agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-10-11 | [This text should be read in romana] |
Laurențiu Profeta - Amintiri -
comemorarea a 3 ani de la trecerea în neființă a compozitorului, august 2006 L-am cunoscut pe Maestrul Profeta în anul 2000, anul sărbătoririi lui Eminescu. Îi cunoșteam măiestria armonică din piesele corale pe vers eminescian: La Steaua, Și dacă... pe care le cântasem încă din liceu. Aveam telefonul Domniei sale de la colegii de la secția de compoziție a facultății, însă mi-au trebuit doi ani să mă mobilizez ca să îndrăznesc să-l sun. M-a primit cu căldură în sanctuarul muzical unde lucra, i-am expus proiectul recitalului de lieduri pe versurile lui Eminescu: «Dintre sute de catarge», pentru care doream să-mi încredințeze o piesă. Domnia Sa mi-a propus să fredonăm împreună câteva piese, cele pe care îi mărturisisem că le cunosc, și încă 10 pe care le pregătise, cu note, probabil pentru a mă testa. Deși nu venisem pregătită pentru o audiție, din ora pe care o solicitasem s-au făcut trei, am parcurs toate piesele, cu variante încercate în diverse transpoziții care să-mi pună în valoare un anumit sunet grav, sau vreun pasaj care îi plăcea Maestrului. Din 10 piese s-au făcut 20 și nu ne puteam decide să ne oprim din această plimbare prin creația Domniei Sale. La Peter Pann am zăbovit cu povestea premierei și deși nu cunoșteam partitura, nu am scăpat până nu am trecut de trei ori aria – întâi să vadă dacă îmi iese finalul în piano, apoi să se convingă că într-adevăr îmi iese, iar a treia oară să fie clar că nu a fost o întâmplare. Mi-a explicat apoi această probă la care mă supusese, argumentând că și-a dorit foarte mult să aibă o interpretă care să termine aria în pianissimo, pe o notă celestă, liniară, inumană prin puritatea sa, și că, în sfârșit... a găsit-o. Avea planuri de reluare a operei și m-a asigurat că voi fi prima pe listă. Din păcate nu s-a înfăptuit tot ce planificase în acea seară de neuitat. Cred că ne-am armonizat la un nivel de rezonanță unde doar dragostea pentru muzică, pe care o nutream amândoi, te poate ridica. Deși mă acompania la pian stând cu spatele la mine, Maestrul era atent la fiecare respirație, mă urmărea cu ochiul conștiinței - simțea orice rubato, era un acompaniator înnăscut. Din materialul luat acasă mi-au plăcut atât de mult șapte piese încât nu m-am putut decide pentru nici una. Comunicându-i Maestrului impasul în care mă găseam ne-am întâlnit din nou pentru a decide împreună la care să renunț, eu având nevoie pentru recital de un singur lied. După ce le-am cântat pe toate Maestrul mi-a arătat o surpriză pregătită meticulos în acele săptămâni: negativul cu orchestrațiile pentru respectivele piese. Le-am cântat cu negativ și am decis să facem împreună CD-ul Eminescu. Povestea acestui CD s-a continuat când Costin Tuchilă și Pușa Roth au ascultat muzica și au ales-o ca întruchipare sonoră a muzical-ului radiofonic «Replici: Eminescu și Veronica Micle», cu contribuția de înalt nivel a actorilor Lucia Mureșan citind scrisorile Veronicăi Micle și George Motoi pe ale inconfundabilului Mihai Eminescu. Sunt fericită ca în fiecare 15 ianuarie, 15 iunie să reascult aceast Remember Eminescu, prilej de a ne aminti în același timp de cel a cărui închipuire a plăsmuit armoniile pe care plutește versul. Meticulos și corect cu fiecare sunet, credincios adevăratei muzici, Maestrul Profeta avea obiceiul să-mi spună: “Crezi că Schubert, dacă trăia în ziua de azi n-ar fi folosit sintetizatorul? Eu cred că Da.” Pentru că muzica noastră nu putea fi încadrată exact în tipare am denumit-o classic – pop – music și am intitulat-o 7 cântece pe versurile lui Mihai Eminescu preluând de la Mihail Jora termenul de cântec - pentru liedul românesc. Acest CD a fost o sursă de mari satisfacții pentru mine atât datorită muzicii de poveste pe care m-am bucurat s-o cânt cât și fiindcă mi-a prilejuit cunoașterea Maestrului, un om dintr-o bucată, blând dar ferm și corect, ce căuta să țină pasul cu sintetizatorul, neacceptând că adevărata melodie ar putea muri vreodată. Au rămas în urma sa proiecte pe care nu le-am dus la capăt: Voi coase umbra lui Peter Pann, Cântecul de Leagăn, Lecția de Muzică, Noapte Fermecată, Aria Ploilor, Vocaliza Te Iubesc sau Emin și Veronica, Cântec de dragoste fără cuvinte, scris în 2003, a cărei temă melodică este de o tulburătoare frumusețe, numită de Domia Sa - cântecul meu de lebădă, înregistrate ulterior, dar nefinisate. Lucrul împreună cu Maestrul Laurențiu Profeta a fost pentru mine o oază de calm și bucurie. «Dacă ar trebui să-l caracterizez în puține cuvinte, în mintea mea imaginea sa este asociată cu sensibilitatea, puterea de muncă și verticalitatea.» Lugoj, 23 august 2009 |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy