Empatia ce își întindea ramificațiile între toți oamenii buni și luminoși, a fost tăiată de neîncrederea îndoindu-se de tot, astfel sinele planetar s-a dezintegrat în vacuitate, și a rămas doar sinele fals, a cărui energie confuză mărește neîncrederea până atinge cotele nihilismului, proiectându-și doctrina non-ului în oamenii al căror câmp energetic fluctuează, are disfuncționalități și intermitențe.
Neîncrederea vede în viață un conflict continuu între adevăruri circumspecte și simulacre încrezătoare.
Neîncrederea are în privire pete de întuneric care îi induc subiectivitate și distorsionalitate percepției realității, care privită prin prisma neîncrederii, pare confuză, difuză și ambiguă. Pe corpul neîncrederii au apărut eriteme și în loc de empatie are niște prelungiri inutile care îi atârnă diform și malformat agățându-se de tina vâscoasă.
Neîncrederea are multe lesturi în ea, de aceea se mișcă atât de greu pe traiectoria vieții.
Neîncrederea pictează un tablou crepuscular în care întunericul ce obnubilează are prevalență față de lumina difuză, ce pare că încearcă să se ascundă în umbrele negre, covârșită de inflația întunecimii.
Culeg lumina din tablou și o hrănesc cu spirit, era emaciată și hirsută, cu fire lungi de întuneric, astfel lumina nu m-a mai părăsit, avea sarcina de a distribui uniform energia sa tuturor entităților proprii.