-am hotărât să fii cu ochii albaștri și atunci când nu-mi va fi teamă că o să te întâlnesc ,într-o zi,zărindu-te am să te strig cât mă vor ține puterile: maree!  și ,astfel ,marea ta să se tulbure și valul tău să mă lovească ,pentru ca mai apoi să rămân lovită de mare.       Încep să-ți concep existența ,să-ți simt embrionul ființării și,într-o posibilă sau imposibilă clipă ,să te ating cu mine.Aștept să te descopăr ,de fapt,să te redescopăr ,pentru că sunt convinsă că noi am făcut cândva cunoștință.Dar,atunci,m-am speriat de prea multă iubire și am fugit ,iar prin fuga noastră am sângerat.Te-am căutat…nu știu dacă am să te găsesc,dar,dacă am să te găsesc ,te voi pierde intenționat ,pentru ca în final să te am din nou.      Clipe de ani m-am gândit la despărțirea care ne-a unit.Îți amintești ?În noaptea aceea,ningea cu flori de liliac albastru,chiar tu ai făcut un gest stângaci și mi-ai dăruit o floare de sânge.Sunt încă în aceeași stare de incertitudine și cu incertitudine mă întreb: de ce roșu și nu albastru? Știam că mâzgălisem tabloul cu albastru ;să-mi fi scăpat oare o picătură de roșu ?Nu cred ,mi s-a părut,era doar ceața…Așa sunt eu:dau vina pe ceață.Și,apoi,dacă viața ar fi clădită numai pe certitudini ,nu cred că ar merita să fie trăită.     Și… totuși ningea,tu singur ai spus că sunt precum o zeiță a iernii cu miros de primăvară.Da,da,eu am râs,pentru că exagerai întotdeauna.Eu nu eram frumoasă ,tu mă colorai așa și,apoi,mai erau și florile de liliac.    Ochii de mare au început să lăcrimeze și m-am gândit că nu sunt un pictor notoriu.Să fie de vină briza mării ?Dar ce-ar fi să te fac cu ochii negri ? Și ce-o să mai strig când o să te întâlnesc ?N-o să mai strig nimic ,pentru că o să rămân mută de sublim , iar când voi deschide privirea va fi o noapte de iunie,o noapte adâncă precum lumina ochilor tăi.Și o să ne plimbăm muți și prin muțenia aceea metafizică vom ajunge să ne identificăm sinele.Știi,tăcera este o stare care atrage după sine esența,o scoate la lumină din întunericul abisal.    M-am plictisit de negrul tău,aș vrea ceva inedit,să zicem verde.Cum ți se pare?Așadar…taci.Știu că orice aș spune eu ,tu nu ai tăgădui.Ești prea încrezător în oameni,crezi tot ,chiar și ce îngân în vise.Sâc,te-am făcut cu ochii verzi.Te-am dus cu vorba și uite ce-ai ajuns.Cel mai verde dintre verzi,mai verde decât frunza de nuc,decât floarea de câmp și decât petala de cais.Hai,acum ,lasă-mă să-ți caut mireasma.Tot a verde miroși ?Of,dorule,nu te-ai plictisit de atâtea întrebări ,de atâtea culori ?Săracul de tine!și nici măcar nu exiști.Sau dacă exiști,dacă m-ai auzit ,atunci ,când o să te întâlnesc într-o zi,și-o să te întâlnesc într-o zi ,zărindu-te am să strig cât mă vor ține puterile :iubiree !   Și râd …pentru că suntem doi și suntem în viață…