Un adevăr uzat de folosirea continuă de către oamenii drepți, își dă demisia de la serviciul vieții, și în locul lui este angajat un simulacru proaspăt, care mistuie părțile inflamabile ale vieții, și acestea, arzând, generează spuză împrăștiată peste icebergurile din zona polară a sufletului.
Viața și-a îmbunătățit randamentul, eficiența și fiabilitatea, și-a mărit energiile, absorbind combustibilul poeziilor.
Misterele s-au depus pe acea fațetă a vieții necunoscută, neînțeleasă și neperceptibilă, învelite în esoteric, având esențe de revelații.
Dacă alunecă în tină, misterele se prefac în adevăruri mizerabile, care stârnesc repulsie, pe care calcă cei cu mintea în cer și cu ochii în pandemoniu.
Omul polemizând cu toți, își instigă virulența de natură violentă să muște din omul căruia îi face radiografia aversiunii.
Omul care îi aprobă pe toți, își minimizează personalitatea, împrumută de la ceilalți gregaritatea, părerea lui personală este strivită de dialecticile celor care îi desființează eurile și sinele, și fără ele viața sa se mișcă haotic, trece de la unul la altul ca vorbele.