agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-03-07 | [This text should be read in romana] |
Din start vreau să declar sus și tare faptul că nu sunt antisemit. Deși cred că un stat autointitulat Israel în mijlocul lumii musulmane nu avea ce să caute, doar pentru că într-o carte scrie că acolo a trăit cândva poporul evreu. De asemenea, cred că e o mare nenorocire faptul că întreaga cultură occidentală poartă amprenta moștenirii cultural-religioase iudeo-creștine, pe care personal o consider un rezervor de perversiune bazată pe umilință, culpabilizare și negarea naturii propriu umane.
Acestea fiind spuse, trebuie să recunosc faptul că frații Coen sunt doi dintre creatorii mei preferați în domeniul cinematografiei. Iar de la No Country for Old Men, incluzând și acest titlu care cred că în mare măsură nu a fost înțeles de multă lume, și de aceea a primit critici negative în ciuda Oscarului cucerit, creația lor s-a rafinat în mare măsură, făcând filmele lor mult mai greu de... poate nu înțeles ci... să spunem identificat. Acesta este și cazul lui A Serious Man, un film pe care a trebuit să-l vizionez de două ori pentru că nu eram sigur ce vrea să spună, dincolo de drama personajelor implicate – pentru că acest film este o dramă, în ciuda accentelor comice extrem de subtile, care încadrează filmul, dacă e să-l privim ca pe o comedie, ceea ce nu ar fi complet greșit, într-o categorie mai apropiată de Burn After Reading decât de Big Lebowski, să zicem. Și, ca să lămurim introducerea cu antisemitismul, acest film este unul absolut evreiesc. Adică nu doar că e făcut de regizori și scenariști evrei, recte frații Coen, finanțat probabil de evrei, cu actori evrei, ci e efectiv un film cu evrei, evrei-evrei, ortodocși – sau aproape ortodocși, dacă mă gândesc mai bine – trăind pe la mijlocul anilor ’60 ca o comunitate ermetică, restrânsă la spațiul cuprins între meniul cușer și rabinul atotputernic și a-toate-știutor, pentru care întreg restul lumii este goj. Practic, nu cred că există vreun personaj neevreu în tot filmul și deci vreun actor neevreu. E ca un film cu negrii al lui Spike Lee, doar că în acest caz negrii sunt evrei – ha-ha-ha, ce-am mai brodit-o! Cine e negru, sau evreu, probabil înțelege. Bun, deci este un film evreiesc. De ce evreiesc? Din spirit sectar? Mă îndoiesc. Filmul începe cu o istorioară evreiască despre muierea ranchiunoasă a unui evreu care, convinsă fiind că oaspetele lor din miez de noapte este un strigoi, îi înfige cuțitul în piept și, azvârlindu-l pe ușă afară, îi urează „Binecuvântat fie Dumnezeul nostru. Cale sprâncenată spre Iad”. Fapt ce oferă prilejul oaspetului să-l întrebe pe soțul pașnic și pasiv precum Iosif din Biblie, cine este oare cu adevărat posedat? După ce am urmărit filmul care are ca eveniment central un divorț în care bărbatul, educat de cultură în spiritul că niciodată nu poate manifesta destulă delicatețe în relația cu muierea, doar pentru a descoperi subit că acest precept nu se aplică și acesteia, care în momente critice dovedește cea mai brutală meschinărie în slujirea interesului personal – temă preluată din Burn After Reading, ceea ce mă duce cu gândul experiențe asemănătoare recente în viața unuia dintre frații Coen – mi-am spus că acesta este un film care are ca temă centrală viața în compania femeii și vicisitudinile ei. Bine, dar atunci, de ce totul evreiesc? Pentru că femeile evreice sunt prin excelență diabolice, sleindu-și de energie vitală bărbații, motiv pentru care evreii sunt așa un neam de smiorcăiți, viziune pe care zadarnic a încercat să o șteargă Quentin Tarantino în noul său film de corectitudine politică, Inglourious Basterds, urmare a celuilat din aceeași tagmă, Kill Bill? Mmmmmmmm. Poate. Dar e mai mult decât atât. A Serious Man este un film antisemit. „Binecuvântat fie Dumnezeul nostru. Cale sprâncenată spre Iad” se regăsește în atitudinea personajului care, subit fiind atins de dorința de a-și ajuta aproapele, recunoaște că nu-l interesează de fapt cei de pe partea cealaltă a străzii, pentru că aceștia sunt goj , ceea ce înseamnă, pentru necunoscători, păgâni, de altă religie decât iudaismul – de asemenea, atitudinea „ who cares” a rabinului senior atunci când e întrebat de soarta goj-ului din povestirea lui fără sens se înscrie în aceeași temă – Același personaj trăiește din plin mania persecuției a evreului cu visele populate de fantasme despre