Excelent ai spus, Maria Elena Chindea. De acord, în privința mea, cu noul proiect, deoarece "agon" din greaca veche înseamnă "Acțiune". Denumirea "Agonia" nu e o referire la metafora de la începutul imnului nostru, "somnul cel de moarte", ci la ieșirea din expectativă: "Deșteaptă-te, române din...". "Barbarii de tirani" pot fi monștrii proprii. Suntem chemați să-i tăiem. Să așezăm în locul lor interactive scrieri, care să dea naștere unor discuții de pe urma cărora toți să profităm. Iar eseurile critice sau libere se nasc deseori dintr-o polemică bună, constructivă, din comentarii proaspete, lucide și la obiect.

Cred că pe unii nu-i deranjează să se complacă încă în ocrotirea cu orice preț a conceptului "moartea literaturii", lansat de poststructuraliști, de anumiți teoreticieni occidentali în a doua jumătate a secolului XX și însușit dintr-un anumit orgoliu defetist de către optzeciștii (pretinșii "postmoderniști") și douămiiștii români.
Pentru mine unul, a fi încă pe "Agonia" sau "Poezie.ro", format vechi, înseamnă ceva: echivalează nu cu "situarea în (acasă)", ci numai cu "devenirea întru" ființa literaturii, ori "În inima fantasticului", după cum își intitula Roger Callois un important studiu, despre o parte substanțial diferită, însă inclusă estetic literaturii propriu-zise, genul fantastic al său (literatura fantastică cu valențe pur literare).

Cu cât are mai multe volume publicate, un scriitor poate aspira și la imortalizarea talentului său pe acest site literar național. Sunt deja două decenii de când ființează, un brand al literaturii noastre românești în mileniul al treilea.

A scrie și pe urmă a publica nu sunt acțiuni intercondiționate. Ci întotdeauna acțiuni separate, distincte. Nu tot ceea ce scriem poate vedea lumina tiparului.

Cu cât este textul mai fascinant, el își face datoria să incite publicul cititor să intervină pe el, asupra sa. Cu cât se folosește pentru elaborarea sa o altă abordare decât cea strict estetică, textul începe să sufere, iar autorul (vocea sa, eul liric, naratorul, dramaturgul, scenaristul, eul eseistului) este rugat prietenește să mai intervină, atunci când dorește și are timp, asupra creației sale, pentru că imaginația sau exprimarea pot juca feste.

Unii cred că după orice agonie urmează... nimicul, golul! Se înșală. După agonie urmează mereu ceva. Urmează nimic și...

E un început nimicul. Este și demolarea. De la acest stadiu, al debarasării de materialul spart, excavat, poate urma etapa amenajării unui parc, ori lăsarea terenului să reintre în circuitul turistic, prin umplerea sa de vegetație, ori de apă.

Nimic privilegiat: ceva redat naturii, din care a fost ceva mai înainte: un colțișor, transformat de factorul antropic.

Nimicul de pe Terra presupune n posibilități de a face totuși ceva bun din el, pe el, cu el.

Pentru unii membri ai acestui cenaclu virtual, "Atelier literar", însuși conceptul atât de grecesc, din limba elină (greaca veche) "Agonia" are o încărcătură semantică aparte. Agonia literară sau estetică presupune întotdeauna trei pași importanți
în acest cenaclu artistic. Acțiunea, primul pas agonal, este forța imaginativă a creatorului unui frumos artistic. După acțiune urmează pasul al doilea agonal, reacția individuală, adică răspunsul la text (ce impresie face oricui), reacția fiecărui agonist fiind multiplicată în impactul la publicul cititor sau ascultător. Interacțiunea este al treilea pas agonal și ultimul, prin care se ajunge prin feedback colectiv și discuții de simpozion la anumite concluzionări, ba chiar și la îmbunătățiri ale textelor, ca ele să capete statutul dorit de autorii lor: să fie (re)considerat valoric textul postat, să capete sau nu un consens unanim al publicării, în reviste literare, pe bloguri, Facebook, alte rețele, în volume.