O, maestre Coșbuc, poet predestinat al neamului român, implantat de divinitate pe urmele strălucitului Luceafăr, având aceeași misiune plină de har nemuritor, căci și cuvintele tale rămân la fel de nemuritoare, pline de viață optimistă, de inedită înțelepciune și strălucire; căci ești un alt far luminos în noaptea timpului istoriei valahe zbuciumate, ghidându-ne bine prin gloriile trecutului nostru roditor și prin noblețea neamului nostru daco-roman. Cu drag ai pictat, prin versuri de ritm nou, peisajul măreț al spațiului nostru mioritic, munții Ardealului, dealurile Năsăudului și câmpiile iubitei tale Românii, chipurile poporului ei mult încercat, devenind poetul țărănimii, poetul zonelor rurale românești și neîntrecutul bard al portretelor de Ilene-Cosânzene, de splendide fete-zâne și de mândri flăcăi Feți-Frumoși de pe meleagurile noastre, toate splendide și bogate. În inima ta mare, toată România a găsit un loc de cinste, un loc de străveche tradiție și reală cultură. Ești laudă binecuvântătoare a satului plin de armonii diverse, glasul lui de bucurie, de necazuri ori de dor. Te vedem din ce în ce mai clar ca pe un măreț erou ce a luptat cu condeiul în mână pentru dreptate, libertate și independență națională, dorindu-ne o lume mai bună, un viitor de aur. În fiecare strofă scrisă de tine vibrează puternic un ecou al vieții clocotitoare; în fiecare rimă, un strigăt de libertate și unitate. Coșbuc, tu ești mândria noastră veșnică, un simbol etern de curaj și demnitate! Citindu-ți opera, ne faci să vedem ca într-un film în relief că țăranii tăi sunt vii, muncind din greu sub cerul liber în lanul de grâu unde, fremătând pământul ei își țes destinul cu brațele și sudoarea frunții lor pentru pâinea cea de toate zilele. Când își termină treburile, cei tineri cântă, joacă și se veselesc. Toți, fie tineri sau în vârstă, sunt harnici și cinstiți, dar ai văzut că în jurul lor erau boierii lacomi și hapsâni, ciocoi aduși de vânt, care le furau pământul, îi înrobesc și le jefuiau roadele muncii lor, făcându-i să se revolte. Atunci îndată te-ai transformat în apărătorul lor aprig, îndemnându-i la răscoală și ai devenit purtătorul lor de cuvânt prin splendidul mesaj acuzator precum cel din poemul „Noi vrem pământ !”, fiindu-le alături. Totdeauna ne-ai impresionat prin imensa diversitate tematică a operei tale poetice (cu încântătoare versuri despre viața sentimentală a fetelor, poezii cu tematică erotică decentă, versuri memorabile, cu subiecte istorice bine reconstituite, cu aprinse versuri patriotice, cu versuri despre frumusețea naturii, cu versuri filosofice, cu imnuri religioase ori poezii despre mamă, bunici și familie, poezii pentru copii etc.) Îți mulțumim pentru toate aceste minunate comori de cultură, creații monumentale cu care ai îmbogățit sufletele unor generații întregi, iar de toate aceste titluri clasice, de mare valoare literară, noi ne amintim și te proslăvim acum cu mare emoție, cu bucurie sinceră și profund respect pentru perfectele bijuterii lirice și din ele amintim poeme cum sunt El-Zorab, Iarna pe uliță, Imnul studenților, La oglindă, Lupta vieții, Mama, Mânioasă, Moartea lui Fulger, Noapte de vară, Noi vrem pământ!, Nu te-ai priceput, Numai una, Nunta Zamfirei, Paşa Hasan, Trei, Doamne, și toți trei! - dar lista ta auriferă, desigur, este mult, mult mai lungă! Și nicidecum nu putem să uităm nici excepționalele și impecabilele tale traduceri, fiindcă tu, maestre înțelept, vorbeai fluent și scriai perfect în germană, italiană, franceză, latină, maghiară și binișor în engleză... Și din aceste limbi ne-ai tradus impecabil câteva mari comori universale precum: „Divina Comedie” de Dante Alighieri, o versiune absolut completă a celebrei operei, tradusă din limba italiană, „Georgice” de Vergiliu, tradusă din limba latină, „Don Carlos” de Friedrich Schiller și „Sacontala” de Kalidasa, traduse din limba germană, respectiv sanscrită. Ai mai tradus din Shakespeare și din Goethe, însă aveai planuri și mai mari de viitor, căci prietenul tău Caragiale te convinsese să scrii și teatru, iar noi, cei de astăzi, suntem siguri că și din acest domeniu ne-ai fi lăsat frumoase capodopere dacă... Dacă o mare nenorocire nu s-ar fi abătut brusc asupra ta și a familiei tale minunate, deoarece în ziua de 25 august 1915, frumosul și deosebit de inteligentul tău băiat Alexandru, unicul tău copil, student de 19 ani, nu ar fi pierit într-un tragic accident de automobil, fiind primul accident de acest fel din România. Nenorocirea a fost atât de mare încât știm că soția ta Elena s-a îmbolnăvit grav de inimă, iar tu, înecat în lacrimi, te-ai lăsat definitiv de scris, deși erai în plină glorie și când Academia Română, cel mai mare forum cultural național, te alesese cu onoare membru ei titular. Din cauza acestei cumplite tragedii ai suferit imens sufletește și fizicește, încât deveniseși întru totul de nerecunoscut... Trăiai un zbucium interior imens, greu de suportat, numai de tine știut. Asta ți-a scurtat mult viața. Era prea mult, iar în ziua de 9 mai 1916, precum mult doreai, ai plecat și tu Dincolo de Stix, să te întâlnești cu frumosul tău fecior Alexandru, lăsând pentru literatura și cultura românească un gol deosebit de dureros în vremea de atunci, cu prelungite ecouri ulterioare. Dar pentru noi românii de astăzi și dintotdeauna tu vei trăi veșnic, iubite maestre, prin opera ta strălucită și nemuritoare, dintre care unele din cele mai frumoase versuri ale tale au fost puse pe muzică de înalte valori melodice și astfel toate vor străbate secolele și pe aripile armoniilor. Oricum, în istoria culturii românești, tu rămâi un mare pisc liric cu care generații întregi ne vom mândri întotdeauna!
O, Doamne, cât am fi de mici fără de tine, genialule George Coșbuc, fără creativitatea versurilor tale pline de atâta farmec specific românesc, de mult românism folcloric, de unic vis iradiant și de calde melodicități încântătoare!
Glen Ellyn, 9 mai 2024