vecinul – un american sadea care își ia copilul de la școală ca să omoare animale nevinovate împreună cu tac’su – care îl urăște pentru că e semit și vrea să-l ucidă. “Amantul” nevestei lui, a cărui habotnicie cere un divorț ritualic, pentru ca el să o poată lua de nevastă pe minunată în acord cu Domnul Dumnezeu, binecuvântat fie-I numele, nu este împiedicat de spiritul credinței să-i submineze poziția la locul de muncă prin scrisori fictive, calomniatoare. Rabinul, fie el tânăr ori senior, nu este decât un rezervor nesfârșit de vorbe goale – excepție face bătrânul care refuză contactul cu ceilalți, și care nu se obosește să citeze din Torah în fața adolescentului de acum bărbat, ci din Jefferson’s Airplain. Însăși religia iudaică este pusă la zidul satirei, prin revelarea crudului adevăr despre esența acesteia cu prilejul morții detestabilului amant care, dus fiind în lumea de dincolo nu se află, așa cum spune rabinul, în Rai, cum cred cei slabi, adică goj, nici în vreun tărâm unde se servește întru veșnicie “ milk & cookies”. Dar unde se află? Păi, la țâța lui Avram – Avram’s bosom – reprezentând cea mai jalnică viziune a lumii de dincolo închipuită vreodată, mai jalnică chiar decât Raiul lui Dumnezeu unde, după o viață întreagă de suferințe, sufletul se trezește într-un cor bisericesc ce înălță imnuri de slavă Domnului; ȚÂȚA LUI AVRAM. Aproape destul ca să-i fericești pe musulmani, care cel puțin se aleg cu 40 de fecioare – deci 80 de țâțe și toate performante, nu fleșcăite și păroase ca a lui Avram – și să le înțelegi ura pentru poporul lui YHVH. În aceeași categorie să încadrează și surprinderea unuia dintre oficianții sinagogii care, copleșit de greutatea sulului Torah-ei, scapă un “Jesus Christ”. Sau Bar Mitzvah-ul unde tânărul cu vocea în schimbare rage și lălăie din textul sacru, în timp ce audiența este trăsnită cu revelații copleșitoare. N-am întâlnit așa ceva, adică o satiră usturătoare la adresa autovictimizatului prin excelență, și nu mă refer aici la femeie, ci la cealălalt, evreul, decât poate la Larry David, la rândul său evreu, în Seinfeld și Curb Your Entusiasm. Filmul fraților Coen este însă mai mult decât atât, încă odată în plus. E o dramă satirică și o comedie dramatică în același timp. E viziunea asupra modului în care conflictele meschine pălesc în fața realității pericolului iminent, absolut. E un film sfâșietor care îți desenează un zâmbet discret pe buze. E o creație de înaltă subtilitate care nici vorbă să fie cuprinsă în această, lungă de altfel, recenzie. De aceea, înainte de a așterne aceste rânduri am dorit să consult și alte opinii, care, surprinzător, s-au coagulat în jurul “pisicii lui Schrodinger”, care apare ce-i drept în film, dar abia schițat. Ceea ce m-a trimis la lectularea mai întâi a unor texte aproape ermetice despre fizica cuantică, interpretarea Copenhaga și superpoziția cuantică. În linii mari, este vorba despre combinarea tuturor stărilor cuantice ale unui sistem care nu se stabilizează decât exact în momentul în care are loc măsurătoarea cuantică. Ați înțeles? E vorba de revoluționara teorie conform căreia observația modifică în termeni radicali rezultatele experimentului, ceea ce ar face ca orice rezultat al cercetării să fie alterat de subiectul care o realizează, și care îl influențează și poate chiar îl determină în mod direct. Pisica lui Schrodinger este o aplicare a acestui principiu al mecanicii cuantice la un nivel macro al universului, pentru a evidenția caracterul paradoxal al acesteia. Ce legătură are asta cu filmul fraților Coen? Păi apare în el și dacă deține un loc important în construcția narațiunii, e pentru mine în acest moment greu de spus. Deocamdată, înclin să cred că nu, dat fiind faptul că problematica “pisicii lui Schrodinger” este expusă și expediată în mod lapidar. Pot să văd însă că acest principiu – al “pisicii lui Schrodinger” – apare aplicat în No Country for Old Men, într-un moment pe care mulți nu l-au înțeles și care au desființat filmul din cauza lui și pe care aș dori să vă las pe domniile voastre să-l identificați. În concluzie, A Serious Man e un film foarte bun, cu actori excelenți, necunoscuți sau cvasinecunoscuți, care însă nu apare astfel de la prima vizionare. E un film care poate crește în sufletul publicului în timp, dacă acesta are sensibilitatea și răbdarea necesară. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy