agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2857 .



‘BIBLIOTECA’ LUI FOTIE CEL MARE
essay [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Melchisedec ]

2010-01-07  | [This text should be read in romana]    | 





‘BIBLIOTECA’ LUI FOTIE CEL MARE



Fotie cel Mare se referă cu simpatie la Synesius de Cyrene, stilul scrisorilor lui Atanasie cel Mare, Iuliu Africanul, Filostrat (--biograful lui Apoloniu--), Iosif Evreul, Teodoret al Cyrului, Patriarhul Nichifor (--tot un laic întronizat, și tot în sc. IX--); ‘Biblioteca’ lui e o întreprindere foarte potrivită unui mare cititor. Ca savant și cititor colosal, Fotie cel Mare merita, cu înzestrarea lui pentru critica literară, pentru citit și pentru erudiție, să scrie o astfel de carte—și să inaugureze un gen. Lasă impresia unui mare critic literar, aprecierile lui sunt vii și modulate.
‘Biblioteca’ lui Fotie—repertoriul lecturilor lui—are o imensă însemnătate științifică; însă este și o lectură extrem de interesantă. De exemplu—iată vechii teologi creștini, recenzați de către unul dintre ei.
Îmi plac remarcile de natură literară ale lui Fotie cel Mare; multă vreme, aprecierea unei lucrări savante a luat în considerare și aspectul literar, văzând și în savant un scriitor și având simțul contribuției pe care forma o are la rezultatul savant. Marea carte în care Fotie face catalogul propriilor lui lecturi, cu note și impresii despre stil și doctrină, îl reprezintă bine pe autorul ei, vorbește îndeajuns despre el. ‘Biblioteca’ aceasta arată că Fotie citea nemăsurat de mult—și că cerea plăcere de la lectura lui, pretindea stil literar și plăcere de la acest stil.
Măreția acestui savant care a fost simultan om de stat și un cititor fără pereche e adesea invocată; ‘Biblioteca’, însă, oferă direct imaginea intelectualului care a fost controversatul cleric.
Unora, cartea li se pare dezorganizată; mie mi se pare originală și firească.
Ar mai fi ceva de remarcat: ea ilustrează și obiectivitatea savantă. Unde e cazul, Fotie cel Mare recunoaște meritele—literare, intelectuale, de argumentare, după cum e cazul. Există un fel de fermitate superioară care are drept rezultat și seninătatea marelui intelectual. ‘Biblioteca’ nu e numai oglinda unei culturi azi parțial dispărute; e și o lectură eminentă a acestei culturi, imaginea unei rațiuni impozante care evaluează și sortează ceea ce o cultură dată avea mai bun de oferit.


Lui Gilbert, Fotie îi e dezagreabil ca scriitor—da, însă la fel îi sunt și Hume, Nietzsche și Emerson.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!