agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 13714 .



De ce se prostesc bărbații la bătrânețe?
essay [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Manega ]

2005-09-19  | [This text should be read in romana]    | 



Există situații paradoxale în care oamenii îți iartă, ca pe o gafă, ceea ce ai făcut tu mai bun. Există și situații în care oamenii te compătimesc atunci când ești fericit. Este imposibil să-i contrazici sau să-i corectezi, pentru că ei gândesc și activează conform obișnuințelor și logicii curente. Nu e nimic blamabil în asta, pentru că, în majoritatea cazurilor, au dreptate. Să încercăm să răspundem, de pildă, la următoarea întrebare: de ce se prostesc bărbații la bătrânețe? Nimic nu pare mai jalnic și mai ridicol decât un cuplu în care el are 48 sau 50 de ani, iar ea numai 24 sau 25. Lumea gândește: "Îi toacă banii". Sau: "Își bate joc de el". Sau: "Al dracu’ boșorog, cu ce trufanda umblă!". Interesant e că relația este contestată unanim, atât de cei de vârsta "boșorogului" (în special de femei), cât și de cei de vârsta "trufandalei" (în special de bărbați). Motivațiile, chiar dacă au girul majorității statistice, sunt departe de a fi obiective. E ca atunci când, dacă mai mulți inși îți spun că ești beat, cică trebuie să te duci să te culci. Poate au motivele lor să creadă asta, dar dacă tu știi că n-ai băut? Nu-ți rămân decât două posibilități: ori să sfidezi pe toată lumea, știind bine că n-ai băut, ori să te duci să te culci, supunându-te majorității care greșește. În primul caz ești un învingător chinuit de huiduielile majorității. În al doilea caz ești un învins respectat. Cînd un bărbat în pragul vârstei a treia umblă cu o puștoaică, ori el este pedofil, ori ea este gerontofilă, ori el are bani, ori ea e curvă interesată. În orice caz relația e scandaloasă și sfidătoare la adresa cutumelor sociale. Deci, din acest punct de vedere, atitudinea de respingere este justificată. Trecînd peste "amănuntul" că incriminările, deși subiective, sunt de cele mai multe ori reale, ele exclud cu desăvârșire excepția. Nimeni nu ia în considerare, măcar ca ipoteză de lucru, faptul că ei se iubesc. Ca și când sentimentele ar avea embargo după o anumită vârstă, ca și când fericirea n-ar mai fi posibilă dacă ai ratat-o la tinerețe.
Este firesc ca oamenii să se iubească atunci când sunt tineri. Este, de asemenea, în firea lucrurilor ca liliacul să înflorească primăvara. Dar nu este exclus ca acest lucru să se întâmple, de pildă, în noiembrie. Chiar dacă este o excepție de la regulă, tot liliac înflorit este. Cine știe ce haos al anotimpurilor s-a întâmplat în existența lui? Poate n-a înflorit la timp și s-a trezit abia acum, când, teoretic, i-a trecut timpul. Poate că bărbatul tomnatic n-a iubit când era tînăr sau a ratat bucuria iubirii, din inconștiență sau prostie, și vrea să-și repare greșeala. Iar lumea îl huiduie, îl pune la punct sau, în cel mai bun caz, îl compătimește. "Săracul! Uite în ce hal a ajuns!". Chiar așa: el, "săracul", e fericit, iar lumea îl compătimește!
La întrebarea: de ce se prostesc bărbații la bătrânețe?, răspunsurile sunt multe și nuanțate, dar se pot încadra în trei categorii: unii vor să se dea cocoși (și sunt ridicoli), alții vor să demonstreze că au bani și pot cumpăra orice femeie (și sunt jalnici), iar alții, cei mai puțini, au descoperit că încă mai au șansa de a simți gustul fericirii. {i nu se sfiesc să riște. Puțin le pasă (sau poate că le pasă, dar sfidează) de ce zic alții sau de ce cred alții. Goethe s-a îndrăgostit la 80 de ani, de o fată de 17 ani. Vai, ce scandalos! Dar așa a apărut "Elegia de la Marienbad".
Un liliac înflorit în noiembrie nu este o curiozitate de bâlci, este doar o absurditate sublimă. Ca o zeiță goală pe stradă, să zicem, deși așa ceva chiar că nu există (sau, poate, cine știe?). Un liliac înflorit în noiembrie este un liliac sinucigaș. Știe că vine iarna și că gerul îl va îngheța. Dar una e să îngheți normal și alta e să îngheți înflorit.
COROLAR: Omologul feminin al liliacului înflorit în noiembrie este femeia care îl primește în dar. Căci toate femeile primesc flori, dar nu tuturor le este dat să primească un liliac de noiembrie. De ce se prostesc, deci, bărbații la bătrânețe, înfruntînd legile firii și protocolul vârstei? Dar femeile tinere care le acceptă prosteala?

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!