Supraconștientul posedă un sine format din simbioza eurilor cu substanța spirituală, are similitudini cu spiritul divin de natură absolută, ale cărui conexiuni cosmice formează sinapsele minții universului.
Dacă nu am avea subconștient și conștient, care limitează evoluția supraconștientului, sub acțiunea supraconștientului ne-am însuși supra senzorialul, care ne-ar facilita vizualizarea și cunoașterea entităților transcendentale și divine, și nu am fi limitați la cele 5 simțuri care ne leagă de realitatea telurică.
Când lumina divină, pură, cu intensitate siderală, ajunge în supraconștient, acesta o prelucrează și o trimite conștiinței, care sub acțiunea ei se amplifică până atinge universul, și astfel conștiința are capacitatea de a modela realitatea în alte tipare și influențată de matricea divină devine o supra-realitate, în care nu are ce căuta suferința, și de care se aglutinează fericirea absolută.
Conștiența în contact cu supraconștientul, își sublimează substanța pe care o proiectează în real, și îi transformă eterogenitatea proceselor în omogenitate. Supraconștientul induce senzitivităților senzori esoterici, iar oamenii conștienți de activitatea supraconștientului în ei vizualizează esotericul și îl aduc în concret, pe care îl sublimează până ajunge un relativ de natură transcendentală.
Supraconștientul ce încorporează prodigiosul, ne aduce mai aproape de divin.