corlătescu]… raportez din gândul
Mărit cu lanterna. Consemn,
Strada le bate gradul, încet, mai departe.

Ploaia trântește de pământ ca pe drujbe,
Șiroaiele de apă. Pe hulube

Compun un scoop de piureu.
Luna apare. Bium!, printre chiștoacele stroșite de beteu,
Erupții, protuberanțe ca de heliu:
Fum și două degete la periheliu.

Prin întunericul desenat din ochii ca gemul de prune
Aprind moțul din carbid: pop-up
Pe lampă: „would you like to install iLivid?”

Trei muște: I lived, I lived, I lived...!!!


Un negru de carcasă de telefon mă cuprinde.
1%, Bzz! Bzz!...întuneric și pe unde.
Buline fosforescente o să iau de mâine dimineță. Becuri,
și dimere, chiuvete izolate, desiș de jaluzele, farfastâcuri,
Tavan fals
Până la titlu, unde comic
Liniștea ar atinge ușor ca pe căp’șor nivelul lui atomic
Și-al mobilei Louie Quinze
De pe care visez...

„pe calea vieții, ajuns la jumătate”.

...trente-quatre.

16. Monument - Gârda Petru Ioan – 200,3

singurătatea îmi sapă tranșee în suflet
ultima linie de apărare
degeaba
dușmanul nevăzut e deja în spatele ei
inima îmi bate ca o mitralieră
cățea flămândă de sânge
îmi calci cu șenilele pe tâmple
prin cap avioane de vânătoare
trec în raiduri nesfârșite
oprește iubito războiul acesta
am capitulat demult
nu se mai luptă ca pe vremuri
se poartă terorismul
fă-mi rost de o centură de sinucigaș
mă voi detona în piața mare
când fi-va pustie
poate se va ridica odată
acolo
monumentul sinucigașului nevinovat...

14. Traiectorii – Teodor Dume – 200,2

în mine mai port câteva urme și
deseori mă cert cu Dumnezeu
pentru toate răutățile lumii
nu pentru că ar fi vinovat
duelul acesta se duce
de peste două mii de ani
supremația vorbelor schimbă traiectorii
ochiul bolnav al nopții clipește des
pentru nevoia de a fi ceea ce sunt
mă pedepsesc marile întrebări
la care
nici Dumnezeu nu a răspuns

trupul meu reîntors în ceea ce am fost
caută răspunsuri...

28. cu_vântul de seară - Ottilia Ardeleanu – 199,8

la 70ºF la tv încă se vorbește despre
tero dincolo
de sticlă orașul într-un glob de tăcere
cu florile lui înnoptând una lângă alta ca niște păsări copii
plutesc în surzenia cât un chiot
perechi
nu simt să-și spună ceva de teama de a nu fi urmărite
de gânduri imigrante
e-o liniște surprinsă la furat de oameni singuri
merg
prea repede pentru liniștea asta tulbură
acorduri arabe dintr-o mașină
se vorbește de tero pe toate canalele
de atâtea biserici goale
unde le sunt îngerii e plin de fructe și legume
să nu-și mai uite drumul
spre niciunde
o femeie cu părul ciupercă râvnește la tristețe nimeni nu vrea
să dea de pomană un lucru așa neprețuit
se pierde
înciudată într-un vârtej care o subțiază
până la dispariție
orașul o ia în sens invers se scufundă
într-o gură de canalizare uitată
deschisă
inima mea înghite în sec
tăcereeee
în care nu mai am aer iar dincolo
de sticlă lumea
s-ar putea fisura la o simplă atingere
de poet prins
la granița dintre muze
se moare

pentru

12. Simbrie - Cristian Buzățel - 199,2

m-au încrustat amintirile ca o coajă de stejar
de la un timp
o idee mă furnică făcând poteci pe creier
circumvoluțiuni ale unui timp
poate apus poate un nou răsărit
se făcea seară
spărgeam o oră-n clipe de chemare
în speranța unui dialog celest
mă vămuia asfințitul
mă găsise gol
ar fi trebuit să am în scoica inimii
măcar o scânteie
ar fi trebuit
tocmai când credeam că știu că nu știu nimic
tocmai atunci când nu mai vedeam decât cuprinsul
m-ai bătut pe umărul inimii
și m-ai scos afară
pe câmpia cu flori ce valsau la nunta prinților
ce ne așteaptă cu pahare de șampanie
și noi uităm să mai venim
că ne-am mai luat un job sau o afacere
Antreprenorule
n-am apucat decât să mănânc struguri
nimicul meu pentr-un dinar

