agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ The oak
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-05 | [This text should be read in romana] |
Texte publicate anterior:
0. MotivaÈ›ie: http://www.agonia.ro/index.php/essay/161333/index.html 1. O Poveste postmodernistă: http://www.agonia.ro/index.php /essay/157964/index.html 2. Este Realitatea o Târfă?: http://www.agonia.ro/index. Php /essay /161334/index.html 3. Este Existenta reala? - Context cultural european-occidental si Budismul: http://www.agonia.ro/index.php/essay/161834/index.html Preambul ÃŽn primul rând, o definiÈ›ie contextuală a "Empirismului pozitivist" . AÈ™a cum înÈ›eleg eu acest termen în cadrul seriei prezente de (con)texte. Fără pretenÈ›ie de generalitate. (De fapt, această definiÈ›ie a fost dată în '0. MotivaÈ›ie'. Dar ea a fost plasată într-o notă de subsol). Deci, definiÈ›ia: "Empirismul pozitivist (È™i raÈ›ionalist?!)" se caracterizează prin: (a) singura "realitate" acceptată ca atare este cea perceptibilă prin "simÈ›urile" comune, prelungite prin aparate de măsură din ce în ce mai sofisticate. Mergând, de exemplu, de la (banalii) ochelari de vedere în infraroÈ™u, microscoape, telescoape, etc. È™i până la implantare de cip-uri care maresc întinderea gamelor de frecvență pentră "văz", "auz", etc.; (b) orice teorie È™tiinÈ›ifică este considerată "valabilă" ("reală" È™i, deci "adevărată" - empiricii pozitiviÈ™tii, echivalând "adevărul" cu "realitatea" definită anterior), în măsura în care, prin experienÈ›e "obiective", "exterioare" (independente de "subiectivism") teoria este confirmată. Prin urmare, din punctul de vedere empiric-pozitivist, o astfel de teorie este, automat, È™i "predictibilă". ÃŽn sensul că, dacă se respectă întocmai "protocolul" experimentelor care o confirmă, se obÈ›in, întotdeauna, aceleaÈ™i rezultate. ÃŽn al doilea rând - È™i ultimul - de ce nu continui prezentarea, în opoziÈ›ie È™i apoi în intersectare (dacă va rezulta aÈ™a ceva), a celor două contexte culturale: European-occidental È™i Budist, începută în '3. Este ExistenÈ›a Reală?' ? ÃŽncercând ceea ce sugerează Daniel Sur [1]: 'Gîndirea È™i practicarea istorică a culturilor-monadă pot fi depaÈ™ite, pot fi făcute să nu mai apese, ci să devină… un altfel de teritoriu, mediu liminal de comunicare È™i rezonanță…. Astfel, se creează un fel de spaÈ›iu gri, un spaÈ›iu de întîlnire, un spaÈ›iu de împletire, un spaÈ›iu încă fără un stil dominant. Dar un spaÈ›iu, unde libertatea stilistică este nemaiîntîlnită pînă acum. Două (sau mai multe)valuri care se sparg unul în celălalt, lăsînd în urmă o spumă fascinantă. De un astfel de spaÈ›iu beneficiază România. Occident sau Orient? Nici Occident, nici Orient. Sau amîndouă o dată.' Pentru două motive: (a) în textul anterior am prezentat numai o vedere de ansamblu asupra "realității" în cadrul celor două contexte analizate; (b) într-un fel, la nivelul Fizicii subcuantice (È™i nu cuantice) din Contextul nostru cultural È™i, respectiv, cel al "Casei conÈ™tiinÈ›ei" (a se vedea aceiaÈ™i: '3. Este ExistenÈ›a Reală?') din cel Budist, se tinde spre o "intersectare". Dar până a ajunge acolo, o analiză mai extisă a limitelor la care a ajuns "Empirismul (nostru) pozitivist" (È™i încearcă să le depășască pe multiple planuri), va fi extrem de utilă tocmai pentru ca apoi să se poată pune în evidență "intersectarea" amintită. Fizica cuantică ÃŽncep cu Fizica cuantică pentru că ea pare a fi "disciplina pilot" care a condus, încet dar sigur, la întreaga degringoladă pe care o trăieÈ™te azi "Empirismul pozitivist" pe toate planurile (cunoaÈ™terii È™i acÈ›iunii). Evident, o astfel de caracterizare presupune, din partea cititorilor, existenÈ›a unui anumit bagaj de cunoÈ™tinÈ›e, destul de general, din domeniul Fizicii sub-atomice (cuantice). Pe care, sunt convins, că ei îl deÈ›in. Pentru orice eventualitate, trimit la surse uÈ™or accesibile - atât în putinÈ›a consultării, cât È™i din punctul de vedere al sugestivității È™i inteligibilității expunerii [2]. ÃŽn Fizica Particulelor elementare (subatomică - cuantică) a È™tiinÈ›ei contextului nostru cultural (European-occidental) se constată experimental È™i se vorbeÈ™te despre: incertitudine (localizarea în timp a unui eveniment este legată de imprecizia în cunoaÈ™terea energiei, iar localizarea în spaÈ›iu a evenimentului este legată de imprecizia cunoaÈ™terii impulsului); comportare ambiguă - particulă/undă; complementaritate (care nu rezolvă contradicÈ›ia - o eludează: simplu nominalism!). Cele mai multe particule elementare trăiesc un timp extrem de scurt - timp care, uneori, se aproprie de instantaneitate - în raport cu scara timpului uman; interacÈ›iunile sunt: tari, electromagnetice, slabe È™i gravitaÈ›ionale; apar produceri de fenomene de creare È™i distrugere de particule "virtuale" (care nu trăiesc suficient pentru a putea fi observate - o altă "definiÈ›ie" a virtualității, diferită de cea postmodernistă a CyberspaÈ›iului cu care ne-am obiÈ™nuit atât de mult încât nu ne mai întrebăm cât din ea este "reală" sau nu, i.e. iluzorie; ca È™i a particulelor "virtuale"). Clasificarea entităților din domeniul particulelor elementare are baze empirice (inventată post-mortem -"experimentul" premerge "teoriei" care încearcă , dacă nu să explice, măcar să ordoneze); căci proprietățile lor nu pot fi stabilite pe baza structurii lor - că d-aia sunt "elementare", deci indivizibile. Singura cale de a descoperi "constituenÈ›ii" acestora, dacă ei există, fiind "spargerea" lor la energii înalte; dar fragmentele rezultate nu sunt niciodată "bucăți mai mici" ale particulelor iniÈ›iale ci, pur È™i simplu, "aglomerări" noi si specifice de energie. Și astfel conceptele statice de "obiect" È™i "părÈ›i componente" nu mai pot fi aplicate. ÃŽn acest caz, "criteriile" de clasificare se bazează pe proprietăți de "simetrie" ( o "simetrie" metaforică, dinamică, pentru că ea nu mai este o simplă "oglindire" ci se referă la "legi de conservare": a "izospinului", a "energiei", a "momentului cinetic total", a unor "sarcinii electrice" abstracte: +/- 1/2, +/- 3/2, +/- 5/2 etc., ceea ce te duce cu gândul la Geometria fractală (a se vedea Mandelbrot [3]). Apar astfel "hadronii" È™i "barionii". Și, cum mintea umană este inventivă (È™i caută să repună în drepturi "teoria" premergătoare experimentului care, apoi, să o "confirme), se mai presupune că atât "hadronii" cât È™i "barionii" ar fi alcătuiÈ›i, totuÈ™i, din alte particule ("ultra-elementare") "Quark"-uri, aÈ™a cum le-a botezat inventatorul lor Murray Gell-Man, pornind de la câteva cuvinte din nuvela lu Joyce, Veghea lui Finnegean, 'Trei quark-uri pentru Muster Mark'. Iar, în fine, astfel de particule "ultra elementare" - pe care, încă, nu le-a găsit nimeni deÈ™i sunt căutate cu disperare (curat "virtuale"!) - chiar că nu mai au "structură", fiind doar entități punctiforme (puncte matematice?! ). Și iar intervine imaginaÈ›ia omenească care, se pare, că nu are limite È™i acordă proprietăți acestor fantomatice entități care, la rândul lor au trebuit - în spirit creÈ™tinesc - să fie botezate: "up", "down", "strange", "colours", "charm", "flavour/aroma". Iar inventatorul (Gell-Man) a primit, pentru toate acestea, chiar premiul Nobel - È™i nu pentru literatură. Și culmea, rezultatele aplicării teoriei sale, par a fi conforme cu experienÈ›ele (exterioare), deci "obiective", confundate cu o nouă È™i, într-adevăr,"deconcertantă realitate". Am mai uitat să spun că fiecare particulă (elementară/ultraelementară) posedă propria "anti - particulă", unele particule fiind - simultan - È™i propriile antiparticule; È™i, astfel, a apărut - chiar È™i experimental, deci "obiectiv" - mult temuta "anti-materie"; care, când nu are ce face È™i se întâlneÈ™te cu materia, È™tiÈ›i si dumneavoastră ce se mai întâmplă (când o anumită - simultan - particulă/antiparticulă, există, convieÈ›uind, cu ea însăși, ce Dumnezeului se mai întâmplă ?!. Misterul ăsta chiar că te poate înebuni!)….. * Am hălăduit, plin de pasiune încrezătoare, un timp destul de îndelungat, prin "lumea" acestei "Materii stranii" - cum o numeÈ™te fizicianul Alfred Kastler (Kastler [2]) - a particulelor elementare. Acum mă plimb prin ea, însă cu un entuziasm temperat de circumspecÈ›ia dată de încercările eÈ™uate de a se găsi o anumită ordine, intuitiv resimÈ›ită, în spatele/umbra acestui mozaic; ordine posibil turnată în teorii ce se doreau unificatoare: a "câmpului" sau a diverselor tipuri de interacÈ›iuni. Teorii care, în final, să fie nu numai explicative, dar È™i predictive. Și o astfel de circumspecÈ›ie mă face să mi se pară că "realismul magic" al lui Borges - cu labirinturile È™i hiper-labirinturile sale, cu textele, hiper-textele È™i hipo-textele (texte inventate È™i nu apocrife, ci "virtuale"?!) este, de fapt, un fleac față de cel al particulelor subatomice. Și, dacă nu v-a ajuns, încă ceva despre experimentul (mental) ERP (Einstein-Podolsky-Rosen) care, după trei decenii de la enunÈ›area sa, îl face pe John Bell să enunÈ›e o teoremă. Pe care nu o redau în forma sa extrem de complicată pentru urechile noastre profane. Dar care afirmă, sus È™i tare, că în cazul a două particule elementare care au inter-acÈ›ionat vreodată, orice nouă acÈ›iune ulterioară asupra unei dintre ele se re-simite (transmite) instantaneu È™i asupra celeilalte, chiar dacă, de exemplu, una este pe pământ È™i alta pe Lună. Și, culmea, această teoremă își demonstrează, experimental (prin experiment exterior, "obiectiv"), validitatea (mă feresc să spun "adevărul"). ÃŽn fine - È™i cu asta încerc să termin cu domeniul particulelor elementare - nu pot să nu amintesc de efectul de "super-poziÈ›ie". El se poate "descrie" (dar nu È™i "explica")matematic prin introducerea, puÈ›ini È™tiu, de către Cardan, a numerele complexe (cu partea lor "reală" È™i cea "imaginară"). Cardan, care nu a inventat numai "axul cardanic". Efect de super-poziÈ›ie despre care Roger Penrose (Penrose [2]) ne informează: 'Nu putem spune, în limbajul obiÈ™nuit, ce înseamnă pentru un electron să se afle într-o stare de superpoziÈ›ie în două locuri în acelaÈ™i timp (s.n. G.M.)….Trebuie să acceptăm pentru moment acest tip de descriere [È™i realitate] pentru sistemele nivelului cuantic. Astfel de super-poziÈ›ii constituie o parte importantă a construcÈ›iei actuale a micro-lumii È™i ne-a fost relevată de Natură'. Ceea ce aruncă, pur È™i simplu, în aer, orice încercare de a ne imagina că "undele" sunt doar o interpretare a probabilității statistice de apariÈ›ie a unei particule elementare !. * Și acum, pentru că mă consider un "postmoderndern" È™i nu un "postmodernist" care refuză orice sistematizare (aceasta, sperând el, să rezulte din context printr-o interpretarea individuală) să încerc totuÈ™i să-mi sistematizez unele păreri în legătură cu "realitatea cuantică" (despre care am vorbit anterior "babilonic"). * 1. Se afirmă că, în lumea cuantică, care se întinde de la lungimea de undă a particulelor subatomice (electroni, protoni, neutroni etc.) È™i până la lungimi de undă de 10 la -33 cm ('dincolo de care noÈ›iunile de "timp" È™i "spaÈ›iu", aÈ™a cum le cunoaÈ™tem, ar fi înlocuite cu unele care, în prezent, nu pot fi specificate' (Bohm [4]) (până în prezent, experimental, s-a ajuns numai până la 10 la -17 cm), observatorul este acela care stabileÈ™te condiÈ›iile de măsurare, iar caracteristicile obiectului vor fi în bună măsură determinate de condiÈ›iile decise de observator. Odată cu modificarea acestor condiÈ›ii se vor modifica È™i proprietățile obiectului studiat. Și, în acest caz, te întrebi dacă Baudrillard (Baudrillard[5]), care spune - referindu-se la "Realitatea macro-empirică" că 'este o târfă' - nu are dreptate, mai ales atunci când ne referim la nivelul "Realității micro-empirice"? Adică, dânsa (târfa) ne aprobă, confirmându-ne experimental teoriile noastre "predictive" pentru a ne înÈ™ela, gâdilându-ne orgoliul visului nostru de "stăpâni", pentru a deveni, în final, noi sclavii ei. 2. Fizica cuantică pare a fi ultima încercare, disperată, a Modernismului (Iluminismt) "raÈ›ional" È™i "obiectiv" îmbrăcat în haina Empirismului pozitivist, de a salva PREDICTIBILITATEA È™tiinÈ›ei, asumându-È™i până È™i riscul relaxării acestei predictibilități prin admiterea probabilității statistice. ÃŽncercare contrazisă chiar de efectul de "superpoziÈ›ie" È™i de teorema lui Bell - demonstrate prin experienÈ›e (exterioare) deci "obiective". Mai mult, această încercare deschide, de fapt, tocmai ea, Cutia Pandorei a IMPREDICTIBILITÃÞII. Impredictibilitate care, nu o să obosesc a afirma, se manifestă, în prezent, din ce în ce mai virulent È™i la nivelul "Realității macro-empirice", odată cu explozia comunicaÈ›iilor È™i a Internetului în cadrul Postmodernității în care trăim (vom vedea, la sfârÈ™itul acestei serii de texte, cum se explică acest lucru). 3. Impredictibilitatea a condus la apariÈ›ia unor teorii noi: cea a Catastrofelor cu "atractorii ei stranii" (R. Thom), a Sistemelor Disipative (Prigogine) È™i a Auto-organizării, a Haosului (James York, David Ruelle - F. Takens, Edward Lorentz), a Fractaliilor (Mandelbrot) etc. (Boutot, [6]), care, "explică", post-mortem, de ce s-a întâmplat "ceva" cu totul neobiÈ™nuit - numit, de obicei, o "singularitate" (de exemplu unele "ruperi" de simetrie din Fizica cuantică, pentru că tot am vorbit atât despre ea), dar nu È™i care vor fi evoluÈ›iile ulterioare È™i când anume - dacă nu cu exactitate, măcar statistic - se va mai repeta acel "ceva". (Pentru că tot a venit vorba: nici un "futurolog" nu a prevăzut, la nivel "macro", căderea Comunismului!). Logicile paraconsistente Tabloul Logicii actuale este asemănător cu cel al Fizicii cuantice. ÃŽntre ele existând o strânsă interdependență. Deoarece începuturile descoperirilor din Fizica cuantică se suprapun cu apariÈ›ia Logicii polivalente. Care, extrem de rapid la scara timpului istoric uman, a condus la spargerea logicii "clasice", pe tărâm "aplicativ", în tot soiul de "logici (mai mult sau mai puÈ›in) paraconsistente": "Logica cuantică", cea a "paradoxurilor", a "non-liniarității", cea "sub-structurală", cea "probabilistică" etc., etc., etc. [7]. Jonglând, formal, cu seturi de axiome/principii noi (e.g. înlocuind unul sau mai multe dintre principiile aristotelice: cel al "necontradicÈ›iei" cu cel al "complementarității", cel al "identității" cu cel al "diferenÈ›ei", cel al "terÈ›ului exclus" cu cel al "terÈ›ului inclus"…Sau "inventând" principii noi, cum ar fi cel al "exploziei" sau cel al "ubicuității" - nu È™tiu dacă vre-o logică "paraconsistentă" a fost, încă, construită pe un astfel de principiu, dar ea, musai, ar trebui să apară - dacă nu a È™i apărut - È›inând seama de efectul de "super-poziÈ›ie" în cadrul căruia una È™i aceiaÈ™i particulă elementară chiar se află, în mod "real" È™i nu "statistic", în mai multe locuri, simultan). Și aceste lucruri se întâmplă oricând o nouă fărâmă a "realității" (macro sau mico) este investigată "experimental-obiectiv" È™i nu mai seamănă cu alte "fărâme" investigate anterior. Iar pe planul Logicii însuÈ™i (de fapt în meta-logică) care ar trebui să fie, măcar el, "consistent" (cât de cât) chiar logicienii "paraconsistenÈ›ei" dau o definiÈ›ie destul de ambigua acesteia, aÈ™a cum rezultă din următoarele: 'Termenul de "paraconsistență" a fost creat de Miró Quesada ….ÃŽn limba engleză prefixul para are multe semnificaÈ›ii. Din câte mi-a spus Newton da Costa, sensul pe care l-a avut Quesada în vedere a fost cel de cvasi, ca în cuvintele "paramedic" sau "paramilitar", deci "paraconsistență" ar însemna ceva de genul "asemenea consistenÈ›ei". ÃŽn ceea ce mă priveÈ™te, am presupus mereu că "para" din "paraconsistență" înseamnă "dincolo de", ca în "paranormal", de pildă, sau în "paradox" (dincolo de opinie)' [Graham Priest, 7]. Termenul de "paraconsistență" desemnează, de fapt, un concept atât de vag încât poate subsuma orice nouă instanță de "logică" particulară (specifică unei fărâme nou descoperită de "realitate" pozitivist-empirică) Ceea ce ne aruncă într-un 'vag mai vag ca vagul ei vagin' al dusei (de pe lume) prostituate Răsturnica (Ion Barbu) care, prin moarte, devine din ce în ce mai inconsistent (sau "paraconsistent"). O simplă remanență ("virtualitate"?! - "reală" în termeni postmoderniÈ™ti) care, ca orice remanență tinde să dispară sau, în acest caz, să re-apară poate, schimbată, "curățită" de zgură, concretizată în ritul È™i ritmul fecundității cosmice. ÃŽntr-un fel, dar numai într-un fel, ca È™i mulÈ›imile "vagi" (fuzzy), cu logica lor asociată în cadrul căreia teorema de incompletitudine a lui Gódel - care, cât de cât, mai dădea o È™ansă Logicii, în general - își pierde din "consistență", devenind aproape "inconsistentă", i.e. "paraconsistentă" [7]. Și, accentuez, numai într-un fel în cazul fuzzy-smului în raport cu fertilitatea, deoarece mulÈ›imile fuzzy nu ascultă de mitul "eternei reântoarceri", ele devenind complet evanescente, ducând la disoluÈ›ie. Și