Valeriu Cercel consacrat aici pe poezie.ro prin epigramele sale, dar mai ales prin satire aduce un suflu de veselie prin ceea ce scrie. Debutul pe poezie și-l face cu satira. El scrie satiră în versuri, criticând sub o formă mai mult amuzantă anumite lucruri pe care le consideră ca li se poate da importanță. Desigur că satira lui Valeriu face parte mai mult din sfera comicului, ea nu are un caracter batjocoritor. De cele mai multe ori încearcă să ridiculizeze anumite cusururi omenești sau chiar a societății, exemplu în ce urmează:


Injustitie
poezie [ ]
Satira
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Valeriu Cercel [Val]
2005-03-16 | |


Cățeluș cu păru' creț,
Stă pe gânduri în coteț...
Dup'o viață de probleme,
Involvat în multe scheme,
Traficant cu violență,
Condamnat, dar în absență,
Alergat de toți hingherii,
De-au intervenit minerii,
Prin biserici n-a intrat,
Că de sfinți e speriat,
Mare delapidator,
Prin gunoaie,în Obor,
I s-a năzărit deodat',
C'ar fi mare democrat.

Cu așa un palmares,
A ajuns să fie ales,
(Ce e drept și cu talent),
Deputat în...parlament;
Și a luat treaba'n serios,
Având și un os de ros,
Trei cățele secretare,
Vilă ici,vilă la mare,
...Ce să mai,avea de toate,
Bașca și imunitate.

…………………………..

Satira este o formă literară de critică a slăbiciunilor individuale, sociale sau general omenești, adesea într-un mod acuzator. De asta poate acum îmi este foarte greu să încep a critica, să încerc a critica subiectul pe care îl prezintă autorul sau poate cel mai bine ar fi să să mă leg de versificație, ei așa ceva stă în puterea celor care au exersat mult versul cu rimă și nu întâmplător voi lăsa acest subiect pe seama lor. Cred că acest lucru se poate întâmpla fiindcă deja am experiența acestor lucruri, sunt foarte mulți antrenați în așa ceva. Dragi colegi, dacă doriți, faceți ce vreți cu versul lui Valeriu, aveți libertatea e un bine și pentru autor.

Poate una din cele mai frumoase satire( așa mi se pare mie) este cea care urmează:


Ultima stire
poezie [ ]
Satira
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Valeriu Cercel [Val]
2005-03-18 | |


În fiecare zi apare,
În ziar, o știre uimitoare,
Cu titlu' mare-atrăgător,
Ce sare'n ochi la cititor:
Un nou război. Căldură mare,
Cutremure distrugătoare,
Potop, acoperind o țară,
Antarctica o să dispară,
Un virus nou,necunoscut,
Un avion pe cer pierdut,
Vulcan ce a erupt aseară,
O nouă armă nucleară,
Un prim-ministru-asasinat,
Barilu'n preț a mai urcat,
Păduri în flăcări (seculare),
Un uragan vine pe mare,
Alunecare de teren!
A deraiat încă un tren,
Copii orfani,abandonați,
Dolari pe arme aruncați
Un feribot s-a scufundat,
Un traficant moare'npușcat,
Ninsori și avalanșe'n munți,
Guvernu' cere bani mai mulți,
Gigant-tsunami pe ocean,
Inflația e la tavan,
Atmosfera-i poluată,
Banca Centrală atacată,
Înc'un viol!Ce tragedie!
Nu mai e loc la pușcărie,
Un accident pe-autostradă,
Rapidu' a'nceput să piardă....
Și astfel sântem bombardați,
Adicătelea informați,
Că până să ne revenim,
Sântem din nou , loviți în plin,
Cu bombe tari, senzaționale,
De-avem coșmaruri matinale.
...Dar printre pagini,răsfoind,
O știre mică, doar pe-un rând,
Scrisă mărunt și cu cinism:
La noi, nu este,terorism.


Cred că până la urmă caracteristicile stilistice ale acestor versuri sunt ironia, din aspectele particulare ale satirei fac parte și construcții neobișnuite, de aparență absurdă: Sântem din nou, loviți în plin, / Cu bombe tari, senzaționale, / De-avem coșmaruri matinale. / ...Dar printre pagini,răsfoind, / O știre mică, doar pe-un rând, / Scrisă mărunt și cu cinism: / La noi, nu este,terorism.

De fapt ce este satira? Pentru mine și pentru alții cred, așa cum bine am mai citit prin diverse locuri e un fel de dezordine sau harababură, e așa ca un amestec de mai multe ingrediente:


justitie
poezie [ ]
Satira
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Valeriu Cercel [Val]
2005-03-18 | |


Cățeluș cu părul creț,
Fură rața din coteț,
El se jură că nu fură,
Dar să vezi ce'ncurcătură;
Că fusei la judecată,
Reclamând javra netoată,
Care avea și recidivă
Și dosar mare'n arhivă,
Vechi client pe la hingheri,
De unde-a scăpat mai ieri
Si-unde fuse condamnat,
Tot pentru acest păcat.
Cunoscând deci, inculpatul,
Nici nu mi-am mai bătut capul,
Eram sigur de succes...
Și-am pornit dar,la proces,
Fără să-mi pun avocat,
Sau să cer cuiva vreun sfat,
Socotind că treaba-i oablă,
Având martoră și-o babă,
Plus vreo trei-patru vecini,
Chiar și Ion, a lu' Mărin...
Toți văzând potaia hoață,
Împreună și cu Zdreanță,
(Alt borfaș, un găinar,
Hoț de ouă din cuibar)
Care cu, nerușinare,
Ziua în amiaza mare,
A intrat ca un tâlhar,
Zdreanță stând la colț pândar
Si-mi luă rața fără milă,
Ce-o țineam pentru prăsilă.
Dar buclucu' ăl mai mare,
Fu în ziua următoare,
Când în fața curții'nalte,
Furăm toți, pentru dreptate:
Eu, de rață păgubit,
Inculpatul sus numit,
Zdreanță martor și complice,
Procurorul și un vice,
Lume multă, gălăgie,
Toți ședeam ca'ntr-o cutie,
În sala de tribunal,
Mai ceva ca la un bal;
Și'ncepu dansul, măi frate,
Procurorul pus pe fapte,
Luă dosarul și-l deschise,
Parcă dracu' îl lovise
Și cu întrebări ghiulea,
Mă ținti pe, dumnea-mea:
Că, de unde-avui eu rață (?),
Dac'a fost, sau nu in viață (?!),
Am avut-o declarată?
Sau era ne'nregistrată,
Am avut-o pe contract?
Pot să le prezint vreun act?
Ce-i dădeam eu de mâncare?
Dac'a fost la vaccinare,
Câte ouă a ouat
Și de-am dat cotă la stat;
Ori, dacă a fost rățoi,
Să le spun din care soi,
Fiind unii care ouă...
Că s-a dat o lege nouă,
Iar în caz c'a și clocit,
Câți boboci am dobândit(?)
...Nu cumva să-i fi mâncat,
Sau...vândut la altii'n sat,
Că aveam belea mai mare,
Neavând act de vânzare...
Că de unde, că de cum,
Nu știam ce să mai spun
Și uite-așa m-a tot sucit,
M-a întors și învârtit,
Că din om cinstit, prădat,
Am ajuns eu, inculpat,
Iar potaia, stai să vezi,
Că din lipsă de dovezi,
Pe loc a fost achitată
Și fiind calomniată,
Ceru și ceva parale,
Pentru leziuni morale...
Am plătit și-am terminat,
Dar ce , crezi că am scăpat?
Mi-au făcut și-o percheziție,
M-au chemat și la Poliție,
Să declar ,cum s-a'ntâmplat,
De-am avut, rață în sat.

Satira este totuși o formă literară complexă în sensul că una e să înțelegi definiția satirei și alta e să încerci să recunoști intențiile autorului din spatele satirei. De cele mai multe ori se ridiculizeaza anumite aspecte cu sensul de a atrage atenția cititorului aspura unor lucruri care se întâmplă. Cu greu mai putem crede azi, ca satira mai poate provoca o schimbare. Ce este important pentru cititor e să guste din ea cu adevărat.

Dacă ne legăm de forma și fondul satirei putem spune că e mai mult o deosebire logică, menită a ne ușura analiza în chestiile de estetică. Din punct de vedere obiectiv, ea nu există, căci o bucată literară, o poezie, de pildă, nu-i altceva decât exprimarea unei stări sufletești, iar o stare sufletească exprimată e un fenomen pe care îl putem descompune numai din punct de vedere logic, dar nu-l putem, în mod obiectiv, tăia în două, în formă și fond, căci una fără alta nu poate exista și nimeni n-a vazut nici formă, nici fond separate.

Desigur că și satira este o poezie, dar există o mare diferență în forma de exprimare; dacă analizezi o poezie, vezi imediat că măsura, ritmul nu se schimbă necontenit, după cum se schimbă și starea sufletească a autorului. Cu satira lui Valeriu se întâmplă altceva, ritmul nu se mai păstrează poate fi când lent, când neînfrânat. Sunt convinsă că autorul folosește aceste variații de ritm în mod conștient tocmai pentru a scoate în evidență anumite stări pe care le trăiește, depinde de temperamentul fiecărui autor. Valeriu Cercel are forma sa proprie de exprimare.

Nu departe de satiră se află și fabula, pe care Valeriu o abordează cu multă pasiune:


Luna vegetala
poezie [ ]
fabula
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Valeriu Cercel [Val]
2005-03-21 | |


Un șoricel, pe nume,Chiț,
Dintr'o familie de neam mare,
Ce locuia'ntr'o magazie,
La un subsol de prăvălie,
Se legăna alene'n jilț,
Gândind cu voce tare:

Ceva nu-mi e la socoteală,
Și sigur, nu-i lucru curat,
Căci azi la prânz am observat,
C-au dispărut așa deodat'
Capcanele ce-aveau momeală,
Bucăți de cașcaval uscat;
Să-l schimbe oare, le-o fi luat,
Cu cașcaval mai proaspăt?Poate!?,
Sau, poate că le-au aruncat,
Fiind trucuru vechi, fumate....

Dar nu trecuse ziua'ntragă,
Și cum mergea către bufet,
Zări din nou, pusă discret
Capcana.Și-n ea, în buchet,
Câteva frunze verzi de ceapă,
Ca momeală, la desert.

Uimit, al nostru Chiț, se-opri,
Privi mirat către capcană,
Și dând din umeri, el zâmbi,
Ne'nțelegând ce'nseamnă,
...Da'n timp ce se holba tâmpit,
Capcanei dându-i roată,
Pe loc ,săracu' fu oprit,
De-o mâță-adevărată.

Sperit de moarte'nțepenit,
Lipsit de-orice scăpare,
O imploră su glas sfârșit,
Să aibe îndurare.

"Nu te mănânc ,mă...nu fi prost"
Îi spuse mâța cu dojană,
"Cum? N'ai aflat?...Sântem în post,
...E lună vegetală."


Cine oare se încumetă la o analiză a acestei fabule? Eu, doar o prezint aici, iar cei care se simt în măsură o pot face.

Fabula clasică are o structură dualistă. Începând cu titlul găsim în ea o opoziție între două personaje a căror poziții subiective sunt dezaxate, unul se situează pe o poziție superioară și îl domină pe cel inferior. Grație unui eveniment narativ neprevăzut poziția celor două personaje se va răsturna. Această schemă, care se întâlnește în zeci de fabule blochează situația de comprehensiune și eliberează o morală extrem de clară. Hegel spunea că fabula « este ca o enigmă care va fi întotdeauna acompaniată de soluția sa. »

O altă variantă de exprimare este epigrama, această formă de exprimare în patru versuri numită și catren. În antichitate epigrama era mai întâi în proză, apoi în versuri, care se grava pe monumente sau morminte pentru slăvirea unui erou. Anticii, puțin severi asupra distincțiunii genurilor literare, se obișnuiseră să înțeleagă sub denumirea de epigramă orice poezie fugitiv scrisă, fie în hexametri alternând cu pentametrul, fie în metru iambic și trohaic, impropriu pentru muzică. Perfecția acestui gen pare că aparține acelei civilizații foarte înaintate, vecină cu decadența și sclavia. În acea epocă fiecare voia să aibă spirit și succes ușor. Toți căutau versurile mici, scurte, picante, care se citeau ușor, și care faceau să râdă și pe cei mari, și pe cei mici. Pe atunci, cel mai mare talent era să distrezi, și prima calitate: să nu fi ridicol. Epigrama a păstrat ceva din caracterul inscripției. Când vezi un monument, te întrebi: Cu ce scop e ridicat și de cine? Inscripția dă răspunsul.

Tot astfel o bună epigramă cuprinde două părți:una care excită așteptarea, ațâță curiozitatea, descriind în culori vii un subiect oarecare, cealaltă, care, printr-un vers neașteptat, dă soluția acestui fel de problemă. Prima parte ține locul monumentului, a doua al inscripției.