3. Iscodiri - Anișoara Iordache – 199

fără simbrie
tânguirea mării
fără hotar
mâhnirea trădătorului


niciun străin
adâncind adevărul
niciun frate
luminând drumul


c-o bătaie de aripi
traversând răsăritul
c-o rană de suflet
îndulcind apusul


dincolo de negură
rostul binelui
dincolo de griji
seninătatea raiului


călător
printre doruri de iertare
pelerin
printre umbre de morminte


vindecând
sălbăticia singurătății
tămăduind
nestatornicia țărânii

ca și cum
poetul în muțenia strigătului
ar deschide porțile cetății
ca și cum poetul în respirația durerii
ar aprinde în inimi flacăra iubirii



4. Și genele tale s-au lăsat în jos... - Dan Rusu - 197,6

ai oprit timpul meu, nu al tău!
te simt ca și cum ai fi aici,
deși doar îmi desenezi, în gând,
sentimente pe tâmplă.
iar eu
îți concep ipostaze ipotetice
în care șoptești baliverne despre
noi doi. doar noi. doi.
Mă confund cu mine însumi
ca atunci când ești tu
în momentele mele în care respir ușurat
de povara ce sunt eu...
fără tine.
Doar atunci zborul meu e frânt,
când purtând adierea ta printre degetele mele,
nu mă regăsesc.

29. Până la... miezul luminii - Constantin Popa Istrițeanu – 196,7

Nordul e mai la nord
Sudul e mai la sud
Restul sunt la locul lor
Numai o picătură de ploaie
S-a lipit de petala unei flori
Într-o noapte fără lună
Și... a așteptat până în zori
Să rasară soarele,
Ca s-o desprindă din strâsa îmbrățișare
A celei găsită întâmplător
Și s-o lase să zboare,
Liberă ca pasărea cerului,
Pasăre după care,
Un pierdut cioplitor
A modelat o figurină asemănătoare
Pe care a tot cioplit-o, șlefuit-o
Până a făcut-o să strălucească
În bătaia razelor soarelui
Înainte s-o vadă și alți ochi poate mai odihniți
Nu ca ai lui obosiți de trudă și nesomn.
Ce mirare !?
Și câte frământări, întrebări, deosebiri între:
A zbura,
A ciopli,
A modela
Și a șlefui,
Pentru a străluci
Și a se mântui
Până a ajunge la...
Miezul luminii!

15. Mut ca o lebădă - Liviu-Ioan Mureșan - 195,2

și-a tăcut sentimentele
a muncit toată viața în gospodărie
avea doi cai niște iepuri câteva oi
și două loturi destul de departe
aici și-a strâns fericirea
și nefericirea
bogăția
și sărăcia
simțea trecerea
poposea duminicile în biserică
pentru a opri timpul locului
îngenuchea iar între palmele bătătorite
încălzea un suflețel
avatarul său
căruia îi dădea drumul să zboare
spre cine știe ce sfânt
o iubea și pe mama Domnului
mi-a mărturisit cu un zâmbet amar
să-și ascundă durerea
o iubea și pe propria mamă
ținându-l de mână ea știa asta
s-a dus încet parcă ștergându-și cizmele
pline de noroi așa cum făcea zilnic
la intrea în casă
și ea ținându-l de mână a privit înspre tavan
ultimul avatar s-a ascuns într-un colț
a zăbovit câteva clipe
apoi a țâșnit pe fereastră