uite aÈ™a, Logica devine cel puÈ›in "autistă" la nivel pragmatic (fiecare nou petic de realitate descoperit își are propria "logică") sau, È™i mai grav, schizofrenică la nivelul Meta-logicii, propunând o exprimare proprie unui "delir sistematizat" studiat de psihiatrie care, evident, relevă o "logică" ce pare foarte "consistentă", însă deviantă. Mai mult, la acest nivel, "paraconsistenÈ›a" are pretenÈ›ia de a fi chiar "neutră" față de filosofie, È™tiință È™i matematică (a se vedea, de exemplu Logica sau, de fapt, Meta-logica "neutrosofică" a lui Florentin Smarandache [8]) ceea ce îi conferă, în plus si o tentă autistă. Și toate cele de mai sus fiind justificate de logicieni prin faptul că, totuÈ™i, la nivel pragmatic, Logicele "paraconsistente" își dovedesc "aplicabilitatea". ÃŽn paranteză fie spus, Matematica pură, singura, pare a scăpa acestei degringolade, provocate de exacerbarea unui pozitivism empirist, bazat pe experimentul "exterior", "obiectiv", căci se vede eliberată de pretenÈ›iile fundamentaliste (axiomatizante) ale Logicii, urmându-È™i propriul drum al unei autoconsistenÈ›e misterioase, în măsura în care nu prea mulÈ›i matematicien, dar încă destui ca să nu disperăm, se bazează în continuare pe ceea ce numim "intuiÈ›ie" (matematică) È™i nici măcar pe "logica intuiÈ›ionistă" (oricât s-ar apropria ea de "explicarea inexplicabilului" matematic, rămânând totuÈ™i departe de acesta). NOTA: Partea a II-a va fi dedicată prezentării tabloului actual al TehnoÈ™tiinÈ›ei si a ceea ce este numit astăzi "Transumanitate" (a se vedea, pentru o informare sumară de exemplu, "The man who wants to live forever" Paul Miller & James Wilsdon, Open Democracy, Feb 2, 2006, la adresa http://www.transhumanism.org/index.php/WTA/more/aubreyod200602/ ) ____________ [1] Daniel Sur, 'A treia cale', NOEMA, vol. IV, 2005. [2] L. Boltzman, Scrieri, Ed. ȘtiinÈ›ifică È™i Enciclopedică, 1981; Niels Bohr, Fizica atomică È™i cunoaÈ™terea umană, Ed. ȘtiinÈ›ifică, 1969; B. G. KuzneÈ›ov, Albert Einstein, Ed. ȘtiinÈ›ifică, 1968; Louis de Broglie, Certitudinile È™i incertitudinile È™tiinÈ›ei, Ed. Politică, 1980; Werner Heisenberg, PaÈ™i peste graniÈ›e, Ed. Politică, 1977; Alfred Kastler, Acfeastă materie stranie, Ed. Politică, 1982; Erwin Schrödinger, Ce este viaÈ›a? È™i Spirit È™i materie, Ed. Politică, 1980; Stephen W. Hawking, Scurtă istorie a timpului, Ed. Humanitas, 2001; Fitjorf Capra, Taofizica, Ed. Tehnică, 1999; Roger Penrouse, Incertitudinile raÈ›iunii - Umbrele minÈ›ii, Ed. Tehnică, 1999. [3] Benoît Mandelbrot, Obiectele fractale, Ed. Nemira, 1998. [4] David Bohm, Plenitudinea lumii È™i ordinea ei , Ed. Humanitas, 1995. [5] Jean Baudrillard, Radical Thought, http://www.uta.edu/english/apt/ collab/ texts/radical.html , Translation of Jean Baudrillard's La Pensée Radicale, published in the fall of 1994 in French by Dens Tonka, eds., Collection Morsure, Paris, 1994. [6] Alain Boutot, Inventarea formelor, Ed. Nemira, 1997 [7] Iancu Lucică, Dumitru Gheorghiu, Roman Chirilă, Ex falso quodlibet - Studii de logică paraconsistentă, Ed. Tehnică, 2004. [8] Florentin Smarandache, 'Neutrosophy' , "The Florentin Smarandache papers", Special Collection, Centre for American History, Archive of American Texte care urmeaza 5. Marsul...(Parte a II-a): http://www.agonia.ro/index.php/essay/171930/index.html |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy