Viorel Zegheru, tânăr poet și prozator român, trăiește în Franța, unde a publicat primele sale cărți.
El este sigur că poezia este în tot, chiar și în matematică. Important este a pune în ecuație spiritul cu imaginația liberă. El reușește cu brio această reconciliere între poezie și matematică, face să surâdă cititorii săi între un triunghi și cuadratura cercului …
El trăiește la Millau, practicând un bilingvism perfect pentru un intelectual care între 2005-2006 a publicat la Editions Clapas (unde editorii și autorii Jacqueline Robin și Cristophe Liron l-au luat sub aripile lor protectoare ): « Les Tourments d’André »(volum de poezie și proză), « Incident sentimental » (broșură bilingvă cu poezii în limba franceză și în română) și «Les ailes d’un ange cubique » (broșură cu poeme în franceză).
O coincidență simpatică ne-a reunit în cursul unei întâlniri literare la invitația editurii Clapas la sediul ei din Millau. Dintre cei șapte ori opt poeți prezenți, trei dintre ei eram …români !!!!
Cristophe Liron, primul său editor, scriitor el insuÈ™i, intervine destul de des pentru a edita È™i prezenta cărÈ›ile acestui poet de care este cu adevarat mândru : « Viorel a pris racine dans la poésie francophone où son style s’épanouit pour notre plus grand plaisir » (Les Tourments d’André »).
AcelaÈ™i scrie despre « Incident Sentimental » È™i evidenÈ›iază că Viorel Zegheru, « poème après poème, nouvelle après nouvelle, avec un implacable humour, affirme son style narratif et surréaliste. Chaque poème, chaque nouvelle déploie un univers étrange et ravissant d’une efficacité remarquable.
Dans cette courte publication, le texte en Roumain nous donne une dimension supplémentaire de son cheminement poétique et nous donne aussi la mesure d’une langue sœur de la nôtre,latine comme celle d’Oc, ou de Catalogne ».
Cuvântul « Clapas » este în limba occitană un «tas de pierre constitué par la main de l’homme pour laisser champ libre. D’une certaine façon, il peut toucher le ciel. »
Găsim opinii interesante și în eseul lui Ionuț Caragea despre Viorel Zegheru:
« Poetul, preocupat de simbol și mister leagă și dezleagă cuvinte, trăind într-o lume a propriei sale respirații…dar « înaintează cu privirea/ spre Paradisul/ posibil »-Inserare.
El subliniază că poetul are « îndrăzneala de a ironiza divinitatea », decretează « Legea anti-îngeri » ; un anumit sarcasm la adresa vieții și a tuturor lucrurilor care sunt întoarse « cu susul în jos ori cu josul în sus ».
La o lectură atentă, răsfoind « Les Tourments d’André » și nu numai, remarcăm la acest tânăr talent efecte vizuale care construiesc o atmosferă supranaturală pentru că utilizează un registru bogat în vise.
Efuziunile sunt spontane având la bază sentimente foarte puternice.
Uneori mari spații de liniște se instalează, mărind misterul și farmecul paginii. Autorul trăiește momente de melancolie pură, pusă la grea încercare de atâtea extazuri tinerești și îngerești.
Textele sunt anxioase, sincere, oscilând cu umor și distanțare filozofică între fericire și nefericire.
Autorul are un talent (re)novator verbal și adesea preferă concizia cuvintelor înzorzonate.
Poet modern, evită cuvintele prea frumoase, prea rujate.
Ansamblul operei degajă o impresie de fluiditate și luciditate, o frică de vid, vindecată prin cuvinte.
Temperamentul acestui poet european este incandescent, alternând voci ce « vorbesc în imagini » (se simte o vadită înclinație și vizitare a pictorilor de la Dali încoace) cu un stil îndrăzneț și chiar impertinent:
Les matins
On dit que tous les matins
Il y a quelque chose qui se passe…
Un jour, un vieux dit :
« Aie confiance en quelqu’un »
Les pantoufles sont trop grandes :
Taille 49
Au carrefour, quelques mains
Essaient d’imiter la croix.
L’Original n’est pas comme ça.
On dit que ce matin
Quelque chose s’est passé…
« Il ne faut pas croire en quelqu’un
mais en toi ! » (….)
Epurată de retorică, poezia sa este sinceră, directă, în căutarea unui limbaj inconfundabil, a unei știinte a Eului.
Preocupat de a reproduce mișcările vieții,Viorel Zegheru merge drept la esential, face să țâșnească cuvântul său- zămislit în inconstientul cel mai tulbure de către ispitele universal-umane.
*
In aprilie 2008, Viorel Zegheru a participat la lansarea la Târgoviște a unui nou volum de poezie (bilingv) intitulat « Eclosions/ Ecloziuni » apărut la Editura Fides, Iași.