30. Te-am iertat - Simion Cozmescu - 192,6

te-am iertat cum n-a mai fost iertată
o femeie
niciodată
cum nici însuși Dumnezeu nu iartă
el te-a izgonit
și eu te-am primit

mă duc spre o lună nouă
mă strig din spatele acelor ochi și
mă întorc pieziș
torn un pahar din această noapte
bea-l tu îți strig și norii se încovrigă
se chircesc de durere
bea-l tu spun și ți-l duc la buzele conturate în păcat
mă mângâi când tâmpla ta se odihnește
la umbra dorului de tine din mine
te-am dezbrăcat de sângele rău și oasele negre
numai așa am putut face dragoste
pentru prima dată
de la începutul acestei lumi nou-născute


am aflat multe lucruri unul despre altul
am aflat că nu știam mai nimic unul despre altul
și-acel puțin știut
l-am uitat

și unul și altul


te-am iertat cum n-a mai fost iertată
o femeie vreodată
dar eu nu iert decât
o dată
sper să mă ierți
este singurul meu păcat

45. Mărul lui Adam - Ion Marieta Alina – 191,5

M-am întrebat cândva
de ce mărul se împarte când îl rupi
direct din mână,
în două jumătăți.
Și-am stat așa, întrebându-mă,
mai multe zile întregi.
Răspunsul a venit într-o dimineață,
când am înțeles
că o bucată-i pentru înghițit
așa direct, nemestecată,
și una-i a lui Adam.
Adevărul este că partea lui de măr
a rămas cumva înfiptă-n gât
și de atunci, siflantă și necruțătoare,
își cere dreptul la-nghițire.

42. Urme! – Simionescu Victor – 190,6

Cu mâinile întinse am treierat grâul aspru
În timp ce alergam în cercuri misterioase,
Prin lanul încă verde necules de decenii
Cu macii triști și obscuri ce stau de veghe.
Spicele culese nu se potrivesc în ikebana
Plină cu amintiri uitată pe balcon în soare,
De unde lansez dintr-o jucărie stricată
Titirezi ce zbârnie pe cerul nefiresc de senin.
Ferstrele mute din cartierul nemișcat
Tăinuiesc povestea vechilor mei vecini,
Ascunși de moarte prin subsolurile mlăștinoase
Acum asanate de către cei puțini rămași.
Zdrobit de sfârșitul copiăriei mi-am început tinerețea
Într-o lungă și severă convalescență,
Alinată de viitorul liniștit ghicit de mama
În urmele lăsate de zațul negru și uscat
Mânjit pe fundul crăpat al ceștii de cafea.

25. Dandelion – Daniela Slapciu – 186,3

Doar luna poartă grija fericirii noastre.
În părul meu se joacă ochii tăi.
Să te îmbeți cu dulcele iubirii caste,
Să-mi curgă-n vene, dragostea văpăi.
E clipa ca o dragă reverie
Ce cade, iute meteor pe ochiul meu
Și-mi împlinesc la pieptul tău a mea menire:
Să fiu iubită pe altar de zeu.

43. Ispășire – Oancea Sorin - 172,7

totalitatea zîmbetelor ca undele,
cutremur vorbind glasul scoarței,
fierbea adînc în pietre uscate

erau fum și jale apăsătoare
printre certuri toate lichidele...
o lacrimă de foc pîlpăia undeva
pleoapele surîdeau lacome

2. Sss - Gabriela-Dorina Vălean – 168,4

hai să fim serioși, în limbi. Străine
să vorbim. Așa ne. Vom înțelege
mai bine. Aranjează granițele, ranițele. Să facem
alpinism în vârful cuvintelor, buricelor
fără cablu. Ascultă știrile. Acum sărim
în patul cu zece odăi și
încă zece mii de mii. nu te,
stai! fluturele de noapte.
unde?
fluturele de noapte.
nu e.
fluturele de noapte.
uite! o urmă în palmă și una în perete
am ucis. A! n-am, n-am zis nu, rezolvă tu

„sefu, sefu, noi suntem serpi veninosi?”

35. Dependență - Karla Ciucă – 166,4

Tresar de câte ori mă chemi,
Răsun în amintire,
Tăcerea ta mi-a rămas spin,
M-am plafonat la tine.

Ești demonul mistuitor
Din sângele-mi pătat,
Sunt dependentă de-al tău dor
Și-aștept să mă ucizi nenumărat.

