agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 5927 .



Odă gheișelor de pretutindeni
essay [ ]
Intre fese și emisfere

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Alexandru Nifilimu ]

2005-12-28  | [This text should be read in romana]    | 





O iluzorie interferență între fese și emisferele cerebrale este menită să ne încarce permanent viața de inedit și nesperat. Distribuite în cantități egale, fesele și emisferele, și-au păstrat multă vreme neamestecate rolurile încredințate de creator.

(Geneza 6,1) "Când au început oamenii să se înmulțească pe fața pământului, și li s-au născut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; și din toate și-au luat de neveste pe acelea pe care și le-au ales."

Considerate separat, fiecare pereche are funcții ireconciliabile, inconfundabile dar în interferență produc efecte uluitoare, cu mult mai mari decât suma aritmetică a termenilor, pentru că fizicul a cochetat dintotdeauna cu fizica:

[92,36] "Faptul se explică astfel: în acele puncte din spațiu în care se suprapun două maxime, intensitatea rezultată este mai mare decât suma componentelor, iar în punctele în care un maxim se suprapune cu un minim, intensitatea rezultată este mai mică decât suma componentelor."

Adică, lucru arhicunoscut, Domnul îi dă tot celui care are și ia tot de la cel sărac:

(Matei 13,12) "Căci celui ce are, i se va da, și va avea de prisos; iar de la cel ce n-are, se va lua chiar și ce are."

Interferarea funcțională a extremelor pare de un exotism căruia omul nu i-a rezistat niciodată și nici nu avea cum. Chiar și zeii se temeau de puterea femeii ce te îmbie la sex, fiindcă cel mai brav dintre ei a simțit-o pe pielea lui.

[206,111] "În acele zile când numai zeii locuiau în Nippur, iar omul nu fusese creat încă, Enlil a întâlnit o zeiță, care i-a devenit apoi soție. Conform unei variante, Enlil și-a văzut viitoarea mireasă pe când făcea baie goală în râul care curgea prin Nippur. A fost dragoste la prima vedere, dar probabil, nu la căsătorie a fost primul gând al lui Enlil:

Păstorul Enlil, cel care hotărăște soarta,

Pe Cea-cu-ochii-negri a văzut-o.

Zeul îi cere să se drăgălească;

Dar ea nu vrea.

Zeul îi cere să se drăgălească;

Dar ea nu vrea:

Vaginul meu este prea mic (îi spune ea)

Și nu știe încă bărbăția-ți s-o primească;

Iar buzele-mi sunt prea mici,

Și să sărute, încă nu au învățat.

Dar Enlil nu putea accepta un refuz. I-a dezvăluit aghiotantului său Nușku dorința fierbinte născută în el de tânăra fecioară pe nume SUD (Cea care are grijă de copii) și care locuia cu mama ei E.REȘ (Casa parfumată). Nușku i-a sugerat zeului să o invite la o plimbare cu barca și i-a pregătit una. Enlil a reușit să o convingă pe Sud să vină cu el. Odată ajunși în larg, el a violat-o. Deși Enlil era căpetenia zeilor el a fost obligat de ceilalți zei să se căsătorească cu Sud. Dar ceea ce nu știau nici Enlil, nici ceilalți zei care l-au pedepsit, era că nu Enlil a sedus-o pe Sud, ci invers. Adevărul este că ea fusese trimisă de mama ei să facă baie goală chiar pe drumul pe care trecea de obicei Enlil, cu gândul ca acesta să o vadă și să se îndrăgostească de ea."



Pentru anihilarea aspirațiilor androginului Adam, a fost creată Eva care a primit apoi misiunea de sabotaj a fabricii de bioroboți construită cu atâta trudă de zei. Specia a apucat pe calea degradării genetice și materialul a fost expulzat din laborator.



Pentru scăderea potențialului sălbatic al lui Enkidu, o curtezană este trimisă pentru a-l slei de puteri, spre a fi adus apoi în preajma lui Ghilgameș (două treimi din el sunt divine și o treime omenească) să-l înfrângă în luptă:

[209,32] "Fiica plăcerii îl vede, fiară cu chip de om, bărbat vânjos și crunt, care trăiește în inima pustiului. Iată-l fiică a plăcerii, dezvălue-ți sânii, despoaie-te, farmecele să-ți stăpânească. Nu te sfii soarbe-i răsuflarea; îndată ce te va vedea se va apropia de tine; leapădă-ți veșmintele ca trupu-i să te-acopere, și arată-i fiarei cu chip de om ce înseamnă femeia... Fiica plăcerii își dezvălui sânii, se despuie, farmecele să-i stăpânească; fără sfială îi sorbi răsuflarea. Își lepădă veșmintele și trupul lui o acoperi. Îi arătă astfel fiarei cu chip de om, ce înseamnă femeia, și dorința lui o învălui în mângâieri. Șase zile și șapte nopți o stăpâni Enkidu pe fiica plăcerii. Când în sfârșit se sătură de plăcerea pe care i-o smulgea, vru să se ducă la turma sa de fiare sălbatice. Enkidu vru să sară, dar trupul îi era vlăguit, genunchii îi erau înțepeniți, în timp ce turma sa de fiare sălbatice se îndepărta."

După acest tratament, aplicat și unor sportivi de performanță în seara dinaintea finalei, Enkidu este adus pachet la Uruk pentru a se lupta cu Ghilgameș.

Alături de alimente și spiritualitate, sexul este cea de a treia hrană de care au nevoie ființele. Polarizarea profesională pe specialități și meserii este doar dovada unei neputințe holistice a oamenilor.
Astfel potențate și înmatriculate, femeile devin arme de atac sau apărare, inegalabile, irezistibile și imprevizibile:

(Geneza 38,24) "Cam după trei luni, au venit și au spus lui Iuda: Tamar, noru-ta, a curvit, și a rămas chiar însărcinată în urma curvirii ei. Și Iuda a zis: Scoateți-o afară ca să fie arsă. După ce au scos-o afară, ea a trimes să spună socrului său: De la omul acela, ale cui sunt lucrurile acestea, am rămas eu însărcinată (și nu era vorba de o rochiță pătată n.a.); vezi, te rog, al cui este inelul acesta, lanțurile acestea, și toiagul acesta. Iuda le-a cunoscut, și a zis: Ea este mai puțin vinovată decât mine, fiindcă n-am dat-o de nevastă fiului meu Șela. Și nu s-a mai împreunat cu ea de atunci."

Cu putere de tornadă, privire de cleștar și atracție de gaură neagră, gheișele au cucerit, când le-a venit rândul, lumea cea fără de noimă a bărbaților și au așezat-o în rastelul cu trofee de vânătoare. Dar efortul și renumele lor nu este cu nimic mai prejos sau mai presus de al celorlalte truditoare ale planetei.

Unde nu înving emisferele, simpla viitură a feselor produce efecte cât întreaga debarcare a aliaților. Când se simt în pericol, cele două perechi își acordă instantaneu sprijin prin conexiunea directă a magistralei spinale mărginită la extreme de ceakrele mulhadhara și sahasrara.

Maestre în învăluiri și artiste în dezvăluiri, extremele lucrează în parteneriat neîntrerupt și infailibil. Nici o femeie nu trebuie considerată prostituată, după cum nu trebuie considerată curtezană, dansatoare, iubită, artistă, mamă, poetesă, gospodină sau prim ministru.

Femeia este ca lumina, complexă și sclipitoare, în armonică, dar și dispersată de la infraroșu la ultraviolet, în curcubeu. Fiecare culoare are splendoarea și menirea ei, iar analiștii se pot manifesta deopotrivă ca puritani, donjuani, rafinați sau grosolani, fără a disprețui vreo nuanță.

Când ajungem în degringolada controverselor înseamnă că trebuie schimbat imediat planul. Faceți zoom in sau zoom out, după caz, pentru că exhibând ori inhibând, armonia are de suferit. Prim planul tinde la grotesc, iar lipsa detaliului te rătăcește în neant.

Și încă un amănunt: la baza tuturor tradițiilor a fost inițial una singură. Pentru a le cuprinde și clasifica trebuie să aplicăm același procedeu. In orice situație și cu orice prilej nu uitați de puterea zoomului. Așa făcea și Isus, folosea întotdeauna pilda cea mai potrivită.

Veche de când lumea, insurecția terapeutică prin sex este de fapt cel mai vechi leac, cu multiple valențe tămăduitoare. Dezarmarea prin sex și cununie avea să fie dezaprobată de zei pentru că ea favoriza hibridarea semințiilor și diminua potențialul belicos al bărbaților, fără care războaiele religioase în care trebuiau să lupte și să moară, deveneau simple hârjoane. Astăzi precauțiunile sunt aplicate întocmai soldaților și sportivilor în cantonamente interminabile.


Să nu deplângem tradițiile japonezilor. Ei singuri le desfid fotografiind lumea din toate părțile, cu milioane de obiective. Părăsirea tradițiilor este generală și este sincronizată cu globalizarea economică și expansiunea Universului.


Revenind la gheișe, doar priviți-le ochii, ochii nu mint niciodată... Subconștientul corodează adâncurile. Condiția gheișei este susținută prin denumirea onorifică, chiar măgulitoare, dar este stigmatizată de societate prin practica necăsătoriei. Ce poate fi mai jignitor pentru o femeie, iar retragerea în turnul de fildeș al rafinamentului pare o replică palidă și tristă. Breasla dăinuie prin prestația ereditară a fetelor - fără tați - ale gheișelor, atât de respectate de întreaga societate, sau prin achiziția din popor de fete sărace dar frumoase - condiții sine qva non. În îmbrăcămintea intimă a gheișelor predomină, roșul, culoarea sexului, dar evident camuflat. Distanța dintre cele două ceakre este supraomenesc de mare. Nu poate fi asigurată de o singură ființă, de aceea pun umărul actrițele, cântărețele, balerinele, gimnastele, dansatoarele, topmodelurile.


Instituția gheișei nu este periclitată, este cel mult în metamorfoză, în pericol iminent este mai degrabă cealaltă instituție, căsătoria, adică femeia însăși.




[92] Fritjof Capra, Taofizica - o paralelă între fizica modernă și mistica orientală, ed. Tehnică. București, 1999.
[206] Zecharia Sitchin, A douăsprezecea planetă, traducere din limba engleză de Cristian Banu, ed. Aldo press, București, 1999.
[209] Epopeea lui Ghilgameș, traducere de Virginia Șerbănescu și Al. Dima, Ed. Mondero, București, 2001.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!