"El pueblo unido
Jama serra vencido"

Există oameni care n-au simț pentru ce înseamnă libertatea. Pur și simplu nu au acest simț. Poate e o boală, poate e un păcat- poate e pur și simplu aplicarea mecanică a ideii "Noi muncim, nu gândim".
Există oameni care nu înțeleg demnitatea, dorința de a sta cu spatele drept. Numai națiunile adevărate stau cu spatele drept. Națiunile mici se înclină după cum bate vântul și mai ales după cum curg hârtiuțele verzi.
Există oameni care nu înțeleg termenul "foame". Oameni care au fost totdeauna sătui. Oameni care nu știu ce înseamnă să-ți ghiorăie mațele de foame, să te plimbi amețit de foame pe străzi. "Sătulul nu crede flămândului".
Există oameni care cred că e normal să fii slugă. E normal să pupi mâna care te-a lovit, care și-a bătut joc de tine, care te exploatează.
Cubanezii nu sunt printre aceștia. Cubanezii sunt un exemplu că se poate și altfel. Că e posibil să ai un popor fericit, bine îngrijit, demn. Că e posibilă o viață extra-Americana.Cubanezii sunt un exemplu al reușitei lui Castro.
Nimeni nu se revoltă degeaba.Nimeni nu se revoltă de nebun. Nimeni nu se revoltă numai pentru că vin agenții Moscovei și-ți promit cine știe ce.
Majoritatea se revoltă de foame.Majoritatea se revoltă de mizerie. Majoritatea se revoltă văzând că n-are decât dreptul de a tăcea.
E o stupiditate să spui că revolta lui Castro din 1956, asediul Moncadei, lupta în Sierra Maestra au fost inspirate de comuniști. Partidul comunist cubanez- la vremea aceea- era unul din cei mai fideli aliați ai lui Batista. Partidul comunist cubanez- practic nu exista. Revolta lui Castro este o revoltă tipic spaniolă. Este lupta acelui "deschidado"-cavalerul dezmoștenit- împotriva Molohului. Este unul din ultimele acte de adevărat cavalerism ale secolului XX.
Revolta lui Castro este revolta împotriva nedreptății, așa cum o poate simți cineva dintr-o familie avută, bine situată. Castro și-a făcut studiile juridice în SUA. Familia sa avea relații în cele mai înalte cercuri ale Havanei. S-a întors, a văzut,s-a îngrozit, s-a revoltat. Revolta lui este normală și firească dacă ținem cont de condițiile din Cuba acelor ani. Iată câteva date statistice extrase din "Anuarul celor 2 Americi", apărut la Washington în 1956 "...85% mortalitate infantilă...venit anual mediu sub 15 dolari...90% din populație este analfabetă...speranța medie de viață-40 de ani". Sunt cifre statistice simple- și nemincinoase. E adevărul gol-goluț, adevărul imensei mizerii care era Cuba "În anii '40 si '50, insula Cuba din arhipelagul Caraibelor, fusese locul preferat de distractie al americanilor.
O oază tropicală, plaje superbe, cârciumi și cazinouri.
Havana le avea pe toate". Sigur, Havana le avea pe toate. Dragoste plătită, cazinouri, distracție. Toate pentru americanul cu mulți dolari în buzunar. Nimic pentru cubanezi.
Lupta lui Castro împotriva lui Batista are proporții epice. Rănit în asediul Moncadei, arestat, eliberat la presiunea opiniei publice.Plecat în SUA, reîntors cu mai puțin de 25 de camarazi pe vasul "Gramma".Debarcare eșuată, proviziile și majoritatea armamentului pierdute. Bolnavi de friguri, refugiați în munții Sierra Maestra. Câștigă treptat populația de partea lor. Și nu numai populația. Castro a fost sprijinit în luarea puterii de către CIA care- pentru o scurtă perioadă- a văzut că modelul american așa cum era el aplicat în America Latină conduce doar la eșecuri și mizerie.Acest sprijin a fost în cea mai mare măsură mediatic. "Los barbudos" au avut o presă foarte bună în SUA- spre deosebire de Batista- un metis de condiție dubioasă, sergent în armata cubaneză, ajuns la putere în urma unei lovituri de stat.
1959.Insurgenții intră în Havana. Lupta s-a terminat. Batista a fugit. Þara trebuie reclădită și ei doresc doar să o reclădească. Însă pe baze corecte. Castro face greșeala să amenințe cu naționalizarea industriei zahărului- zona veniturilor celor bogați. Castro face greșeala să închidă cazinourile- acolo unde se făceau bani ușori și vieți ușoare și acolo unde era călcată în picioare orice urmă de demnitate cubaneză. Mafia se unește cu proprietarii de plantații- guvernul american speriat de bombe și de comuniști ține neapărat să intervină- și așa se ajunge la episodul jalnic denumit "Golful Porcilor", prima mare înfrângere a SUA din istoria acestei țări. Mercenarii și instructorii acestora sunt opriți pe plajă- două lucruri au determinat această victorie- hotărârea întregului popor cubanez de a lupta de partea lui Castro- instrumentul propagandistic american fiind jalnic înfrânt- și extrema nepricepere a celor care și-au închipuit că pot să schimbe cursul istoriei. Avea dreptul Castro să-i pună la zid pe cei prinși ? Evident că da. Orice guvern ar fi făcut la fel. Castro le dăruiește însă viața- îi schimbă pe camioane și medicamente necesare poporului cubanez.
Victoria a fost frumoasă.Însă insuficientă. Faptele de arme, eroismul, curajul nu sunt suficiente pentru a face o țară să meargă bine. Și, din păcate, idealismul nu ține loc de competență. Totuși, trădată de Uniunea Sovietică pe vremea lui Hrușciov și Gorbaciov, Cuba a dovedit că merge înainte. Că se poate face ceva pentru popor- chiar dacă numai să-i redai demnitatea. Sau să ai o populație 100% alfabetizată. Sau să ai cel mai bun serviciu medical- recunoscut de Organizația Mondială a Sănătății- din America de Sud.
De atunci a început iarna patriarhului. Castro n-a putut să facă ce și-a dorit pentru poporul său. Embargo-ul american- stupid și criminal- a fost principalul motiv. Trăiesc. Sunt sănătoși. Se bucură. Însă n-au avansat, n-au progresat așa cum ar fi avut posibilitatea. Sunt totuși cea mai avansată țară din America Latină- și acest lucru e ceva.
Castro a murit câte puțin cu fiecare an trăit. Moartea prietenilor săi, Camillo Cifuengos- accident de avion- Che Guevara-cel căruia nu-i mai ajungea Cuba- plecat ca un paladin în apărarea libertății.
Castro moare puțin câte puțin. Cei buni, poporul său, mari oameni de stat, mari oameni de cultură, înțeleg și respectă acest lucru. Restul ?