Cu buze ude vreau să simt
Plăceri imaculate,
În exaltare ciufulind,
Cearceafuri de mătase.

Sunt doar a ta, a ta rămân,
Iubirea mi-e furată,
Cât timp ecou-ți e îndemn,
Să-ți fiu o desfrânată!

18. Sângele infernului - Ion Cuzuioc - 160,9

E seară târzie când Viorel a venit la Sabina acasă
s-o invite la discoteca de pe strada vecină.
Sabina a acceptat invitația
căci după o zi de studii la informatică
își dorea să se mai relaxeze puțin.
Împotrivă erau părinții ei
care-i spuneau că e cam târzior
pentru o domnișoară să meargă la dansuri noaptea.
Dorința tinerilor însă a fost mai presus de toate,
Sabina și-a îmbrăcat în fugă blugii și bluzița,
a încălțat pantofiorii l-a luat pe Viorel de mână
și-au ieșit împreună din casă.
Alergau, săreau în sus ca doi porumbei
bucuroși că toate grijile au rămas în urmă
și vor putea să se distreze pe-ndelete toată noaptea la discotecă.
Fiindcă localul pentru petreceri era amplasat nu departe de casă
au hotărât să meargă pe jos,
mergeau, alergau și săreau de bucurie până au ajuns la intersecție,
și semaforul cu lumina lui verde îi aștepta oferindu-le trecere liberă,
și așa cum se țineau de mână așa au și făcut primii pași pe zebră,
primii pași pe zebră au fost și ultimii în acea seară mai bine zis noapte,
un chevrolet în plină viteză i-a secerat la pământ,
tinerii ținându-se de mână
au fost spulberați și aruncați la câțiva metri pe șosea,
șoferul n-a oprit mașina ci și-a continuat drumul,
tinerii ținându-se de mână zăceau fără cunoștință într-o băltoacă de sânge,
zăceau fiind ocoliți de mașini care mai de care
și trecătorii se grăbeau care și încotro,
s-a oprit doar o bătrânică sprijinită-n cârjă strigând în gura mare „Ajutor!”,
polițistul care trecea întâmplător pe lângă locul accidentului
i-a spus pe șleau bătrânei că nu-i sectorul lui,
bătrânica a intrat în magazinul de peste drum
și a rugat să fie chemată o salvare,
ambulanța de urgență a venit peste o oră și ceva,
medicul nu s-a încumetat să facă vreo mișcare
până nu vine poliția la locul accidentului,
peste vreo oră și-a făcut apariția și poliția,
după ce-a interogat bătrânica și a efectuat unele măsurări pe asfalt
le-a permis medicului și felcerului să ridice victimele și să le ducă la spital.
La spital medicul de gardă era plecat în blocul vecin
să privească meciul de fotbal împreună cu alți colegi,
după ce-a venit medicul și a examinat victimele
a concluzionat că tinerii au pierdut foarte mult sânge
și este nevoie de intervenție chirurgicală de urgență,
de aceeași părere a fost și chirurgul din secția de reanimare
dar cu regret în spital demult s-au epuizat rezervele de sânge.
Sabina și Viorel ca doi porumbei striviți lâncezesc pe masa de operație,
părinții își sună prietenii, rudele, cunoscuții să vină și să dea sânge
pentru a salva viețile tinerilor îndrăgostiți
care așa și n-au mai ajuns la discotecă,
așteaptă tinerii fără cunoștință
așteaptă părinții îndurerați
așteaptă medicii în halate albe
…sânge roșu care-i va scoate din infern la lumină.

  | index

> Happy New Year, 2016! (Article) < Happy New Year, 2015! (Article) < National Poetry Competition 2014 - Now Open! (Article) < The 2013 Popescu Prize (Article) < The National Poetry Competition 2013 (Article) < Mslexia Poetry Competition 2013 (Article) < National Poetry Competition First Prize, Patricia McCarthy (Multimedia) < Happy New Year! (Article) < Happy New Year! (Article)

Translations of this text:   Members comments:

No anonymous comments allowed !
In order to post comments and texts
you must have an account and then LOGIN !

#