Această comparație ingenioasă dezvăluie toată teoria acestui gen poetic. Ea ne face să simțim, între altele, pentru ce este inutil și neabil să încarci cu expresii violente începutul epigramei, pentru că anticipezi asupra efectului final, pe care-l scazi. Pe când, din contră, o epigramă începută perfid și cu elogii, provoacă, la sfârșit, cititorului, o surpriză plăcută, când concluzia e neașteptată. (Cincinat Pavelescu)


Scrisoare
poezie [ Epigramă ]
(Unui tanar epigramist)
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Valeriu Cercel [Val]
2005-04-26 | |


Nu te-aștepta să fii cotat,
Sau cel puțin, apreciat,
De acei epigramiști stilați,
Care se cred că-s consacrați;

De tu nu ești băgat în seamă
Și fiecare stă cuminte,
E că ai scris o epigramă,
De i-ai lăsat, fără cuvinte,

Căci dumnea-lor se simt că-s lei,
Când prada-i mică, dar se pare...
Când simt în spate-al tău condei,
Își bagă coada'ntre picioare



Și chiar de-or zice ei vreodat'
Că stilul tău e demodat,
De n-ai fi tu, un pic mai mic,
Ei s-ar simți, ca un nimic.


Epigramele sunt cel mai puțin comentate, doar atunci cînd cineva apreciază cu o steluță, încearcă o analiză a versului, și ce mai contează este finalul, adică poanta, de cele mai multe ori comentariile la acest gen literar sunt sub forma de duel:


"Uite una, de doi lei!"

Ni la ei ce taraboi
Behae ca niste oi
Si magarul le conduce
Pe mine sa ma... oftice!


"De nici asta nu ti-o place, / Eu sigur n-am ce-ti face!"

Lasa oul din tigaie
Si ai rabdare tataie
Doar nu vrei sa faci parnaie
Pentr-un scarpinat pe... "ploaie"!

"Raspunsul!"

Sa stii ca n-ai gresit nimic
C-ai salutat un amator,
Si i-ai schitat, un zambet mic,
Spre a-l baga, la... abator!
Gigi Duru [02.Oct.05 19:06


Epigrama bună poate fi admirată prin delicatețea, simplicitatea și eleganța plină de vervă, a căror trăsătură finală e totdeauna nebănuită:


Epigrama
poezie [ ]
(Unuia ce se lauda cu o prostata)
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Valeriu Cercel [Val]
2005-04-15 | |


Te tot lauzi cu-o prostată,
Eu am una mai deșteaptă,
Tot elimin câte-o piatră,
De-am pavat încă o strada,
Iar amicii mei, din sferă,
Sânt geloși c'am....carieră.


Și încă una:


O noua greva!!!
poezie [ Epigramă ]
(epigrama)
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Valeriu Cercel [Val]
2006-02-01 | |


După cum am prins de știre,
Greva s-a-ntrerupt demult
Și se scrie cu tumult
Fiind grevă la...citire!


Epigrama nu poate fi scrisă și mai ales citită, așa cum bine spunea Sorin Olariu, decît de cei împătimiți într-ale umorului, lucru ce cred că îl caracterizează pe Valeriu Cercel. Ei, nici nu vreau să credeți că autorul prezentat azi în fața vostră nu ar avea și… și ce mă veți întreba, ei da, mai are pe ici pe colo și câte un rebut, așa o zi două când inspirația l-a lăsat de unul singur… și pentru că sunt mulți cârcotași pe aici las lor această latură, chiar vreau să văd cine se încumetă să descopere și să aducă în fața noastră scrierile respective (Succes amatorilor!)

Poezia este o stare de spirit, nu întâmplător omul s-a însoțit din toate timpurile cu o stare de spirit nedefinită, dar extrem de plăcută, îmbietoare, căreia n-a știut de la bun început ce nume să-i dea. Probabil Dumnezeu i-a lăsat în suflet omului aceasta euforie pentru a-l scoate din țelul disperat al existenței. Dumnezeu, l-a creat pe Adam, din coasta acestuia, pentru a-i astâmpăra setea de celălalt, s-a ivit Eva. Din acel moment, Edenul a devenit loc comun, în care s-au putut întâmpla toate celelalte fapte care au facut istoria lumii. Nedefinită întru totul și, probabil, nu se va defini niciodată de aici înainte, Poezia, în orice formă de exprimare a ei, linie, punct, desen, culoare, muzica, arhitectura, ambient, sistem filosofic, lexic, matematica si asa mai departe, va fi singura cale de comunicare. Am pornit de aici (fapt consemnat într-un ziar, cred și pe care mi l-am notat la momentul respectiv în agenda mea de lucru) pentru a arăta că poezia are rădăcini foarte adânci, chiar de acolo din Eden, și că, forma ei este diferită ca exprimare.

Poezia scrisa cu talent ramane pentru ca a primit ungerea divina si astfel poate intra in memoria perpetua a lumii. Cum altfel ar fi putut ramane peste milenii minunatul poem Cântarea Cântărilor? Sau cum ar fi putut rezista până în zilele noastre și să fie unul din textele de nedepășit ca frumusețe și profunzime, chiar dacă acolo sunt puse pentru prima dată cele mai grave intrebari lui Dumnezeu, Ecleziastul? (Gellu Dorian)

Valeriu este prezent și cu această formă de exprimare, nu cu ceva de genul Cântarea Cântărilor, ci, cu o formă personală de poezie:


Timpul perelor
poezie [ ]
(poezie de toamna)
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Valeriu Cercel [Val]
2005-09-14 | |


În fiecare toamnă retrăiesc,
Aceleași amintiri cu nostalgie,
Când perele in pomi se rumenesc,
Mă aflu în a mea copilărie:

La noi în sat pe-atunci aveam de toate,
Gutui și prune și atâtea mere,
Toți pomii erau plini de fructe coapte,
Ce nu aveam, mi-aduc aminte, pere;

Că ne-adunam târziu, pe înoptat,
Băieții toți, că-n sat nu erau fete
Și-apoi plecam la pere, la furat
În satul dinspre luncă-n două cete;

Știam cu toții foarte bine locul,
Ogrăzile cu perii cei de soi,
Că-n fiecare toamnă făceam jocul,
Dar și sătenii ne știau pe noi (!)…

Și câte garduri am sărit, măi frate (!)
Prin mărăcini cu sânul plin de pere,
Cucuie-n cap si muscaturi de...spate,
Căci câinii n-aveau pic de maniere!.

Dar anii au trecut, eram flăcăi
Și cine mai era ca noi in sat (?!)
De perele din satul dintre văi,
Aproape că de ele-am și uitat;

Da-n toamna aia-n zi de sărbătoare
La horă, unde toți ne-am adunat,
S-a auzit venit din depărtare,
Un zvon de care mulți chiar s-au mirat,

Și nu știu cum, fără să bag de seamă
Aud și eu, că-mi zise o muiere,
Să mergem toți flăcăii fără teamă,
În satul dinspre luncă să luăm pere ,

Că am plecat cu toții, pe lumină
Măcar să revedem pe unde-am fost,
Când ne-alergau dulăii-n vreo grădină
Și perii, că-i știam chiar pe de rost (!);


Da’ ce să vezi(!), nici n-am ajuns în sat,
Că ne-așteptau cu pere în cărare,
Atâtea mândre de nici n-am visat(!)
Și toate-aveau în păr câte o floare,

Am luat și eu o pară și-am mușcat
Din poala ei, ce-apoi mi-a fost mireasă,
Că n-am găsit din câte am furat,
O alta mult mai dulce și frumoasă.

De-atunci privim la perii din ogradă,
Ce i-am sădit chiar după nuntă-n zori
Și i-am păzit să nu ajungă pradă,
Celor ce noaptea jefuiau comori (!).

În toamna asta-avem pere de dat,
Că perii-s plini de rod și bucurie,
Iar fetele ni-s mari, de măritat…
Da’ zic și eu așa…ca să se știe!

+ "Da’ zic și eu așa…ca să se știe!"


Găsesc aici o nostalgie dulce, ca zeama de pere ce curge pe bărbie cînd muști însetat. N-am mai făcut asta din copilărie, e drept. (Să știi că și eu am avut un păr în curte și ajungeam să iau fructe direct de pe terasă. De asta poezia ta m-a făcut să zîmbesc.)

Frumos așezată, ca o femeie cuminte la casa ei, cu rimă ce cîntă și cu flori în păr, poezia ta merită citită și zîmbită a dulci aduceri aminte. Și nu numai, e o viață întreagă aici, scrisă cu mireasmă de fruct copt.

Mulțumesc pentru kilogramul de pere pe care l-am furat în poală de aici. E pentru cină...

Elia Ghinescu [14.Sep.05 18:25]


**dar zic si eu asa ca sa se stie

aici ai fost superb. toata poezia a fost, dupa parerea mea, un pretext pentru a arunca in lumina acest vers caruia nu pot sa-i gasesc un calificativ echitabil (crede-ma ca am sovait ceva timp in incercarea de a gasi un eoite, dar nu am reusit).
eu sunt foarte sensibil la gandurile bine exprimate iar versul tau spune (desi subtil) foarte raspicat "stiu ca este un subiect banal, o amintire biografica care nu intereseaza pe nimeni, dar eu o pretuiesc foarte mult".
pentru ca ai stiut sa ma faci sa inteleg asta sa stii ca pretuiesc si eu amintirea ta.

LEAHU IONUT FLORIN [09.Oct.05 19:50]



!!! Pentru a vă delecta:


Horoscopul saptamânii

Aceasta saptamâna-i speciala,
Și Taurul și Leul sînt pe cer,
Fecioara a pașit în boreala,
Iar Racul s-a ascuns într-un ungher;

La început, primești o veste buna:
Auzi ca soacra-ți pleaca la Pitești,
Dar va veni ‘napoi dupa o luna,
De teama ca la par…n-ai sa albești,

Și tot atunci, primești și-o veste rea:
Vecinul tau, dușmanul cel mai mare,
V-a fi lovit de-o basculanta grea,
Și va scapa, (al dracului !) se pare;

În casa, ai sa ai doar armonie,
Și liniște așa cum îți dorești,
Ca-i rândul tau sa fii-n bucatarie,
Și rufele sa calci cât te-odihnești,

Iar în amor, e-o saptamâna buna,
Caci te alinta strașnic Cupidon,
Romantic, vei visa sub clar de luna,
În brațe…cu cațelu’ pe balcon.

Dușmani nu ai sa-ți faci aceste zile,
Iar de prieteni, uita daca poți,
Fiindca și ei au cam uitat de tine,
Ca le-ai dat bani cu împrumut la toți,

Și starea sufleteasca-i minunata:
Vei fi și mulțumit și încântat,
Ca “Steaua” va fi iar eliminata,
Așa ca doua zile…vei fi beat !

Apoi, pe la sfârșit de saptamâna,
Un dar de bani precis ai sa primești,
E leafa ta ce-ți trece doar prin mâna,
Caci rata la mașina o platești…

Îți dau și-acele cifre norocoase,
Ca la câștig sînt sigur ca visezi:
Din patru’ș-noua, sa alegi doar șase,
Și sa le joci ! Ca altfel n-ai sa pierzi ;

Însa norocul, o sa-ți iasa-n cale,
Așa cum de-obicei ești tu baftos,
Sa nu te miri daca va fi cam moale,
Când vei calca în el…foarte vârtos!



P.S.

De fapt, ce-am scris mai sus în parodie,
Se’ntâmpla-n viața noastra zi de zi,
Nimic nu-i nou în horoscop, badie!....
Speranțele te-mping în a-l citi!


Chiloții din Pigalle


Doar s-au dat jos din avion,
Veniți cu-afaceri la Paris,
Marin, Vasile și Ion,
Sa fac’o tura, au decis;

Cascând ei gura prin vitrine,
Ajung în zona deocheata,
Ce expunea doar manechine,
Cu șnururi d-alea…cum se poarta;

Holbați, Vasile și Marin,
Puțin parca s-au agitat,
Însa Ion fierbea din plin,
Ud leoarca tot, de-nfierbântat,

Încât cei doi compatrioți,
S-au cam mirat, cum pe Ion
L-au zapacit niște chiloți,
Sub câte-un scurt combinezon (?!)

Ca las-o-n colo, e om mare
Și dup-o zi fara Maria,
Doar dintr-un șnur, printre buci goale,
E-n flacari tot si…palaria !

Da’ Ion sarmanul, tremurând,
(Nici aer nu avea de-ajuns),
Privind în gol și lacrimând,
Zise pe șleau, bufnind în plâns:

De cum ajung acasa-n prag,
Mariei, praf îi fac chiloții,
Am sa-i întind și am sa-i trag
În zdrențe-am sa-i prefac cu colții (!)

Ca sa v-o spun pe aia dreapta:
Nu de Maria mi-este dor…
Chiloții ei, vina o poarta,
Ai dracului …ma strâng de mor!


Ei!?