Vede un porumbel întinzându-și aripile și zburând cu o naturalețe impecabilă. Vrea și el, porcul, să zboare. Dar cum? N-are aripi. E gras. E împotmolit în mocirlă. Nefericirea lui însă nu vine de la mocirlă. Vine de la Cer. Pentru că nu se poate îndrepta catre El. Și oare cum ar putea el, porcul, să zboare? Nu e nici ajutat de mijloace tehnice, să-și facă aripi, nu e nici un "animal social", să aibă relații care să-l ajute să-și realizeze visul. Simte că nu e nici o speranță. Aproape că renunță să-și mai dorească... Ba nu, nu renunță! Dar știe, acum, că nu poate.
Dupa o vreme, porcul se simte obosit...și bătrân...Contemplă uneori câte un porumbel care desenează ostentativ curbe și linii geometrice către Cer. Dar porcul a obosit. Încet, încet, el uită și de porumbeii zburători. Uită de Cer. Privește în jurul lui: abia acum vede că e gras. Dezgustător. Că e împotmolit în mocirlă și că locuieste într-o cocină strâmtă, insalubră și întunecată.
"Oare de ce îmi doream să zbor?" se întreabă porcul. "Am uitat!"
Acum, porcul e fericit! Nu iși mai dorește nimic. E mulțumit că a trecut Craciunul, iar el nu a fost sacrificat. E fericit că trăiește în cocina strâmtă, insalubră și intunecată...E fericit că nu iși mai dorește să zboare.