Mărul

Rătăcit pe o coală de hârtie, cuvântul măr, străbate istorie si artă, iar gândurile dau năvală nebune, fără a lăsa un sens anume să-mi pătrundă spiritul și cu ochii minții să văd, de fapt, un măr. Unul verde-gălbui, unul galben-auriu, unul rosu-crud, unul pictural, lăsând o umbra galeșă pe pânza măiestrită a pictorului visător, care străbate cu visul măreața Istorie a Omenirii.

Mărul…frumos ca o opera de artă, gustos ca o poamă rară, delicat si atractiv precum o tentație… ce fel de tentație a reprezentat mărul pentru Eva si pentru Adam, părinții noștri ancestrali, o poate cântării orice om, care pus în fața unei interdicții se simte învins de dorința de a avea chiar lucrul pe care nu-i permis să-l aibă, să-l facă sau să-l spună.

Și traversând astfel sinapsele neuronilor mei, mărul mă ajută să concluzionez : Adam si Eva aveau aceeași zestre ca și noi – se bucurau de liberul arbitru și suportau consecințele propriilor alegeri, așa cum și noi astăzi, de multe ori, conștientizând că greșim, puțin sau mai mult, suntem în așteptarea consecințelor, care, neîndoielnic, apar, și nu doar de florile mărului.