Aceste rânduri de proză sunt datorate. Dar legile particulare ale scrisului meu cer să-mi improvizez un sentiment motor. Cel mai expeditiv e ura. Dragostea încape doar în cântecul exhaustiv, în spațiile curbe și ermetice ale versului care, singure, o țin ca univers în fața noastră.
Ura însă e lineară de la junghiul lui Cain. Zveltă înflorește numai în lăncile armatelor.
Să nu disprețuim această întâie aproximație a lucrurilor, înadins creată pentru viața imediată.
Îmi voi porunci deci o mânie activă. Dar de această dată, ca nu cumva mântuirea să-mi fie primejduită, nu voi mai lua ca țintă om literar, indiscernabil până la un punct de omul de sânge și spaime.
Fie dar această vrăjmașe împăiată: poezie leneșe, inofensivă minge de antrenor, căreia în 6 zile din 7 abia îi repezi un pumn distrat. În ziua antrenamentului însă, o vrei bombată și elastică, partener fictiv, prompt în reacții.
Poezia leneșe e foarte adesea o poezie vivace și coincide atunci cu stânga modernistă sau modernismul scurt. Tânărul practicant, în virtutea iuțelii câștigate, continuă, însă, în silabe, rezumat la un sistem de mișcări născânde, dansul negru al seratei iudee le care s-a tremusat (dacă e constructivist) ori bețivana sârbă la care a chiuit (dacă e rural și folcloric).
Optimismul de redacție și cafenea, robustețea profesională trândăvesc tot mai late în pajiștele unei preafrumoase limbi. Iar drumurile de țară scârțâie de coviltirele prozei tradiționaliste, oloage și infantile ca un ultim mereving.
Poezie leneșă, iarăși: jalnica, cerșetoarea cantilenă a nomazilor ultim-simboliști. Palidă ca un altoi neprins; oribilă, tremurătoare ca un plămân expectorat - fie buretele răcoritor pentru fruntea (enormă) a vreunui critic, congestionat până la urmă, nedumerit, nefericit de viforul și săbiile albastre și adâncul de rai în care vrea să fie văzut Spiritul.
Poezie leneșă: poezia sinceră, inepta insistență de a scrie versuri cum vorbești, banalul reabilitat, curcit cu sensibilitatea; sărăcia poeților provinciali de a prefera o predică protestană unui text august și revelat.
Leneșă iarăși, poezia francis-jammistă, așa de naiv instalată în orthez-uri evidente.
Poezie în cădere silogistică, deșelătoare ca un tobogan.
Poezia veristă, docilă, aplicată ca eroii lui Flaubert pe copia lor din enciclopedie.
Poezia regionalistă: Oswald târgovăț, gudurând la soare o scrofuloză moștenită și un destin cabotin.

*

De obicei toate aceste nevrednicii își zic singure: disociative, sănătoase, vii sau vioaie.
Cunosc însă nepregetul ca singura viață; singura sănătae, liniștea dincolo-luminătoare a sufletului. Singura noutate, un gând preexistent și regăsit: nu ca termen al unui mers necesar, ci ca dor al memoriei înfiorate.
Poezia leneșă se întovărășește cu o tehnică rudimentară ori barbar însușită. Nu există versificație spontană. Cele două celule se întredevorează în monstruozitatea versului facil.
"Faire difficilement des vers faciles" n-a însemnat niciodată a ticlui versuri ușor digerabile, ci rara aventură a unui vers într-adevăr esențial.
Pentru acest fapt preponderent, pregătit de timpuri cu mai mare avariție decât o abordare de astre, pentru determinarea sau provocarea Versului Jubilator, Consistență și Nedeterminare unite, tehnicile oamenilor abia ajung.

*

Îmi dau seama însă cât de ridicul poate fi cuvântul arzător și profetic.
Se cuvine să închei aceste rânduri cu un surâs cât mai curtenitor.
Această "poezie leneșă", în parte creată de propria mea fantezie, n-a fost decât, câteva minute, o temă pentru o retorică desfrânată. Chiar dacă există, o salut ca necesară.
De la cântecul lumesc, care înmuia inimile bunicilor pe vremea lui Ion Ghica, la o poezie de experiență și transfigurare, nu se poate sări într-un singur veac.
Să ne înfundăm, fără regrete, în acest tabiet al romanței și elegiei.
Pace Poeziei leneșe!
Poeților implicați, complimente.
Cu Craii de Curtea-Veche în sul și Cetatea de Argint transcrisă, e nimerit să mă eschivez la timp în celălalt univers de curății și semne.