Vorbind despre acest volum, Ionuț Caragea afirmă că Viorel Zegheru « ascede prin cuvânt către sine, printr-un proces poetic, un joc extrem de dureros, cu reguli stricte precum singurătatea, moartea și introspecția. »
Poezia sa este sinceră, fără o retorică inutilă, în vers liber, care nu exclud rimele interioare : « Dintr-un soare nostalgic, nevralgic,/ picură amară, rece, sonoră,/ desparțirea… /Adio casa mea… » -Adio.
Cavaler al tristei figuri, autorul practică auto-ironia, pendulând între fericire și tristețe: « Bovary mă numeau/ și Flaubert știa asta:/ singurul care a îndrăznit/ să mă adopte ». –Bovary mă numeau.
Limbaj modern, lapidar și sec.
Femeia este simbolul unei căutări ce degajă emoții elementare, căci pentru poet dragostea și poezia sunt două fețe ale aceluiași mister, al creației.
Indirect, el celebrează, uneori într-un elan juvenil care alunecă spre clișeu, acest profund secret fragil al dragostei : « Spargerea ceasurilor congelate », « Totul a durat cât un sărut/ ritmul morții/ vine, vine,/ coboară/ ceară albă/ pe buza de jos/ lichid alb strălucitor… »- Ritm sincopatic. Un poem sobru și reușit, de durere demnă și retinută: «Alb deschis/ între două buze/ o insectă/în paharul spart/ trei picături de cianură/ nu se știe ce culoare / acum s-a stins/ dansul fin al flăcării… ».
Viorel Zegheru scrie sub cupa suprarealiștilor, face să apară la suprafață cuvântul izvorând din inconstient: « în jurul gâtului/ visul se sparge/ de bucurie … » -Simbolism.
Câteodată există un risc de vorbărie insuficient stapânită, banală : « și am apărut /dintr-un sărut al luminii /cu Eternitatea… » -Cuvântul.
Un decor pictural de influență expresionistă, cubistă ori impresionistă adaugă un efect de lupă acestor poeme care caută corespondențe între efecte vizuale și detalii concrete. Poezia câstigă în luciditate și modernitate : « O ploaie prea subtilă/ otrăvind intestinele câinilor /gaură înaltă în cer/ și copilul căzut înauntru/ trandafir amputat/ cu țepi interiori/ sângerând/ Strigoiul cu ochii albaștri/dansa sălbatic în centrul pământului/ în flăcările ultimului cimitir » - A fi imperfect.
Femeia modernă este o Dalila, o gorgonă masculinizată, devorând masculul slăbit, prea sensibil, prea sentimental: « Limba ta de Don Juan feminin /nu mai are nevoie de mine… » -Un fel de good-bye.
Exercitiul poetic folosește ironia și un limbaj conventional și modern.
Poetul se vede « îndesând dulapurile corpului/cu ciorne de poeme »…
Tonul ludic al « Meditației » lasă să apară o imensă nevoie de a găsi răspunsuri la întrebările care îl tortureaza : « Pe colacul W.-C ului /am întâlnit o blondă/un ochi și o prăjitură/toate au fost depasite /de angoasa mea existențială … » ori într-un alt poem : « Călimara cerului s-a spart/ și îngerii îsi spală pijamalele / Dumnezeu s-a închis în baie/ eu privesc la televizor / o crucificare… »
Poet de o extraordinară sensibilitate, versurile sale traduc incertitudinile ființei, vibratiile sale interioare, fluxurile secrete ale existenței.
In splendidul poem Otrava, teama de vid îl conduce spre un vast desen liric unde viața universală are un sens nobil, unde vizibilul întâlnește imprevizibilul într-o comuniune intimă senzuală : « Iți ling sfârcurile/ sărate și ofilite /și tind să intru /între picioarele/ întunericului… ». Dragostea este castă : «Oricât mă otravesti cu sângele tău/ mor de sete/ agonizez/ imunizat de perla/ scoicii tale… »
Autor tânăr și înzestrat, Viorel Zegheru a reunit cu îndrazneală în această carte un adevarat purgatoriu; purificarea fiind un lung rug poetic, un joc spinos pe muchiile de cuțit ale singurătății.
Pentru acest poet, ecloziunile cuvintelor, a faptelor vieții chiar și cele mai nesemnificative sunt creatoare de poezie: « Port cu mine copilaria/ ca o umbră (…)/Eu și moartea– două umbre/ care se invită reciproc/ în mormânt/ Avem soarele vietii/ când în față/ când în spate… » -Umbre.
Viorel Zegheru este un poet al jocului extrem de dureros al metamorfozei cotidiene, herculean în fața limitelor eului.
ANGELA NACHE MAMIER