agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 9601 .



Teoria Statului
essay [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Mihai_Eminescu ]

2005-05-05  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Ratacitorul albastru



Logica parlamentară este arta de-a se pune-n gardă în contra erorilor și surprinderilor, în contra curselor și fraudelor discuțiunii; e arta d-a face să predomnească buna-credință, de-a face sa prevaleze onestitatea și adevărul în contra sugestiilor interesului. E strategia proprie de a dejuca stratagemele adversarului.
Sofisma sau falsul raționament e în adevar un inamic vrednic de temere, subtil, îndărătnic, pe care-1 găsim fără curmare în fața-ne pe câmpul de bătălie; și atât de adâncă e abilitatea lui, atât de mare domnia, încât nu putem fi îndestul de înarmați, îndestul de cu priveghere pentru a-1 înhața și a-1 băga-n pamânt; pentru că, arena politică fiind terenul lui per excellențiam, în opt cazuri din zece el are șansa de-a învinge pe adversarul legal și de-a face să i se decerneze triumful de cătră judecătorii câmpului de luptă.
S-a găsit un autor care a dăscălit ex professo a pleda dupa trebuințele cauzei;
ce e adevarat și ce e fals c-o egală putere și c-un egal succes. E Gerard Hamilton, celebrul Hamilton-Single Speech, care, după ce-a jucat un mare rol în Parlamentul Irlandei, n-a pronunțat niciodată un singur discurs în Camera Comunelor. Opera sa e aplicarea || maximei: ,,Cine vrea scopul, vrea mijloacele", și teoria sa e teoria succesului per fas et nefas. Iata unele din formulele sale : „Exagerează și agravează ceea ce a fost zis în contra ta, și apoi vei fi în stare de-a proba că nu e adevărat, sau îndulcește și redă faptele, și apoi admite-le în parte și cu apologie (cu scuze). - E rar ca în cursul unei dezbateri sa nu fie vrounul care să [nu] aduca ceva exagerat, ridicol, de nesusținut: cu puțină arta vei arăta că aceasta e opinia întregului partid. - Admiteți și expuneți c-un aer de candoare ca cel mai tare punct în discuție în contra d-tale ceea ce ești sigur de-a putea refuta. - Schimbând ordinea cronologică a evenimentelor, poți schimba nu numai aparența, ci și natura lor. - Făcând o expunere, suprimă unele împrejurari din cele mai nefavorabile, dar păstrează îndestule pentru a nu face impostura manifesta. - Daca totalul chestiunii e-n contra d-tale, vorbește numai de-o parte, ca și cînd aceea ar fi totalul. - Nu omite cu desăvârșire, dar pune în umbră circumstanțele esențiale cari sînt contra voastră. -- Luând numai o parte din ceea ce s-a zis, începutul și sfârșitul, și omițând lanțurile intermediare, cel mai bun argument se poate face ridicol. - Dacă punctul principal e tare în contra ta, consideră ceea ce-i mai mult în avantajul tău, insistă asupra-i și atinge celelalte ușor numai. - O definiție este enumerarea atributelor de căpetenie ale unui lucru; enumăr-le numai pe acelea cari convin scopului tău și suprimă pe cele cari sînt || contra ta.-Notează-ți cu grija părțile slabe ale adversarului, raspunde la ele si nu da nici o atenție argumentelor celor tari. - Daca nu poti embrouilla argumentul din capul locului, caută a schimba chestiunea, introducând în cursul dezbaterii ceva ce-i seamană. - Pentru a ataca ceva ce s-a zis sau a apăra ceea ce-ai zis însuți, adaugă sau substituie câțiva termeni mai dulci ori mai tari, după cum îți convine. - Dacă nu poți refuta un fapt, nu-1 falsifica decât atât cît îți trebuie pentru a fi pus în stare de a-1 refuta".
Să presupunem aceste mijloace sofistice puse în lucrare cu talent și autoritate, aceste cinice precepte urmate cu îndemânare (ceea ce se întâmplă prea adeseori) și vom întelege toată primejdia ce-o întâmpina adevărul.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!