oricât de umili –
doar la cules cartofii
cădem în genunchi

Șerban Codrin

Fără să o spună fățiș, discursiv, poemul este unul polemic. Mai precis, sugerează că umilința deplină este atinsă doar la cules cartofii. Iar culmea umilinței ar fi atinsă doar atunci cînd cădem în genunchi.

Merită deci să luăm aminte la valoarea simbolică pe care o pot avea gesturile, posturile, atitudinile, situațiile. În genunchi! - ca să încep cu o somație belicoasă prea bine cunoscută - este în primă instanță o invitație imperioasă la umilință. Dar ea se bazează pe situația obiectivă a celui îngenuncheat, scăzut drastic ca statură și în imposibilitate de reacționa eficient pentru a se apăra. Este vorba aici de o umilință impusă și poate de o sancțiune. În memoria colectivă mai este încă vie acea pedeapsă educativă: în genunchi pe coji de nucă. Iar poliția, înainte de a-i încătușa pe infractorii periculoși, le comandă: culcat! pentru a fi lipsiți nu doar de posibilitatea de a reacționa dar și de aceea de a-și ridica privirea.

Așezarea benevolă în genunchi, incluzînd o anume umilință, poate însemna a cere iertare sau ajutor, a ruga sau a arăta supunere. Dar poate semnifica și gestul de evlavie și smerenie pe care-l face credinciosul în fața divinității. Există însă și situații în care oamenii sînt îngenuncheați fără să vrea de o povară sau, la figurat, constrînși de împrejurări potrivnice.

Poemul încearcă să surprindă într-o singură tușă, cumulînd acceste sensuri, umilitatea supremă. Proba probelor este culesul cartofilor, pentru că numai în genunchi poți scormoni pămîntul ca să-i recoltezi. Iar cei umili, pentru că sînt săraci și trebuie să-și culeagă recolta precară, poate printre puținele lor surse de hrană, cad realmente în genunchi ca să-i poată recolta. Sînt înghenuncheați și de nevoie, și de un sentiment de pietate și supunere față de pămîntul care doar umilindu-i îi hrănește.