Uitat în amintire este, recunosc, un poem-denunț, un denunț odios și murdar. Motto-ul luat dintr-un sonet eminescian spune limpede despre ce e vorba. Și anume, despre maniera galantă de a colecționa de la oricine însemnări, versuri și panseuri într-un Album (obicei vetust al femeilor de odinioară), la fel cum fac poate și acum elevii în caietele intitulate, n-am știut niciodată de ce, oracol. Se pot însă colecționa foarte bine și amintiri. Și nu dintre cele mai anoste, ci amintiri prestigioase care să te facă să tresalți oricînd bucurîndu-te de viața trăită, de faptul că ai adunat în panoplia ei fapte glorioase.

“Spre-a-ți aminti trecutele petreceri, […] De la oricine-un snop de paie seceri”. Citatul din Eminescu nu-l absolvă pe autor, fapta lui rămîne dezgustătoare: defăimează iubirea. Căci despre iubire e vorba. Și despre o lamentare nedemnă, venită ca mai totdeauna post factum.

Ce insinuează acest ins frustrat în pseudopoema sa? Că a fost prins în capcană, că ea, colecționara de iubiri, și-ar fi întins mrejele, pînza închipuirii vană, ca să-l prindă ca un păianjen în plasa unui vis mincinos și calp. Și, odată prins, surprins și el de ce s-a petrecut, se vede fixat cu un ac, gîndăcel neputincios, în insectarul ei. Ca un specimen rar și prețios.

Mai trist este că o vede ca un fel de vampir care i-a supt sîngele și l-a împăiat doar, l-a golit de conținutul vieții și-l expune exsanguu, ca un exponat pe care-l prelucrează cum dorește. Unde? În amintirea ei care, crede ea, nu-l va uita niciodată.

Asta-i buba. Episodul (sau “totul”) s-a terminat și ea îndrăznește să-și mobileze cu nonșalalnță amintirea. Praful s-a ales și el ar fi dispus să-l sanctifice (ca cel ales), dar ea abia acum, în contumacie, își desăvărșește lucrarea. Îi împopoțonează umbra cu toată recuzita iubirii: coroane de lumină, castele-n Spania, stele statornice pe turnuri.

Ba chiar, dacă e mai abilă, va folosi amintirea ca să producă literatură, să hrănească cu jarul ei armăsarii inspirației:

„Umilitoare amintire, seacă bogăție,
presat nutreț și jar de paie
pentru pegași cu aripi de hîrtie.”

Reaua intenție a autorului transpare în penultima strofă, cînd, lamentîndu-se că i s-ar fi furat imaginea (și nici măcar cea adevărată, mult mai josnică), se simte jefuit și preschimbat în cataplasmă – sînt bun în vis de pus la rană – și se vaită că nu mai poate otrăvi.

E o poezie, ca multe altele, țipătoare, stridentă, fără patos înălțător. Văicăreală liricoidă. Are doar meritul, e adevărat, destul de trivial, al demascării. Þine să arate că doar în amintire poți fi realmente uitat. Edulcorat pînă la desființare. Și mai ales închis ca între coperte, pus în cămară printre felurite borcane cu conserve și arome.


*

Iubirea nu poate fi definită. Mai ales dacă e vorba de cea care ne obsedează de multă vreme în occident, cea dintre bărbat și femeie. Felurile, tipurile de iubire sînt, bănuiesc, extrem de multe.

Multe sînt doar de consum. Se iubește cu convingerea că iubirea te înnobilează, că sufletul tău a căpătat prin ea brusc și definitiv ce îi lipsea. Ea te stigmatizează automat, te compostează, trebuie doar să fii atent să înrămezi episodul și să-l pui pe perete ca o diplomă de onoare.

Acest mod de a iubi, nu prea e interesat de persoana iubită, ea are doar un rol episodic și conjunctural, este un micuț remontor care o face, prin simplă învîrtire, să funcționeze pînă ce se elaborează viitoarea amintire. Se știe, nu iubești pe cineva, ci iubești iubirea care îți umple sufletul, care te faci să te simți cu adevărat om: plin de pasiune, trăind intens și merituos, sensibil, delicat, vulnerabil.

Ar mai fi un tip, evident deosebit de rar, și care nu prea poate fi prins în panoplie: iubirea care-l iubește pe celălalt. Care ține să-l cunoască în ciuda faptului că dă de o persoană adevărată, de o enigmă de necunoscut și de nerecunscut. Care îi simte constant libertatea ca pe o realitate mobilă, imposibil de surprins pe deplin, necum de prins în plasă. Și, în ciuda acestei mobilități derutante, îl iubește cu o autentică dedicare pentru că e o biată ființă umană, vulnerabilă și ușor teratologică.