Bună, mă numesc Orghici Gheorghe Constantin și am venit pe lume într-o zi, cândva în 1965, undeva prin august. Nu am înțeles niciodată de ce tatăl meu (Domnul îl aibă în pază) mi-a pus două prenume și de ce doi sfinți. Eu nu am fost niciodată un copil cuminte și nici sfânt nu am fost și nu sunt.
Copil rebel fiind, nesocotit-am școlile, așa că învățat-am la "Aurel Vlaicu" din primele clase și până la bacalaureat, pe care luatu-l-am (dar nu cu japca ci cu știința).
În armată am fost și eu ca toți ceilalați (m-am dus vițel și am venit bou).
Pregătiri profesionale am destule, pe care le profesez doar în vis. De muncă nu mi-e frică dar mă întreb, unde?
Aptitudini: pun suflet în tot ce fac, îmi plac lucrurile făcute bine. Nu lucrez la ”Coop Munca în Zadar”, nu agreez prostia și mă consider un alergător de cursă lungă. Nu sunt solitar și îmi place munca în echipă.
Sunt creștin.
În timpul liber ador să citesc, ador muzica bună, nu sufăr de manelism, în natura îmi regăsesc energia, nu trag în pianist dacă nu își interpretează opera, chiar dacă îmi zgârie timpanul.
Ar mai fi scrisul, p.s.-ul și multe altele, pe care nu am de gând să vi le-nșir aici, vă las voua plăcerea unor noi descoperiri, deoarece om fără secrete nu există.
În trei cuvinte, de ce această cărțulie:- Așa am simțit;
De aia!
Dedic aceaste rânduri editorului meu, căruia îi mulțumesc și pe această cale, pentru că m-a impulsionat să scriu. Acestă minunată echipă care m-a ajutat în demersul meu scriitoricesc, necondiționat și uneori lăsând lucrurile lor ca să m-ajute.
Le mulțumesc și le doresc și pe această cale tot binele din lume. M-ați ajutat să văd lumea cu alți ochi, de aceea vă mulțumesc încă o dată.
Mulțam zic și familiei mele că poate îndura un nebunatic ca mine în casă.
Nu la sfârșit și nici în cele din urmă vă mulțumesc vouă celor ce veți citi și în speranța că v-a plăcut, vă spun la revedere și pe curând.