România în franciză
Sau KNOW-HOW – ul “Semnului lui Cain”


Există două feluri de cititori, unii care citesc și alții care…nu citesc. Ei bine, eu mă adresez primilor, fără sclifoseli și abstractizări paradigmatice. Poate și această categorie se împarte la rîndu-i în două sau mai multe, ce știu eu?! Una care citește de plăcere și cu viu interes și alta care citește încercînd să critice sau să arunce cu noroi. Asta nu mai este treaba mea, așa că încep să-mi aștern gîndurile deoarece orice aș face, fiecare dintre noi are dreptul să-și afirme păcatele și virtuțiile (J.Gait). Da, cu siguranță România este dată în franciză oricui dorește. Francizații, de orice culoare a tenului și orice formă a urechii, au de ceva ani, dreptul de a exploata “afacerea România” și a o dezvolta conform planurilor lor talmudice, după bunul plac, orice domeniu, serviciu, folosind tehnologia care le convine. Am lămurit că “dreapta” – stînga și sateliții lor sînt francizații, dar cine e Marele Francizor, vă întrebați poate? Bineînțeles, cîrcotașii pot argumenta în contra vîntului și scoate elucubrații volteriene, dar fie vorba între noi, tot păduchi flaușați vor rămîne, pentru că nu se află în “luminozitatea care constituie ființa însăși” (A.de Vaelhens) a Vieții și a românismului. Din păcate, omul recent din cetate este azi dezbrăcat de sentimentalul unei autohtonii de la care ar fi trebuit să se revendice și astfel ar fi umplut de mireasma personală locul unde îi este dat să viețuiască (nu să trăiască, viețuirea depășește simpla trecere a anilor, prin viul ce atot-ține zilele conștiente ale persoanei). Cu siguranță știți că nici o persoană nu este o unitate abstractă, dezbrăcată de orice determinare și prin urmare identice cu ceva-ul actual, fiecare caracteristică a felului unic de viețuire este dacă vreți centrul ei ontologic, viața personală actualizată mereu de energiile telurico-cosmice cu care se intersectează subtil în permanență. Eul nu este o simplă entitate ipostasială înzestrată cu forța de a constitui un organism omenesc și atît. Nici unul dintre Euri nu este identic cu altul dar nici nu putem trage concluzia că diferențele ar veni doar din influențele externe, din împrejurările în care trăiesc persoanele respective, altfel nu am deosebi clar de ce frații (fie gemeni sau nu) născuți din aceiași părinți, primind aceeași educație, trăind aceeași viață, se deosebesc enorm întreolaltă. Părintele Stăniloaie spunea că experiențele înaintașilor, istoria lor, “au străbătut de la suprafața sufletului treptat, în curs de generații, spre adîncimi ontologice, arătîndu-se în urmași ca determinante ale eurilor lor” Ca urmare, procesul de variere și dezvoltare a persoanelor nu e determinat numai de Dumnezeu și nici numai de iamnență, ci de o conlucrare misterioasă ce scoate la suprafață chipuri de oameni cu însușiri noi, cu gîndiri noi. Așadar, în ideea titlului, lăsînd introducerea poate prea ocolitoare, cine au fost francizații atîtor generații care au adus lumea românească în acest stadiu, uneori de declin pînă la starea de suicid? Cine a fost, sau este Marele Francizor care, ca un păpușar, nu lipsit de ingeniozitate, trebuie să recunoaștem, fie ea chiar diabolică, a condus sufletele și mințile atîtor cetățeni (nu le zic intenționat români) încît acum în nemul nostru dacă de abia mai recunoaștem românismul și chiar instituțiile sale fundamentale: Biserica, Familia, Armata, Administrația? Ce a ajuns România francizată? Ce fel de păduchi volterieni sau condesatori ai vidului mișună prin ea, cu pretenții de călăuzitori ai nemaului? Ce repere mai există, care elite mai viețuiesc? Întrebări la care cu siguranță singuri, găsiți răspuns, nu-l așteptați de la mine. Naționalismul este comercializat în franciză, adică dat de la o persoană, sau mai multe la alta, pentru foloase materiale în aparență, dar spirituale în esență, deoarece diavolul cu sluga lui, Antihristul nu vrea lumea aceasta (carantanian vorbind) că nici pe asta nu o are, ci o vrea pe celaltă, mai subtilă, talpa lumii – sufletul! Vedem pseudo elitele, pseudo conducători de partide, de Biserică, de case, de țări, etc., cum își etalează izmenele fraudate, cînd de fapt nu-s decît niște trepăduși efemeri și ne întrebăm cum s-au francizat toate valorile românești, prin ce alchimie s-a întîmplat dezastru de acum de nu mai știm aproape nimic și de nimeni? KNOW-HOW – ul, adică ansamblu de formule, procedee prin care sufletul neamului a fost stîlcit în mințile românilor recenți a fost unul uzurpator fără îndoială, dar de o finețe extremă, de vreme ce nici acum nu există linie clară între authentic și kisch. Asistăm de ceva vreme la un veritabil KNOW-HOW ca “Semn a lui Cain” care ne va urmări pretutindeni, de nu știm să rămînem la izvor, înlăturînd mizeriile indiferent din ce direcție venite.


Pr. Iulian Gavriluță