În depărtare, învăluite în negurile amurgului, străjuiesc semețe conurile subvulcanice ale Þibleșului. Privite dinspre câmpie, par trei cocoașe ivite din impresionantul foc magmatic născut în clipele de intense frământări tectonice ce au configurat actualul peisaj geomorfologic al spațiului românesc.
Trec puntea visului ce leagă cele două maluri de gând și mă trezesc înconjurat de făpturi aflate într-o horă nepământeană. Caut, cu privirea, o sclipire din ochii uneia dintre ele, dar totul e în zadar. Nu vor să comunice cu mine. În schimb, pe chipurile lor, puteam desluși văile create de curgerea firească a timpului... Trecut, Prezent și Viitor... Tinerețe, Maturitate, Bătrânețe... Naștere, Căsătorie, Moarte... Bine, Adevăr, Frumos... Brahma, Vishnu, Shiva... Masculin, Feminin, Neutru... Plus, Minus și Zero... Tamas, Rajas și Sattva... Și alte triade...
De unde ideea că singura realitate este prezentul ? Când știm cu toții că oamenii fac ce fac și trec, foarte ușor, puntea visului spre viitor sau spre trecut... Ce pierdere de vreme ! Mai bine ar dormi, gândindu-se la clipa prezentă...
Cineva mi-a spus, odată, că prezentul e doar o iluzie, întrucât acesta nu poate fi gândit, nu poate fi perceput decât în măsura în care a ajuns trecut. Acel "este" devine instantaneu "a fost" și, în felul acesta, suntem condamnați să-l ratăm pe "acum"...
Oare ? Am întrebat eu, uimit de o astfel de demonstrație, zice-se, logică... Cred că ar trebui să privim lucrurile mai în adâncime ( sau mai de la înălțime ), depinde de unde vrem să contemplăm adevărul, căci, fie vorba între noi, aici se pune problema Adevărului, iar Adevărul nu poate ființa decât în acest "acum", care ni se revelează doar dacă reușim să renunțăm la anumite clișee mentale adânc înrădăcinate în subconștientul colectiv și să înțelegem, dincolo de rațiunea carteziană, că "prezentul" este singura comoară pe care am primit-o întru Eternitate. Celelalte, trecut și viitor, sunt iluzii... Trecutul nu există, fiind, în fapt, un fost "prezent", iar viitorul nu există nici el, fiind, în esență, un "prezent" ce va urma. În schimb, despre "prezent", nu putem spune că este un actual trecut sau un prezent viitor. E imposibil !
Dar, dacă e posibil ?
În depărtare, învăluite în perdeaua transparentă a zorilor, străjuiesc semețe conurile subvulcanice ale Þibleșului. Privite din nori, par trei ciobani cu cușme de andezit născuți în clipele de intense frământări lăuntrice ce au configurat actualul profil spiritual al sufletului românesc.

Cluj-Napoca, 4 aprilie 2007