Dincolo de visele nocturne, coșmaruri sau aberații numai bune pentru a ghici în ele orice, dincolo de visele diurn-ambițioase de grandoare și mărire, dincolo de reverie și contemplare, pentru om există totdeauna vise ce ar trebui împlinite: doruri, aspirații, năzuințe, poate planuri și proiecte. Visul – în ultima accepție – este proiectul unui sine mai bun. El ne spune că nu sîntem doar ceea ce deja sîntem, ci mai degrabă ceea ce visăm și ne străduim să devenim. Mai ales asta.

Un exces de toleranță din partea celorlalți ne face să ne lăsăm pe tînjală: dacă se poate și așa și toată lumea ne admite, la ce să ne mai străduim să ne împlinim visul. Părerile și atitudinile noastre - egale cu ale tuturor -, ființa noastră așa cum este deja primește constant nu doar încuviințarea, ci și coronițele gloriolei unanime, premiile de consolare echitabil distribuite oricui. De ce să mai umblăm după cai verzi pe pereți, sîntem minunați așa cum ne-am născut, sîntem nativi, spontani, unici și orice încercare de a ne schimba ne va altera doar această diferență prețioasă, acreditată drept prestigioasă, care este unicitatea noastră inalienabilă. Visele ni s-au împlinit, toleranța ne asigură că nu trebuie să mai facem nimic pentru asta.

Aici e momentul să dau cuvîntul lui Dinescu. El a mirosit ceva putred și rău mirositor în casa toleranței:

"Și iată că tot așteptînd să se-mpută gloria Golului
lașitatea noastră a congelat-o defintiv:
măturătorul se visează măturător
onorabilul se visează onorabil
limbricul limbric"