agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-08-06 | [This text should be read in romana] |
Dimineață de luni. Grea desprindere de sine, de confortul unui alt sfârșit de săptămână, în intimitate. Despic ziua de noapte cu aburul unei cafele neîndulcite și cu o carte. De data aceasta, Gela Enea. Cu frânturile ei de suflet. Ca și când ne-am afla, față în față, savurând cafeaua fierbinte în vreme de vară când totul se află la cote maxime și singurul cod al prognozelor de orice fel este roșul! Și mai greu să mă decid dacă să înalț Steag alb într-un cântec negru sau să probez Măști de lectură, încercând să aflu despre această poetă foarte vie, foarte activă în mediul virtual, cu poezie actuală, originală.
Poeta de cealaltă parte a perestroikăi este verticală, fermă, deloc îngăduitoare cu viaÈ›a, adăugând tuÈ™e ironice în tabloul realității reprezentate direct. Metaforele nu-i sunt simple sintagme, ci, de multe ori idei întregi încorporate în una sau mai multe strofe, până la întreaga poezie. Dintre metaforele "mici" enumăr câteva: hormonii luminii, distileria fericirii. Reperele spaÈ›iale ale autoarei sunt: oraÈ™ul, strada, drumul. Limbajul folosit este presărat cu ingrediente străine sau termeni din artă, în general, dar nu numai: borgianisme, perestroika, post festum, feng shui, khimar, markurt(izăm), ori cu nume literare binecunoscute: gogol, bătrânul will, dinescu, schopenhauer, maiakovski, ori miÈ™cări literare: sturm und drung, cu intenÈ›ia nu de a È™oca, ci de a amplifica/ evidenÈ›ia conotaÈ›iile, de a-È™i atinge scopul poeziei. Poeta deÈ›ine cheia unei ironii fine secondate de un patetism programat. Ea își controlează stările emoÈ›ionale, nu lasă la vedere zbuciumul interior. Doar insinuează, dă drumul picăturii chinezeÈ™ti, lasă lectorul în suspans, are mereu un nod al zicerii, un mare nod în gât, dar lacrimile nu i se citesc pe față. Știe să prepare dozajul perfect! Se remarcă o obsesie a poetei pentru poezie È™i statutul de poet în universul literar văzut ca unul geografic: hai să aÈ™ezăm poeÈ›ii pe hartă în dreptul munÈ›ilor/ hai. Să fie ideea că locul unui poet este în vârful spiritualității? Să fie ideea că harta fizică este foarte populată de poeÈ›i? Sau È™i una È™i alta? Legătura aceasta este una frenetică. Ea pomeneÈ™te de anotimpuri poetice/ fără cuvinte; nu este poemul zilei doar locul/ de unde vei privi neputincios printre grilajele literelor/ cum trec oamenii/ post festum; hermafrodiÈ›ii plantati de cu seară/ în poemele fără cer/ pun totul pe spinarea cuvintelor/ aÈ™a albe înaripate păsări de pradă/ vindecarea vine târziu. Poeta are spaimele È™i fricile È™i apocalipsele ei, în acelaÈ™i timp, însă, are cheile de la maÈ™ina de tocat a spaimei! Aceasta se ridică din cenuÈ™a proprie rezultată în urma arderilor interioare ca într-un cuptor metalurgic, întocmai păsării phoenix, atâta curaj îmbracă versul enean. Ea pune cuvintele pe treapta superioară a unei ordini lumeÈ™ti: dacă pentru toate ai cuvinte/ fulgerul sunetelor intră în măduva fiecărui gând/ e posibil ca moartea să se ruÈ™ineze/ copiii să se oprească din plâns/ bătrânii din boală/ nu prea mi-a ieÈ™it viaÈ›a asta. Expresiile ei sunt voit antagonice (faguri de venin), răsturnate (ploaia urcă dinspre pământ spre cer). Stăpânirea de sine, monitorizarea eului răzvrătit, neastâmpărat reprezintă unul dintre atuurile poeziei Gelei. Cât de bine își cunoaÈ™te locul în afara sinelui, este descris cu acuitate în vioara a doua nu dă tonul. Ea își cunoaÈ™te limitele, distanÈ›a de confidenÈ›ialitate, coordonatele sufleteÈ™ti È™i literare, preÈ›ul tuturor lucrurilor È™i al vieÈ›ii, în general: distanÈ›a de confidenÈ›ialitate, unde se termină umbra, nici tonul nu-l dai/ tu eÈ™ti vioara a doua, nu È™tii preÈ›ul extraveralului/ doar preÈ›ul tăcerii. O altă obsesie a poetei este pentru acel animal imaginat obedient, dar care scoate colÈ›ii în anume situaÈ›ii. Câinele îi este substitut singurătății È™i este considerat un fel de auditoriu pentru gândurile sale. Uneori, apare È™i acel animal interior, de apă cum îl numeÈ™te poeta în hollywood my love, acela alunecos, care È™tie să se strecoare prin mulÈ›ime, prin mulÈ›imea problemelor de orice fel, existenÈ›iale. ÃŽn adânc, poeta se simte ca un actor cu sânge acidulat de succes în rolul secundar din filmul mut/ numai el È™tie cât am mimat/ hollywood my love. De remarcat antagonismul din expresiile sânge acidulat - filmul mut. Ceva din interior vrea să È›ipe, dar asemenea È›ipătului munchian, el nu poate fi auzit într-un scenariu fără sonor. Practic, poeta își explorează sinele, propriul interior, găsindu-i fel de fel de sinonime, atribuindu-i diverse însuÈ™iri, ba confundându-l voit cu anumite entități, spre a umple spaÈ›iul lăuntric, spre a-i da forme È™i întrebuințări în funcÈ›ie de stări È™i percepÈ›ii externe: muzeu naÈ›ional/ exponate de muzeu, un animal de apă fără nume/ hollywood my love, oceanul plin de peÈ™tii/ camuflaÈ›i printre alge/ vioara a doua nu dă tonul, fregata ce trebuie/ să pornească în larg/ când i se face dor nebuniei/ vioara a doua nu dă tonul, temeliile peÈ™terii/ feng shui în oglindă, mă locuieÈ™te cârtiÈ›a/ cu pielea crescută/ peste dioptriile soarelui/ nu vede cât să sape tunelul/ pentru a nu-mi rămâne sufletul afară/.../ mă locuieÈ™te ploaia/ cu stropii crescuÈ›i/ în pintenii celui mai mare nor/ revelaÈ›ii. Are È™i o culoare obsesiv-marcantă, albastrul: pixul cu balele albastre/ urme; varul albastru, umbrela mea albastră/ casa cu gust de È™oareci. Predominant în versuri este È™i verdele, revigorant È™i renăscător, cel care răstoarnă stările apăsătoare: verdele levitează către păsări/ fără cuvinte. Verdele este impregnat È™i prin folosirea unor termeni de sugestie: alge, clorofilă, plante carnivore, ghiocel sălbatic, muÈ™eÈ›el sălbatic, libelulă, guÈ™ter etc. RoÈ™ul are È™i el proporÈ›ia lui semnificativă reprezentat prin cuvinte precum sânge, cireÈ™e, viÈ™ine È™i acel suflet viteaz. Cromatica versurilor Gelei este vizibil reprezentată de aceste trei culori a căror semnificaÈ›ie poate fi aceasta: cerul, iarba, sângele sau celestul, teluricul È™i viaÈ›a. Poeta leagă stările apăsătoare, grave, de pericol de patologii medicale, folosind termeni de specialitate din industria medicală È™i farmaceutică: fortral, barbiturice, efectul calmant al pliculeÈ›elor de chamomille care acentuează spaimele È™i angoasele create de dezechilibrele sufleteÈ™ti È™i de mediul extern. De asemenea, alzheimer, boală, în general un limbaj al nebuniei, decrepitudinii. Poemele Gelei sunt impregnate de istorie, spre exemplu, ne introduce în atmosfera determinată de luptele de guerilă È™i de căpetenia Guevara. Cât de ingenios introduce ea imaginea suavă a mamei căreia îi plăceau pajiÈ™tile cu muÈ™eÈ›el sălbatic printre flashurile războiului, parcă înfruntând pacea din sufletul unui înger, unei femei prea cumsecade care pentru nimic în lume nu ar fi putut să creadă că s-ar fi putut naÈ™te un Guevara ori o luptătoare de gherilă care-È™i È›ine kalashnikovul la piept. Cea mai apăsătoare poezie din acest volum îmi pare a fi Ultima apariÈ›ie în care spaimele vor dospi apocalipsele altcuiva, iar dimensiunea nodului pus în gât creÈ™te, metaforic, în versurile: nu te-am iubit cât să mă dispersez în parfumul umbrei/ îmi înnod la gât fiecare înfrângere È™i simt cum se strâng/ dar numai de-a dracu te mint că e bine/ ultima apariÈ›ie. RelaÈ›ia cu Dumnezeu nu este una permanentă, ci una neprevăzută: doamne, dacă nu/ eÈ™ti surd sau orb/ nu mă da pământului/ l-am înghiÈ›it pumn cu pumn/ saude circumstanță: gata cu poezia despre dumnezei despre îngeri/ vagabondând pe aleile strâmte ale cuvintelor/ ultima apariÈ›ie; dar dacă/ Domnul nu are bici ori nu vrea să fie tranÈ™ant/ unde să mă mut eu dragilor îmi daÈ›i voie/ să m-asez în subconÈ™tientul vostru/ pe partea mai moale a întunericului/ m-aÈ™ preface că dorm È™i că habar n-am/ că sunteÈ›i perverÈ™i/ doar o ipoteză. Despre cuvânt, poezie, poeÈ›i autoarea nu ezită să se exprime în toate modurile, folosind expresii originale È™i cu efecte vizual-persiflante: aleile strâmte ale cuvintelor, silabe gâfâite/ ultima apariÈ›ie; aprind pe rând beculeÈ›ul fiecărui cuvânt/ factura unei lumini intermitente. Poeta pune cuvântul în diverse ipostaze, functie de gândurile ordonate după stări, trăiri, emoÈ›ii stăruitoare: versul acesta - un domiciliu forÈ›at/ toc-toc; după sfeÈ™tanie cuvintele ies pe ușă singure/ doar o ipoteză. Finalurile poeziilor Gelei răstoarnă imaginaÈ›ia, ca È™i în poezia cu titlul imediat mai sus: factura vine mincinoasă/ crăcănată pe formularul-tip/ precum o prostituată de lux/ în patul hotelului exclusivist/ scumpă/ foarte scumpă. Finalurile neaÈ™teptate ale Gelei nu trebuie să ne mai surprindă. Ele sunt spinoase ori copleÈ™itoare ori dezinvolte ori fierbinÈ›i ori speciale. Iată, spre exemplu, în toc-toc: vine o ciocănitoare la fereastră / își agață ghearele de zăbrele/ bate cu pliscul in geam/ toc-toc/ È™i inima îi răspunde/ toc-toc/ nimeni nu È™tie/ cine va sparge geamul. Sunt provocatoare, tranÈ™ante, dureroase, realiste, Fără nicio toleranță, raportându-se mereu la ceva, ca de exemplu la factura de energie, inimă, Dumnezeu, lume, hartă, umbrelă, mama, cuvinte, spectacol, scenă: aici/ îți iese sufletul pe gură/ hrană crudă albind/ oasele pământului/ silabele se-ngroapă/ in pulpa moale a-ntunericului/ apoi cresc încet pe sub piele/ vascularizând cu sfială cuvinte/ aici/ spectacolul nu se amână niciodată/ urci pe scenă si reciÈ›i e-xem-plar/ apoi iesi din tine grăbit/ ca să ai timp pentru a aplauda/ măcar of dată/ scena. Metafora este extrem de percutantă È™i, de regulă, cu sensuri antagonic-contradictorii între termeni, tocmai pentru pentru a scoate din matcă acel ceva apăsător È™i de a demonstra cât e de greu să te deconspiri: întuneric virgin/ despre un poem; luxaÈ›ie de sentimente, motiv pentru care, lumea umblă de mână cu propria stafie/ inconÈ™tientă de boala ei ca un bătrân uitat la azil/ pentru care timpul înseamnă/ ora injecÈ›iei cu morfină/ vindecarea vine târziu, alt final răscolitor, marca poetei Gela Enea! Volumul conÈ›ine titluri care denotă imposibilitatea existenÈ›ială: al cincilea anotimp, feng shui în oglindă, trăiri clasificate, nu prea mi-a ieÈ™it viaÈ›a asta, vioara a doua nu dă tonul, autopsia stării de liniÈ™te. Despre o lume întunecată, îmbâcsită, desfrânată poeta are felul ei aparte de a ne introduce în atmosferă, plecând de la femeia-guÈ™ter, katariÈ›a È™i până la luptătoarea de gherilă, o lume a femeilor care depășeÈ™te imaginatia omului aÈ™ezat, cumsecade: lumea umblă de mână cu propria stafie/ inconÈ™tientă de boala ei ca un bătrân uitat la azil/ pentru care timpul înseamnă/ ora injecÈ›iei cu morfină/ vindecarea vine târziu; femeia-guÈ™ter/ rupe gâtul