Ce este fericirea?
„Prea iubitul meu este al meu, și eu sunt al lui; el își paște turma între crini. Până la racoarea zilei, și până la lungimea umbrelor, întoarce-te !... Iubitule, sari ca o căprioară sau ca puiul de cerb, peste munții ce ne despart.” Cântarea Cântărilor 2: 16-17* Ce declarație ! Este atât de aproape și este atât de departe în același timp! Dragostea celor doi iubiți pe care o au unul pentru altul este adevărată și monogamă. Nu există nici o dorință sau un loc pentru nici o altă persoană. În căsătorie, trebuie să existe o așa iubire și angajare unul față de altul încât credincioșia pentru soț (soție) să fie de cea mai mare importanță în viețile noastre. Cu siguranță că unul dintre cele mai fericite versete ale Bibliei aste acesta: “Prea iubitul meu este al meu, și eu sunt al lui”. Acest gând este atât de liniștitor, atât de plin de siguranță, atât de scăldat în fericire și mulțumire încât cuvintele nu pot întotdeauna să exprime starea sufletului îndrăgostit.… De și peisajul este exrem de frumos și fermecător – nimic nu ar putea fi mai plăcut pe pământ - există totuși pe cer un nor care aruncă o umbră asupra scenei. Ascultați: “Până la răcoarea zilei, și până la lungimea umbrelor”. Ce poate fi mai satisfăcător ca, după o zi toridă de vară să-ți întâlnești iubitul (iubita) seara la răcoarea zilei ! Se pare că este o așteptare prelungită arătând răbdare, deoarece cuvintele: “până la lungimea umbrelor” arată: - fie o seară prelungită ce duce-n noapte, -fie aceste “lungimi de umbre” îți pune la încercare parcă dragostea pe care tu o declari! Mai mult însă, așteptarea aceasta de dragoste fierbinte pare nerăbdătoare în același timp deoarece munții care despart uneori pe cei doi îndrăgostiți pot fi cu adevărat “munții Bether” în cazul de față sau munții Carpați în cazurile noastre. Mai mult, trebuie să reținem că uneori pot exista acești “munți” chiar între răzorul de lângă casa celor îndrăgostiți! Pentru că dragii mei, apare aici o invitație nerăbdătoare din partea ei și atenție ce spune: “Iubitule, sari ca o căprioară sau ca puiul de cerb, peste munții ce ne despart.” Căci pentru cei îndrăgostiți, nimic nu este mai amar decât despărțirea. -Ce greu cade la inimă să stai într-o asemenea așteptare și să rămâi doar cu așteptarea! Prea iubitule (prea iubito), s-ar putea ca aceasta să fie și starea minții tale: nu te îndoiești de mântuirea ta, știi că Hristos este al tău, dar nu te desfătezi în El. La nivelul minții înțelegi că El îngrijește de tine, și nu te îndoiești că ești al Lui și că El este al tău, dar mâna sa stângă nu este sub capul tău, și mâna Lui dreaptă nu te îmbrățișează. Fericirea este ceva ce începi și duci la bun sfârșit. Altfel, dragostea poate devein o suferință prelungită iremediabilă. Acest tablou ilustrează situația ta și situația mea și această umbră de întristare prelungită se oglindește în inimile noastre, poate din cauza nefericirii, poate din cauza absenței temporare a Domnului nostrum Iisus Hristos din inima noastră, astfel încât, chiar și atunci când exclami: “sunt al Lui”, ești obligat să cazi în genunchi și să strigi “pâna la răcoarea zilei, și până la lungimea umbrelor, întoarce-te”. Unde este El? Întreabă sufletul tău acest lucru? Și dacă da, răspunsul vine: “El își paște turma între crini”. Această aluzie este o invitație pentru tine care încă ești departe de turma Lui Hristos și de sfinții Lui….. Ce este fericirea? În cazul nostru este un gând și o dorință care trebuie dus (ă) până la capăt pentru a fi împlinit (ă)
Este atât de aproape și atât de departe în același timp încât poți visa fără ca visul să poată fi împlinit vreodată!