tristeÈ›ii/ la vecernii înnoadă coada/ de o rază prelungă/ se suie-n cer la guÈ™terul-È™tab/ È™i fac împreună/ un act de cultură/ apoi femeia-guÈ™ter/ cere azil politic/ iubeÈ™te cetățenia culturală/ È™i niciodată nu se uită în urmă/ femeia-guÈ™ter. Foarte interesante abordări, asocieri, metamorfozări, măști ale femeii, prin mijloace precum personificarea È™i comparaÈ›ia. Singurătatea este tratată printr-un fel de impuls de destăinuire, aÈ™a ca în autopsia stării de liniÈ™te: fiecare toamnă îmi picta pe piele/ câte-un bărbat întârziat; printr-un fel de tăcere care din spatele fiecărui vers își creÈ™te munÈ›ii/ de profundis, o tăcere care se ascunde voit în spatele cuvintelor nespuse. Totul pare fals, începând cu realitatea imediată, permanent È›inută sub control în procesele de conÈ™tiință, mestecând crutoane de singurătate în timp ce ceasul desincronizat/ va înghiÈ›i secundele cu noduri, iar înfometaÈ›ii în fiecare anotimp își fac singuri/ extensie de fericire/ aÈ™teptând trenul personal/ să-i ducă/ pe planeta aceea cu doi sori/ pseudo- Singurătatea Gelei este una răvășitoare tocmai pentru că se identifică cu liniÈ™tea, tăcerea, starea de renunÈ›are, prizonieratul, dar nicio revoltā, cu tot soiul de lacăte, iarba fiarelor, toate laolaltă. Singurătatea ei este geamandura din larg È™i este riscant să treci de ea: la calafat dunărea este pe jumătate secată/ puÈ›ine vapoare sau bărci în larg/ doar geamandura legănându-È™i singurătatea/ un paznic de far i-atinge È™oldurile/ în fiecare noapte/ punct È™i contrapunct. Peste singurătățile autoarei se aÈ™ază ca un praf fin, amintirile cu mama. Unicul suflet ales È™i cel de care are nevoie pentru a se încărca pozitiv. Mama îi insuflă puritate, duioÈ™ie, calm È™i limpezime: în copilărie îmi plăcea/ să spăl rufe la gârlă/ cu ligheanul în cap/ păream pe jumătate amforă/ vas încă nelocuit de vânt/ spălam întâi combinezonul mamei/ iar apa devenea mai limpede/ căpăta o duioÈ™ie valul/ È™i un parfum de mamă prundiÈ™ul/ gârla. Mama căreiaîi plăceau pajiÈ™tile cu muÈ™eÈ›el sălbatic/.../ mama n-ar fi bănuit niciodată/ că din pământ românesc vor creÈ™te/ copiile lui guevara chiar dacă/ laserul istoriei le scoate pe rând/ autosugestie. Stilul Gelei este unul autentic prin aceea că își scrie viaÈ›a în punctele ei esenÈ›iale pe care să le regăsească uÈ™or È™i în orice condiÈ›ii, potrivit firului Ariadnei, puncte de restaurare a amintirilor speciale din copilărie È™i adolescență: spălatul rufelor la râu, pajiÈ™tile cu muÈ™eÈ›el, blândeÈ›ea È™i atitudinea mamei în contextul unor situaÈ›ii mai puÈ›in obiÈ™nuite, denaturate, Simona etc. Foarte des, în poemele Gelei, apar stări acute, de dezechilibru, apatie È™i vertij, de scârbă chiar, o lehamite devastatoare... personajele intră în roluri ingrate de beÈ›ivi È™i astfel, lumea autoarei se clatină, se dărâmā, devine incertă, instabilă, cum s-ar afla la bordul unei nave în derivă: aÈ›i văzut cum merg oamenii care se-mbată/ din damful propriului sânge/ i-aÈ›i întâlnit/ oameni si viermi. Sau, în visul: cu o singură mână aÈ™ezi peste taste/ freamătul fiecārei secunde în care singurătatea/ te-a strigat pe numele mic. Volumul se încheie potrivit destinului unui poet, acela de a scrie, tot ce scrie, pentru publicul cititor căruia poeta i se adresează în poezia dragul meu public: te iubesc desuet ca în anii '80 fāră să întreb cine eÈ™ti - frumoasă declaraÈ›ie de dragoste! Gela, din public spun È™i eu că din tristeÈ›e se nasc cele mai frumoase poezii! Ottilia Ardeleanu, 6 august 2016, Năvodari |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy